Ce este Kosovo? O ţară care şi-a declarat independenţa cu mai puţin de doi ani în urmă, iar această independenţă a fost recunoscută până acum de 63 de state. Ultima recunoaştere a venit săptămâna trecută din partea Noii Zeelande. Din Uniunea Europeană, 5 ţări nu recunosc independenţa: România, Spania, Slovacia, Grecia şi Cipru.
Dar Kosovo mai înseamnă şi altceva, poate chiar mai important decât un teritoriu care şi-a declarat independenţa. Kosovo este un laborator unde democraţia se fertilizează în vitro. Uniunea Europeană şi-a asumat în cea mai mare măsură acest proces. Instituţiile noului stat au crescut sub atenta îngrijire a UE, iar în acest moment, mii de specialişti şi de experţi din toate ţările Uniunii lucrează în Kosovo. Provocarea este uriaşă.Balcanii de Vest nu sunt o zonă în care democraţia s-ar fi putut naşte neasistată. Ura interetnică, diviziunile culturale şi religioase, sărăcia, mentalităţile, naţionalismul sunt ingredientele care au făcut din această zonă un sângeros câmp de luptă. Oameniii s-au ucis unii pe alţii cu ferocitate. Populaţii întregi au fost deposedate de bunuri şi alungate din locurile în care trăiau. Cum poţi reface asemenea societăţi traumatizate? Uniunea Europeană aplică o reţetă în Kosovo. Şi nu-şi permite să rateze.
Babilonul din Balcani
Noaptea, străzile din capitala Priştina sunt aproape la fel de animate ca ziua. Ţara este de două ori multietnică. Pe de o parte sunt diferitele grupuri stabilite în acest spaţiu în decursul istoriei: albanezi, sârbi, bosniaci, turci, romi. Pe de altă parte, sunt străinii care de câţiva ani au venit în această parte a Balcanilor. Mii de funcţionari, care lucrează în cadrul instituţiilor europene din Kosovo, mii de militari şi jandarmi ai forţelor internaţionale s-au adăugat populaţiei locale. Sunt englezi, suedezi, francezi, nemţi, spanioli, români, italieni, polonezi, danezi în acest Babilon al vremurilor moderne. Plus localnicii albanezi.
Dar, spre deosebire de Babilonul biblic, aici este o limbă în care toţi se înţeleg: engleza. Restaurantele, cafenelele şi berăriile nu au oră de închidere. Politica este până pleacă ultimul client. Străinii muncesc din greu şi au nevoie de relaxare după o zi de lucru. Localnicii profită. „ Ceea ce le oferim noi, ceea ce consumă ei în Kosovo este de fapt un export pe care îl facem” îmi spune un înalt demnitar din domeniul finaciar-bancar autohton. Are mare dreptate. Tot ce se vinde este în euro, pentru că în Kosovo nu există monedă naţională.
| ACCESEAZĂ LINKUL PENTRU A VEDEA O SERIE DE POZE SENZAŢIONALE DIN KOSOVO |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Cele mai multe benzinării nu afişează preţul, dar litrul de 95 fără plumb este între 95 de eurocenţi şi 1 euro. Pâinea e 25 de eurocenţi, laptele 45 de eurocenţi. Un apartament în centru poate urca la peste 1000 de euro metrul pătrat. Venitul mediu: undeva în jurul a 200 de euro pe lună, iar şomajul, după estimările oficiale ar fi de 40%. Totuşi în Kosovo nu există statistici aşa că totul se estimează după ureche. Economia e nefiscalizată, nici albă, nici neagră. Ani de zile nu s-au plătit salarii şi nici pensii.
Frontiera care nu există
Graniţa cu Serbia nu e considerată în acte o frontieră, ci o linie administrativă de demarcaţie. Militarii şi ofiţerii străini asigură controlul. Zona este majoritar sârbă şi aceste forţe au fost puse de mai multe ori în situaţii dificile. Populaţia sârbă din Nord, de la graniţa cu Serbia, este ostilă instituţiilor europene. În Mitroviţa sloganurile împotriva acestor instituţii sunt pe toate zidurile. Podul de pe râul Ibar care separă comunităţile sârbă şi albaneză a fost în trecut scena unor confruntări violente. Acum este redeschis traficului, iar posturile de pază au fost retrase. Comunităţile sârbeşti au o administraţie paralelă care nu recunoaşte existenţa statului Kosovo. Salariile „bugetarilor” sunt plătite de la Belgrad, iar în aceste zone circulă dinarii sârbeşti.
Oraşul otoman
Prizen, oraşul din sud, nu mai are în prezent o populaţie sârbească semnificativă. Sârbii au plecat după război. Cea mai puternică minoritate e cea a turcilor. Oraşul a păstrat arhitectura otomană, iar în centru se înalţă moscheea luio Sinan Paşa, una dintre cele mai mari din Balcani. Minaretele se văd peste tot, dar se fac eforturi pentru şi pentru renovarea bisericilor creştine.
Statuia lui Bill Clinton, la Priştina
Fostului preşedinte american i s-a făcut, la propriu, statuie în Priştina. Kosovarii au vrut să-şi arate recunoştinţa pentru decizia acestuia de a bombarda Iugoslavia, ceea ce a dus în final la retragerea forţelor sârbe din Kosovo, în 1999. De pe soclul său de marmură albă, Bill Clinton le zâmbeşte oarecum stânjenit trecătorilor şi curioşilor care se opresc să facă poze.
|
|
|
|
* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza