Adevarul.ro

VIDEO Ion Cristoiu: „Rămân fascinat de Elena Băsescu. Greu de explicat“

20 iulie 2009, 21:21 |  Autor: Ovidiu Nahoi , Ion M. Ioniţă  | 

VIDEO Ion Cristoiu: „Rămân fascinat de Elena Băsescu. Greu de explicat“

VIDEO Ion Cristoiu: „Rămân fascinat de Elena Băsescu. Greu de explicat“

 

Ion Cristoiu afirmă că nu va face niciodată o emisiune cu Traian Băsescu. Jurnalistul este convins că preşedintele nu poate fi învins la televizor pentru că nu şi-a pierdut puterea de seducţie asupra poporului român.

Ion Cristoiu, 60 de ani, unul dintre monştrii sacri ai jurnalismului de după 1990, îşi lasă baltă toate angajamentele cu instituţiile de presă. Această săptămână este ultima pe care o va mai petrece, cel puţin în viitorul apropiat, ca angajat al unui trust de presă.

Citiţi şi:

Ion Cristoiu: „Mă gândesc să părăsesc trustul Intact“
VIDEO Gâlceavă între Ion Cristoiu şi Mircea Badea
 „N-o să mă mai uit la «Sinteza zilei»”

Get the Flash Player to see this player.
Gazetarul-jucător care s-a implicat furibund în toate campaniile de până acum a decis să părăsească arena înaintea prezidenţialelor din această toamnă. Spune că s-a lecuit. A fost un critic redutabil al preşedintelui Băsescu.

A uimit pe toată lumea prin interviurile realizate cu Elena Udrea, Elena Băsescu sau Monica Iacob-Ridzi. Se declară fermecat de fiica preşedintelui. Elena Udrea are un viitor sigur în politică pentru că este o fiară care o să-i îngroape pe mulţi cu zâmbetul pe buze.

Ovidiu Nahoi: Domnule Cristoiu, discutăm într-un moment greu pentru presă, cu  suprimări de ediţii, concedieri. Dumneavoastră cum evaluaţi această situaţie?

Eu spun că este un lucru benefic, într-un anumit fel. Foarte multe grupuri se dezvoltaseră peste maginile pieţei, televiziuni şi ziare erau ţinute de patroni pentru a-şi rezolva probleme din afara presei. Dacă criza va aduce presa pe criteriile de afaceri, va fi chiar benefică. Gândiţi-vă, la noi sunt trei televiziuni de ştiri. Ce ţară îşi mai permite asta?

Franţa are o televiziune de ştiri pe intern şi una pe extern. Bulgaria nu are niciuna. Gândiţi-vă că de vreo zece ani nu cade
Get the Flash Player to see this player.
niciun ziar. Cred că presa va ajunge la un anumit grad de concentrare. Şi cred că îşi va întări şi independenţa, fiindcă patronii îşi vor da seama că au nevoie şi de oameni valoroşi, nu doar de slugi.

Ion M. Ioniţă: Cum vi se pare concentrarea presei în câteva trusturi mari?

Nu prea bună. La un moment dat, dacă te cerţi cu Voiculescu, unde te duci? La Vântu. Şi dacă te-ai certat şi cu Vântu, te mai duci în spaţiul cosmic. Mă refer aici la televiziuni. La presa scrisă nu depinzi atât de mult de un loc. La televiziune, ca să fii vedetă, trebuie să apari seară de seară. Şi trebuie să te lase patronul să faci asta.

O.N.: Şi să-l mai serveşti, la un moment dat, cu un invitat, cu o temă anume?

Eu nu cred asta. La un moment dat, atmosfera te face să nu ataci anumite teme. Eu vă fac o mărturisire: de câte ori am mers la TVR, chiar în perioada în care îl criticam pe Traian Băsescu, aveam o anumită autocenzură. Nu ştiu, era instituţia care impunea o anumită prudenţă. Nu pot să-mi explic clar de ce, dar aşa simţeam.

Get the Flash Player to see this player.
Altfel, există în fiecare trust independenţi de serviciu. Ei sunt lăsaţi să fie independenţi. Dar ei intervin cinci minute într-un talk-show şi după aceea, toată ziua, punctul de vedere contrar este promovat prin ştiri. Şi, până la urmă, devine şi jenant. Tu spui ceva sincer, după care constaţi că televiziunea afirmă un punct de vedere contrar şi constaţi că acela
este promovat.

I.M.I.: Dumneavoastră v-aţi simţit vreodată independent de serviciu?

Da, în cazul Monica Ridzi. Fiindcă eu am invitat-o la emisiune cu toată sinceritatea. Eram convins că trebuie să-şi dea demisia, dar după aceea toată presa a preluat ceea ce a dorit din acea emisiune. Eu chiar eram uimit de ce nu vrea să demisioneze. A fost una dintre cele mai proaste emisiuni ale mele, deoarece ea fiind un fel de robot, nu reuşeam să dialoghez cu ea. Dar nu aş vrea ca vreun om politic să mă creadă mai ticălos decât sunt.

Nu am făcut parte din niciun complot. Eu doar am chemat-o şi am fost sincer. Şi acelaşi lucru i l-am spus şi după emisiune. I-am spus: doamnă Ridzi, aveţi 32 de ani, e păcat să vă stricaţi cariera acum pentru că vă cramponaţi de o funcţie. Şi ea mi-a spus ce-mi spusese şi în emisiune, că face parte dintr-o strategie. Şi că demisia ei nu e decisă de ea, ci în altă parte.

O.N.: Dumneavoastră ce credeţi, făcea parte dintr-o strategie?

După părerea mea, da. Eu cred că demisia ei a fost decisă demult, dar s-a aşteptat momentul prielnic, pentru a acoperiscandalul cu consulul român de la Chişinău. Acesta e cel mai grav moment pentru Traian Băsescu, nu cazul Ridzi. Adică, şeful rezidenţei SIE de la Chişinău, consulul, provenit dinaninte de 1989, care a fost în Iran, în Kuweit, în Israel, deci bun profesionist, să fie prins ca un începător... Imaginea SIE este acum catastrofală. Apoi, în perspectiva alegerilor ni s-a făcut pulbere agentura de la Chişinău.

Asta a fost o mare lovitură pentru Băsescu. Preşedintele are însă mare încredere în SIE şi bănuiesc că ei s-au dus la el şi i-au spus: salvează-ne! Iar ca să mascheze eşecul, a încercat două trucuri: să demisioneze Monica Ridzi şi să atace presa. Băsescu nu e un guguştiuc. Şi că este foarte bun o dovedeşte faptul că televiziunile incriminate au dat într-una chiar discursul incriminator, dovedind că au o problemă cu inteligenţa.

„Tocşoiştii“

Get the Flash Player to see this player.
Este foarte interesant de studiat cum  ajunge mesajul lui Traian Băsescu să fie receptat. Şi aici bănuiesc că are la dispoziţie şi nişte instrumente ale serviciilor. De exemplu, el merge ziua pe şantiere şi sera vin tocşoiştii şi spun: e al doilea Ceauşescu! Apoi se dau imaginile.

Problema este dacă aceste imagini ajung la public aşa cum vor tocşoiştii sau aşa cum vrea Traian Băsescu. În 99 la sută din cazuri, cei care îl critică sunt idioţi şi nu ţin cont de percepţia colectivă. Eu vă dau în scris că 99 la sută din cei care nu au treabă cu politica au perceput-o pe Monica Ridzi ca pe o proastă care a fost lucrată de unii. Şi cred că pe asta a mers şi Băsescu.

„Băsescu ar fi bun ca director de tabloid“

O.N.: Dumneavoastră ce aţi spus atunci când aţi văzut că Gazeta Sporturilor a arătat că o parte din banii de la MTS ajunseseră chiar la televiziunea propriului trust, cu alte cuvinte îşi atacau patronul?

Mersul politicii, văzut de Ion Cristoiu, în redacţia „Adevărul“

Atunci mi-am dat seama că aşa va suna discursul lui Traian Băsescu, care a dat şi o indicaţie procurorilor. Din câte am înţeles de la domnul Tolontan, banii sunt o parte în Antene, iar altă parte la Realitatea. Eu spun că aici e punctul de plecare pentru chemarea la DNA a celor din trusturile de presă. Iar efectul scandalului Ridzi va fi că niciun politician nu va mai face afaceri cu televiziunile. Şi televiziunile vor avea probleme cu banii. Acesta cred că este scenariul. 

I.M.I.: Bine, dar nu e un lucru bun ca televiziunile să ia bani de la politicieni...

Televiziunile au acum două posibilităţi. Prima: nu mai primesc bani şi se desfiinţează. A doua: vine publicitatea de stat şi supravieţuiesc. Eu o prefer pe a doua. Politicienii vin şi pleacă.

O.N.: Şi credeţi că Traian Băsescu chiar se gândeşte la asemenea scenarii?

Cred că Traian Băsescu este primul politician de după 1990 care pleacă de la premisa că va câştiga împotriva trusturilor de presă.

I.M.I.: Credeţi că va reuşi?

Nu ştiu. Dar, spre deosebire de cei dinaintea lui, Traian Băsescu a băut împreună cu jurnaliştii. Ştie mizeria jurnalistică din
Get the Flash Player to see this player.
interior. În plus, este un excepţional director de tabloid. Cunoaşte toate înclinaţiile spre senzaţional ale presei. Şi este un excelent manipulator. După părerea mea, ar fi un foarte bun director de ta­bloid.

I.M.I.: Dacă aţi fi mogul l-aţi angaja?

Da, bineînţeles! Ştie toate clişeele opiniei publice, ştie că oamenii sunt interesaţi de chestiile senzaţionaliste, de conflict, de trimiterile la sex. Şi le foloseşte. Şi este important să înţelegem în ce măsură, folosind presa, el reuşeşte să îşi trimită mesajele peste presă, aşa cum doreşte el.

Eu i-am îmbogăţit pe patroni

I.M.I.: V-ar tenta să reveniţi în presă ca redactor-şef sau director editorial?

Nu. Pentru că eu am făcut presă într-o perioadă în care noi îi îmbogăţeam pe patroni. Acum, ei ne dau nouă bani. Eu, când îi îmbogăţeam pe patroni, puteam fi şi independent faţă de ei.

O.N.: Cum vă vedeţi, ca voce publică, în următoarele luni?

În primul rând, nu voi mai aparţine de niciun trust. Din 30 iulie încetează angajamentul meu cu trustul Intact. Voi merge acolo unde mă vor invita. Voi fi comentator sportiv, nu membru al galeriei.

I.M.I.: Dar aţi mai fost şi gazetar-jucător în alte campanii.

Am fost, dar, spre deosebire de alţii, mai tineri, m-am lecuit. Am fost de două ori chibiţ, cu Emil Constantinescu şi apoi cu Iliescu. Mi-a ajuns. Eu nu mi-am dat seama atunci că, pe oricine ai susţine, te va dezamăgi.

O.N. Se spune că aţi fost dezamăgit de Constantinescu fiindcă nu v-a pus preşedinte la TVR.

Aste e o poveste. Ar trebui să fii nebun să te duci director la TVR, unde nu vei putea face niciodată gazetărie. Dacă m-aş duce acolo, ar trebui să-i spun unui păduche că e analfabet – şi acolo sunt mulţi analfabeţi. Iar dacă eu îi spun asta, se duce la sindicat şi spune că atentez la libertatea presei. În domeniul privat ai mână liberă. Plus că la televiziunea publică te sună tot felul de directori, de miniştri şi de parlamentari să îi dai pe post.

„Fiica preşedintelui m-a lăsat fără replică!“

I.M.I.: Aţi surprins pe multă lume când aţi lăudat-o pe Elena Băsescu.

Eu rămân fascinat de ea. E greu de explicat de ce. Eu am mers la emisiunea cu ea convins fiind că va fi o catastrofă. Precum emisiunea cu soţia lui Călin Popescu Tăriceanu, unde am avut 40 de întrebări pe care le-am epuizat la jumătatea emisiunii, fiindcă ea răspundea cu DA sau NU.

Dar Elena Băsescu este altfel. Seamănă perfect cu tatăl. Are o francheţe, jucată sau nu, care te lasă fără replică. De cum m-a văzut, mai-mai să mă îmbrăţişeze. Pe mine, care nu o văzusem niciodată şi îl înjurasem pe taică-său! Ce puteai să-i faci?

O.N.: Credeţi că v-a manipulat!

Da! Că mai era şi firească în ce spunea.

O.N.: Dar cum vă explicaţi? Ea pare stângace în gesturi şi în exprimare.

Aşa aveam şi eu impresia. Dar e altceva decât pare. De exemplu, la ea m-a cucerit autoironia. Ştiţi, este studioul acela cu cărţile şi când a intrat a spus: „Aoleu, eu şi cărţile...“ Apoi, am văzut că e o foarte bună cunoscătoare a vieţii de partid. Şi apoi, puneţi-vă în locul lui Băsescu. Să presupunem că eu am o fată care vrea să facă gazetărie. Şi eu aş fi convins că e bună, iar voi aţi scrie că e o toantă. Eu cred că m-aş enerva. Aşa şi el. El ştie un lucru pe care l-am descoperit şi eu: că nu e toantă.

I.M.I:: Ce semnal v-a dat tatăl ei după emisiune?

Nu pot să comentez.

I.M.I.: Dar l-aţi invitat şi pe el să vină la emisiune?

Nu. Niciodată nu o să stau de vorbă cu Traian Băsescu.

O.N.: De ce, vă temeţi de el?

Nu. Dar te trage pe sfoară în primele două minute. Tu îi spui că afară plouă şi el îţi spune că e soare. Şi când îi pui banda, după aceea, îţi spune: „Hai, domnule, că am greşit!“ Traian Băsescu nu poate fi învins pe televizor. Şi ştiţi cine mi-a spus asta? Dumitru Popescu-Dumnezeu, fostul secretar PCR cu propaganda. Are 81 de ani şi ştie foarte multe. El mi-a spus că Băsescu nu şi-a pierdut puterea de seducţie asupra poporului român. Şi asta o spune şeful propagandei lui Ceauşescu.

I.M.I.: Mai aveţi persoane cu care nu aţi face interviu?

Iliescu, fiindcă orice îl întrebi, nu-ţi răspunde, spune tot ce vrea el. Plus celebrii Vadim şi Becali, pe care nu-i poţi controla.

Testul Adevărului

„Elena Udrea ne îngroapă pe mulţi“

1 Udrea şi Ridzi. Elena Udrea e o fiară. E un politician care o să ne îngroape pe mulţi. Orice o întrebam, răspundea cu zâmbetul pe buze. La Monica Ridzi a fost invers. Eram convins că femeia asta o să spună ceva, dar după cinci minute m-am enervat. Fiindcă orice întrebam eu, ea răspundea ca un robot.

2 Talentatul Băsescu. Pe mine mă uimesc cei care nu discută cu relaxare despre Traian Băsescu. El e un mare actor. Şi, spre deosebire de alţii, nu se vede când joacă teatru. L-aţi văzut atunci când a ţinut discursul despre Monica Ridzi? Era grav, era mâhnit ( Cristoiu râde – n.r.). Şi mai are un talent: atacă primul.

Eu am fost la convenţia PD din 2001 când l-a dat jos pe Petre Roman. Atunci se zvonea că băieţii lui Roman îi pregătesc ceva legat de viaţa lui extraconjugală. Dar el s-a dus primul la tribună, şi-a arătat verigheta şi a spus că e familist. Când se făcuse legătura dintre fiica sa şi banii de la MTS, a atacat primul presa. În 2004, ca să-l descumpănească pe Cristian Tudor Popescu a început prin a-l ataca pe el. Când merge pe teren şi vrea să scape de presă îi spune uneia de la Vântu: Tu eşti a lui Vântu, care a furat bani. Eu nu ştiu de ce adversarii săi nu îl studiază.

3 Amintire cu preşedintele. În martie 2005, Traian Băsescu a venit pentru prima dată la şedinţa Clubului Român de Presă. Atunci i-a şi zis lui Tăriceanu că s-a terminat luna de miere. Eu şi Băsescu eram certaţi, din campania electorală. Şi a fost un moment, la început, când a dat mâna cu fiecare dintre participanţi. El a venit la mine şi mi-a spus ceva care m-a lăsat fără replică: Mă scuzaţi că dau mâna cu dumneavoastră. Eu, pe moment, nu am ştiut ce să-i răspund. M-a lăsat mut.

4 Politicienii de talk-show. Televiziunile de ştiri au stricat viaţa politică. Acum, tot ce face omul politic ţine cont de faptul că se transmite în direct. Şi avem, de fapt, o politică de dragul imaginii. A apărut o nouă categorie: politicienii foarte buni la televizor. Dar poate sunt alţii care nu dau bine la televizor, dar sunt valoroşi. Pe ei nu-i remarcă nimeni.

5 Telespectatorii. Teles­pectatorii sunt de mai multe feluri. Sunt unii care îl urăsc pe Băsescu şi e bine orice spui, numai să îl înjuri. Sunt apoi simpatizanţii lui Băsescu, care te înjură indiferent ce spui. Şi e categoria largă care e nehotărâtă. Eu vreau să mă adresez lor, adică omului care gândeşte.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    VIDEO Gâlceavă între Ion Cristoiu şi Mircea Badea

    Cei doi colegi din trustul Intact au început să-şi adreseze jigniri prin intermediul presei. Mi ...

    Macovei despre Frunzăverde: A pleca la opoziţie mi se pare, moral, absolut de nejustificat

    Eurodeputatul PDL Monica Macovei a afirmat că plecarea fostului lider PDL Sorin Frunzăverde la ...

    Nicolae şi Elena Ceauşescu: „Împreună am luptat, să murim împreună!“

    Nicolae şi Elena Ceauşescu au avut o ultimă dorinţă înainte de a fi executaţi. „Puteam fi împuş ...

    Ţinta Udrea

    Şefa de la Turism m-a convins că nu are ce căuta în aceeaşi oală cu Monica Iacob-Ridzi. ...

    Ion Cristoiu: „Mă gândesc să părăsesc trustul Intact“

    După scandalul cu Mircea Badea, publicistul s-a arătat nemulţumit de lipsa de reacţie a conduce ...

    Film Politic la Bucureşti

    Între 15 şi 21 iunie, la Cinema Studio din Bucureşti va avea loc prima ediţie a Festivalului In ...

    Lucrări în linie dreaptă la pasajul subteran de lângă Turnul lui Ștefan cel Mare FOTOGALERII

    Edilii din Piatra Neamț spun că pasajul rutier din fața sediului primăriei ar putea fi deschis ...

    FOTOGALERIE Ilie Năstase a executat silit clubul Voinţa. Baza sportivă va fi transformată într-o arenă multifuncţională

    Fostul mare tenismen român, Ilie Năstase, a intrat în posesia Clubului Sportiv Voinţa după apro ...

    PP-DD a depăşit PDL în Bucureşti

    Democrat-liberalii sunt pe locul trei în Bucureşti, după USL şi  PP-DD, potrivit barometru ...

    Efectul Udrea asupra presei

    Nici în cele mai întunecate coşmaruri, Adrian Năstase nu-şi putea proiecta o Românie în care gu ...


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole