Adevarul.ro

Premierul care a trecut două mineriade şi criza datoriilor comentează impasul de acum.

Radu Vasile, 68 de ani, este azi departe de tumultul vieţii politice. Mulţi şi-l amintesc pentru stilul, să-i spunem, nonconformist, dar în timpul mandatului său România a traversat o criză de proporţii. Începutul anului 1999, o perioadă marcată de criza rusă, a însemnat pentru România un vârf de plată al serviciului datoriei externe: 3 miliarde de dolari ce trebuiau achitaţi într-un timp foarte scurt.

Mai citeşte şi:

VIDEO Radu Vasile: România, ţara aparenţelor. Nimic nu e ceea ce pare a fi

România se afla sub spectrul intrării în incapacitate de plată , în timp ce minerii lui Miron Cozma mărşăluiau spre Bucureşti. Început sub auspicii sumbre, anul 1999 s-a terminat cu invitarea României de a deschide negocierile de aderare la UE. Speranţa se arăta la orizont. Premierul crizei de acum 11 ani rememorează experienţa de atunci.

Ovidiu Nahoi: Aţi fost premier într-o perioadă de criză profundă, 1998, 1999. Puteţi face o comparaţie cu situaţia de azi?

Radu Vasile: Există şi asemănări şi deosebiri. Paralela se poate face chiar şi în condiţiile în care vorbim despre factorii externi. Atunci s-a declanşat „criza rusă". La bursa din Moscova au fost pierderi uriaşe. Una dintre consecinţe a fost că toate activele din ţările Europei de Est s-au devalorizat foarte mult, şi capitalurile au plecat. Acest lucru i-a costat în primul rând pe polonezi care au trebuit să vândă o parte din industria siderurgică, de pildă combinatul Nova Huta, la un preţ foarte, foarte redus.

O.N.: La noi s-a simţit acest efect?

Da, puternic. Preţurile care se ofereau pentru diverse active, cum a fost pentru Dacia, BRD, inclusiv pentru faimosul Romtelecom au scăzut. De la privatizarea Romtelecom s-au retras toate marile companii, France Telecom sau Deutsche Telekom. Au rămas în joc grecii, care, după cum mi-am dat seama ulterior, aveau mână liberă pentru ţările eliberate de comunism, considerându-se că ştiu mai bine realitatea şi dacă merită să-şi asume riscuri. Occidentalii, şi mai ales germanii, erau foarte precauţi.

A doua chestiune, mult mai gravă, a fost că în 1998 şi în 1999 se atingea un vârf de plată a datoriei externe pentru credite pe termen scurt luate de guvernul anterior. Aveam de plătit 3 miliarde de dolari, cea mai mare rată a unei datorii externe din istoria financiară a României. Vă reaminetesc, ne aflam şi atunci în recesiune economică, PIB scăzuse cu 3%, iar inflaţia fusese, în 1997, de peste 150%. Părea foarte puţin probabil că vom reuşi să şi se vorbea că suntem aproape de insolvenţă.

Ion M. Ioniţă: Care era rezerva valutară?

După spusele Băncii Naţionale, era la limita de jos, câteva sute de milioane de dolari.

I.M.I.: Şi ce aţi făcut?

Acum, când îmi reamintiţi situaţia, îmi dau seama că nu ar fi trebuit să mă bag. Mai ales că veneam şi după o criză politică în sânul coaliţiei de guvernare, care dusese la căderea Guvernului Ciorbea. Am venit premier trecând peste voinţa multora, cred că inclusiv a Preşedinţiei. Gândiţi-vă că era un guvern format din şase partide, toate considerându-se la fel de importante.

Trebuia să organizez guvernul, atunci a apărut faimosul algoritm prin care era numit şi ultimul funcţionar din ultima comună. Mai erau şi situaţia economică şi lipsa de imagine a României în afară. Aranjamentul cu Fondul Monetar Internaţional fusese blocat. Erau nişte sarcini care depăşeau cu mult ceea ce este acum. Eram ai nimănui. Astăzi au existat banii de la FMI, există sprijinul şi banii de la Uniunea Europeană. În anii 90, FMI era mult mai dur.

O.N.: Şi ce soluţie aţi avut?

Să vindem cele mai atractive active. Dar nu puteai să vinzi orice, că nu ţi le lua nimeni. Conform unei directive UE privind privatizarea reţelelor de telecomunicaţii, prima ţintă a fost Romtelecom. A doua, băncile. Fireşte, a mai fost Dacia care avea tradiţia cu Renault. Acest lucru s-a reuşit.

I.M.I.: V-au ajuns banii din aceste vânzări?

Faptul că am reuşit să achităm o parte din prima rată a datoriei a liniştit lucrurile. Am luat apoi şi nişte măsuri de natură fiscală. De fapt, le-a luat fostul ministru Traian Remeş, pe care eu îl consider, dincolo de evoluţiile lui ulterioare, un om foarte pragmatic. Cred că vă mai amintiţi celebrul lui impozit pe scaunele din restaurante. Dar a scos bani. Şi am reuşit cu ajutorul BNR să scăpăm de nişte găuri negre, cum a fost Bancorex. Cu un an înainte, un miliard de dolari fusese alocat Bancorex. Asta a eliminat pierderi din buget.

O.N.: Nu aţi tăiat salariile şi pensiile, dar aţi putut devaloriza leul, aţi recuperat prin inflaţie.

Staţi un pic! La preluarea mandatului meu, inflaţia era 155% şi am lăsat-o la 40%. Am încheiat şi acordul cu FMI. Am avut un deficit puţin peste 1%. Iar pensiile şi salariile sunt foarte reduse. Dar şi ţările cu pensii şi salarii mai mari nu au recurs acum la măsura reducerii. Nici măcar Grecia. Pentru că, procedând aşa, reduci puterea de cumpărare.

Cum se negocia cu FMI?

Când am pus problema măririi salariilor, cel de la Fond a sărit în sus, că nu e posibil. I-am spus că programele lor au scos lumea în stradă. Am avut discuţii trei zile cu economistul-şef al FMI ca să-l lămuresc şi înainte de a pleca am putut să măresc salariile în mai multe domenii.

Îmi amintesc de o situaţie critică la Tractorul. Nu erau bani de salarii, se făceau presiuni, veneau parlamentarii din teritoriu. Nu voia nimeni să cumpere uzina, au fost nişte încercări, dar sindicatele s-au opus şi investitorii au renunţat. I-am spus ministrului Finanţelor să găsescă bani. Nu ştiu ce a făcut, a tăiat din altă parte şi a găsit.

Fostul premier către actuali guvernanţi: creşteţi puţin impozitele, renunţaţi la cota unică şi investiţi în zona rurală 

„Cota unică, de dreapta? E o prostie să spui asta!"

O.N.: Dumneavoastră ce aţi fi făcut?

Aş fi umblat la taxe, inclusiv la impozitul pe profit. Dar nu prin creşteri de 5%, ci de 1-2%. Cota unică a ajuns un fel de fetiş! A fost găselniţa cu care a venit la guvernare faimoasa coaliţie DA. Dar creşterea economică de atunci a avut mai puţin de a face cu cota unică.

O.N.: Aţi reintroduce impozitul progresiv?

Impozitul progresiv este în toată lumea. A spune că impozitul progresiv este stângist, iar cota unică de dreapta, e o prostie. N-ai decât să deschizi o carte de macroeconomie sau de politici fiscale şi o să vezi. Impozitul progresiv se mai numeşte şi stabilizator automat, acţionează anticiclic. În faza de criză nu permite prăbuşirea cererii. În faza de relansare, măreşti clasele de impozitare şi nu mai supraîncălzeşti economia. Sistemul este practicat şi în Statele Unite, în Marea Britanie. Impozitarea progresivă ar fi o soluţie.

I.M.I.: Credeţi că acum mai am avea ce să vindem, aşa cum aţi procedat dumneavosatră?

Ar mai fi sectorul energetic, mai ales producţia. Dacă vor.

O.N.: Cum comentaţi decizia de a mări TVA luată după ce Curtea Constituţională a respins reducerea pensiilor?

Îmi dă senzaţia că a fost un fel de răzbunare.

I.M.I.: Credeţi că măsurile luate ne vor scoate din criză?

Nu ieşim din criză. Părerea mea este că nu se va reveni nici asupra scăderii salariilor, la 1 ianuarie 2011. Banii de la FMI se vor duce la Banca Naţională, nu vor mai fi utilizabili pentru buget, iar ce vine de la UE nu ştiu dacă vor putea fi folosiţi pentru salarii.

I.M.I.: Care credeţi că este sursa acestui program de austeritate?

Este gândirea Băncii Naţionale, după părerea mea.

O.N.: Bine, şi ce motoare ale creşterii economice aţi vedea dumneavoastră?

Investiţiile în mediul rural, în primul rând. Acolo e o şansă extraordinară. Dacă s-ar construi o reţea de silozuri şi staţii de prelucrare, gândite, în diferite zone ale ţării, vă spun că ar fi şansa cea mai mare. Nu numai ca lucrare publică, generatoare de locuri de muncă. Dar s-ar recâştiga piaţa internă şi ar scoate ţăranii de la mâna samsarilor, că aici se face cea mai mare evaziune.

„M-am înţeles bine cu Băsescu"

O.N.: Cu ce partid v-aţi înţeles cel mai bine?

La un moment dat, cu PD. Am plecat de la ideea că debarcarea lui Ciorbea s-a datorat acţiunii PD. Şi chiar aşa a fost, totul a plecat de la acţiunea lui Traian Băsescu. Eu am zis atunci că e imposibil să conduc o asemenea combinaţie rămânând pe ideile stricte ale PNŢCD. După o lună şi jumătate s-ar fi terminat şi cu guvernarea mea. Atunci am zis să arăt o anumită disponibilitate de colaborare cu PD. Le-am explicat celor din PNŢCD să nu mi-o ia în nume de rău. PD era foarte dinamic, cu oameni de calitate. Între timp, nu au mai mai rămas decât unul sau doi din cei de atunci.

I.M.I.: Aţi avut o relaţie bună cu Traian Băsescu.

Foarte bună! Eu l-am considerat mult timp ca pe un om foarte dinamic, foarte decis.

I.M.I.: Sunteţi autorul celebrei ziceri: „ În ţara asta nu mai este nimic de furat"...

Cred că m-am pripit. Mai e de furat, nu se vede?

O.N.: Erau şi în guvernarea dumneavoastră căi de a folosi banul public!

Erau, dar nu cu atâta cinism şi tupeu.

O.N.: Nu veneau să vă ceară să facă un pod, un drum, iar banii să ajungă la prietenii lor?

Nu. Dar probabil că parlamentarii respectivi îşi dădeau mâna. Sunt convins că au existat, dar nu la nivelul pe care l-am văzut mai târziu. Era şi mai greu. Erau multe partide care se supravegheau.

Ciudăţeniile mineriadei din ianuarie 1999

O.N.: Ce s-a întâmplat în momentul în care aţi realizat că minerii lui Cozma au şanse să ajungă la Bucureşti?

Când s-a anunţat că vin minerii, mai rămăsesem doar cu nişte consilieri. În rest dispăruseră toţi. Aveam un consilier, Petrişor Peiu. Şi l-am trimis să vadă ce e mai era la Ministerul de Interne. A venit galben la faţă. Mi-a zis că nu era nimeni pe acolo. „Păi nu era nicio celulă de criză?", l-am întrebat. „Ba da, scria pe o uşă celulă de criză, iar înăuntru era un plutonier care se uita pe o hartă turistică a României". L-am sunat pe secretarul de stat de atunci şi l-am întrebat pe unde este. Mi-a zis că e la Târgu Jiu. I-am zis că minerii erau deja la Vâlcea.

„Da, dar am răms să le văd mişcările din spate", mi-a răspuns. A fost o situaţie greu de explicat. Minerii ştiau mai multe decât cei de la Guvern. Într-un fel, a avut dreptate preşedintele Constantinescu atunci când a spus că a fost prizonierul structurilor. Atunci s-a văzut acest lucru. Ce să vă mai spun? Am plecat cu maşina spre Cozia. Cu vreo 30 de kilometri înainte, vine cineva şi mă anunţă: grupul antitero de la SRI s-a retras. Am întrebat de ce. Mi s-a spus că s-au deconspirat. Dar ce, eram partizani? Era primul ministru care mergea undeva pe teritoriul ţării. Am rămas singur cu Octavian Grecea şi cu Florentin Marinescu, preşedintele Federaţiei de Arte Marţiale care venise din proprie iniţiativă.

I.M.I.: Ce l-a făcut pe Miron Cozma să se retragă?

Treptat, a înţeles că a fost lăsat din mână de forţele politice din spatele lor. A fost o discuţie iniţiată la Cotroceni de preşedintele Constantinescu, cu reprezentanţii partidelor politice. Eu am fost destul de dur. Am spus care vor fi consecinţele. Era un fel de marş asupra Romei, de natură fascistă.

O.N.: Credeţi că Miron Cozma şi-a dat seama că era folosit?

Da. El, ca om, e OK. Să vă mai dau un exemplu despre funcţionarea instituţiilor. Am întrebat ce s-ar întâmpla dacă minerii pleacă de la Vâlcea spre Bucureşti. Cineva foarte sus-pus mi-a zis: facem rezistenţă pe autostrada Piteşti-Bucureşti. Atunci mi-a sărit ţandăra. „Domnule, minerii au trecut prin defileul Jiului şi nu pot să o ia prin Bolintin?" La Piteşti se strânseseră arme pentru a fi distribuite către anumite persoane, iar la Bucureşti minerii erau aşteptaţi, de unii ce să-i susţină, de alţii ca să se bată cu ei. Traian Băsescu a fost singurul care a zis atunci să se blocheze trenurile şi de aceea minerii au pornit pe jos.

Testul Adevărului: Faţă în faţă cu Cozma

1 Sosirea la Cozia. Minerii propuseseră să ne întâlnim la Alexandria sau la Piteşti. Şi atunci mi-a fulgerat aşa, prin minte şi am spus: nu, la Cozia. Ştiam că Miron Cozma e credincios. L-am chemat pe stareţul de atunci de la Mănăstirea Lainici, actualul episcop de Covasna şi Harghita, care era duhovnicul lui Cozma. Când am ajuns acolo erau o grămadă de ziarişti şi o grămadă de mineri. Am trecut printre ei şi am intrat. Înăuntru erau episcopul de Vâlcea, stareţul, călugări, Remeş, un secretar de stat de la Industrie, plus Grecea, care fiind aşa, mai impunător, a spus: "Vine domnul prim ministru, aveţi ceva de mâncare ?" "Avem ciorbă de fasole", au spus călugării. Şi a mâncat toată lumea. Apoi am început discuţiile şi am constatat că minerii erau cam terminaţi fizic, plus că ştiau că armata era scoasă în stradă.

2 Negocierile: Zice Cozma: „Dar noi ce facem cu zilele în care am lipsit de la serviciu?" Păi, ce să faceţi, mă? Cum să primiţi banii dacă voi sunteţi aici? ... Să fie limpede, ăsta era stilul discuţiei şi cred că numai eu pot discuta aşa, nu alţii. Cred că asta i-a şi derutat. Şi atunci le zic: păi, uite cum procedăm, faceţi voi cereri de concediu şi vă dă bani pe concediu, că tot aţi fost turişti zilele astea. "Păi, nu se poate, că nu ni le plăteşte nimeni", zic ei. Băi, asta aţi vrut, asta aveţi! Deci, nu veţi fi plătiţi, le-am zis. Apoi au cerut să nu fie pedepsiţi administrativ de şefii lor de la mină, că au lipsit nemotivat. Le-am spus că asta da, se poate.

3 I-a promis imunitate lui Cozma? Nu-i adevărat! De altfel, hârtia aceea scrisă de mână o am şi acum. I-am şi explicat atunci lui Cozma: băi, frate, dacă aş fi eu preşedinte al partidului de guvernare şi prim ministru, poate ţi-aş spune: vorbesc eu cu ministrul justiţiei şi se rezolvă. Dar nu pot, că ministru e Valeriu Stoica, ştii şi tu. Şi nici măcar nu mi-e amic, lăsând la o parte că e la liberali. Cum să-i cer eu asta? N-ar ieşi el singur să spună? Îţi dai seama că nu se poate! Zice: "Da, înţeleg". Şi până la urmă, mă întreabă dacă poate să transfere nişte jucători de la Progresul ( echipa favorită a lui Radu Vasile, n.r.) la Jiul Petroşani. I-am zis: da, da, vorbim!