Adevarul.ro

La vârf Petru Lucinschi s-a aflat în ultimele luni de existenţă a URSS în cercul cel mai înalt al puterii sovietice. În dimineaţa de 22 decembrie 1989, el i-a prezentat lui Gorbaciov situaţia din România

Născut în 1940, Petru Lucinschi a devenit preşedinte al Republicii Moldova în decembrie 1996. Până la destrămarea URSS, Petru Lucinschi a făcut carieră în cadrul Partidului Comunist. Începe în cadrul mişcării de tineret, apoi este promovat în Comitetul Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească.

În 1978 este trimis la Moscova pentru a lucra în cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, iar din 1986 până în 1989 este secretar II al Comitetului Central al Partidului Comunist din Tadjikistan.

Citiţi şi:

Gelu Voican Voiculescu: "Ion Iliescu era şeful mult aşteptat!"

Deutsche Welle: Iliescu şi Havel sau lupta pentru putere postcomunistă

Victor Atanasie Stănculescu: „Ştiam că sovieticii au decis să scape de Ceauşescu“

EXCLUSIV Romeo Bălan, procurorul generalilor: „Chiţac şi Stănculescu merită să facă puşcărie şi la 90 de ani”

În 1989 se reîntoarce la Chişinău în calitate de prim-secretar al Partidului Comunist din RSS Moldovenească. Este perceput ca un susţinător al politicilor de glasnost şi perestroika promovate de Mihail Gorbaciov. Între 1990 şi 1991 activează ca membru în Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

Ion M.Ioniţă: Aţi deţinut funcţii importante în URSS, aţi fost alături de Gorbaciov. Cum aţi perceput dumneavoastră la Moscova, relaţia cu România lui Nicolae Ceauşescu?

Petru Lucinschi: Aveam un mecanism de colaborare cu partidele din ţările socialiste. Era o secţie specială a Comitetului Central, era şi un sector  care se ocupa în mod special de relaţiile cu România. Oricum, relaţiile erau intense. Erau schimburi de informaţii şi foarte multe delegaţii. Eu însumi am fost în delegaţie în România. Dar Ceauşescu era o figură mai aparte. El era în opoziţie.

Faţă de Gorbaciov?

Faţă de Gorbaciov, dar şi faţă de Brejnev. Mă refer la poziţia României din 1968 privind evenimentele din Cehoslovacia. Întotdeauna, România avea o poziţie aparte. Şi de aceea, conducătorii de la Bucureşti nu erau agreaţi la Comitetul Central al PCUS. Când a venit Gorbaciov, a mai apărut o problemă. În URSS, procesele de schimbare au pornit de sus. Apoi au început să se mişte masele. Masele erau greu de urnit, pentru că oamenii erau învăţaţi doar să execute ceea ce li se spunea. Nu aveau inţiativă, nu erau activi.

Aşteptau indicaţiile de sus. La un moment dat, Gorbaciov era disperat. El se adresa oamenilor să înceapă schimbările la nivelul lor, acolo unde munceau. Dar în celelalte ţări socialiste s-a întâmplat invers. Procesul a început de jos, iar puterea politică încerca să stopeze iniţiativele oamenilor. În toate ţările, puterea se opunea schimbării care începuse de jos, cum a fost în Polonia sau în Cehoslovacia. Numai în România nu se schimba nimic.

De ce credeţi că în 1968 Ceauşescu a jucat cartea antisovietică? A simţit că va intra în graţiile Occidentului?

Ceauşescu a fost un naţionalist, trebuie să recunoaştem acest lucru. El apăra, din punctul său de vedere, interesele României. Ceauşescu ţinea cont de opinia de atunci din ţara lui. În al doilea rând, el dorea să se evidenţieze că duce un curs aparte al politicii României. Era un moment de naţionalism şi o ambiţie a lui personală. Dar era şi acest joc cu Occidentul. În urma acestei luări de poziţii i s-au deschis uşile. A fost şi poziţia faţă de China. Ceauşescu s-a folosit de paşii antisovietici pe care i-a făcut pentru a avea relaţii mai bune cu Occidentul. A fost şi acest calcul politic.

Aţi asistat la confruntări directe între Gorbaciov şi Ceauşescu?

Da. Au fost asemenea discuţii privind principiile politicii de perestroika. Ceauşescu devenise unul dintre cei mai mari apărători ai socialismului de tip sovietic. Vreau să vă spun un lucru la care am asistat. În 1989, la căderea Zidului Berlinului, era plenara Comitetului Central al PCUS. După o întrerupere, Gorbaciov ne anunţă: în Berlin au pornit masele populare. Ulterior, partidul comunist din Republica Democrată Germană s-a transformat, iar în fruntea sa a fost ales un avocat, Gregor Gysi , pe care nu-l cunoaştem. Nu mai era sistemul vechi. Erau frământări mari. 

 A încercat Gorbaciov să influenţeze regimul de la Bucureşti pentru a permite schimbarea, în sensul politicii de glasnost şi perestroika?

Nu puteam să discutăm aparte cu România. Ne aflam deja la un alt stadiu al politicii externe a URSS. Stabiliserăm să nu ne implicăm în chestiunile de politică internă ale ţărilor socialiste. Aşa că la bagajul acesta al lui Ceauşescu, care nu era agreat din trecut, s-a adăugat şi faptul că el se opunea dur, era pe o poziţie diametral opusă faţă de Gorbaciov. În consecinţă, relaţiile erau cam îngheţate. Dar ne aşteptam să se întâmple ceva şi în România, dar nu se ştia în ce moment. 

Destrămarea Uniunii Sovietice

Învinuirea care i se aduce lui Gorbaciov în Rusia este duplicitatea. El este văzut în Occident ca omul care a dus la prăbuşirea comunismului, dar în Rusia este acuzat că nu a reuşit să transforme Uniunea Sovietică. El a venit cu idei de transformare. El a încercat, dar situaţia a scăpat de sub control.

Oricum, Uniunea sovietică, în forma în care a fost, trebuia să se ducă. Au fost nişte realităţi. Puciul de la Moscova a grăbit lucrurile. Nici americanii nu prea doreau dispariţia URSS. Era o forţă nucleară. E adevărat, că ignorarea particularităţilor naţionale în URSS, graba de a forma un popor sovietic au jucat şi acestea rolul lor.

„În dimineaţa de 22 decembrie, nu ştiam cu cine să vorbim la Bucureşti"

Când aţi aflat că în România se întâmplă ceva?

Noi eram la Moscova, la Congresul Deputaţilor Poporului. Din Chişinău eram vreo 30 de oameni. În noaptea de 21 decembrie, fiecare dintre noi încerca să afle mai multe informaţii. Nu mergeau telefoanele. Nu se ştia ce se întâmplă acolo. Nici Gorbaciov nu ştia. Ambasadorul URSS era la Moscova. Ion Iliescu spune că a vorbit la telefon cu un anume Popov de la Ambasada URSS. Nu era o persoană de prim rang. Primeam informaţii privind ceea ce se petrecea pe stradă, la televiziune, informaţia care era la suprafaţă.

Dar informaţiile de la serviciile secrete?

Fără doar şi poate, serviciile secrete aveau informatori, că doar nu funcţionau într-un vacuum, undeva. Dar erau nişte segmente de informaţie. În noaptea aceea am mai acumulat informaţii, eram prim-secretar al Republicii Moldova şi aveam acces la conducerea KGB, la conducerea Ministerului de Externe. În dimineaţa de 22 decembrie, la ora 8.00, m-am întâlnit cu Gorbaciov, i-am povestit ceea ce ştiam. El mi-a spus că nu era clar, că nu ştia cu cine să vorbim. Evident, i se raporta ceea ce se întâmpla în România. Mai târziu, trebuia să formulăm poziţia URSS faţă de ceea ce se întâmpla. În toată lumea se vorbea despre asta, CNN, BBC...

Aflaserăţi că era vorba despre Iliescu?

Nu încă, nu încă. Nouă ni s-a spus să formulăm un text al declaraţiei în care să spunem că URSS nu se amestecă în procesele care au loc în România, că acest drept aparţine poporului român şi că sperăm că evenimentele vor evolua spre ameliorare. Principalul punct era că noi nu ne amestecăm. Asta era problema. Spre seară a apărut Iliescu. Seara am plecat de la Moscova de pe un aerodrom militar, deoarece era ceaţă şi nu se putea zbura de pe aeroporturile obişnuite. I-am luat cu mine pe domnii Snegur, Hadârcă şi pe ambasadorul URSS la Bucureşti. El a venit la Chişinău pentru că nu putea zbura la Bucureşti. Ceea ce se întâmpla în România a avut asupra Republicii Moldova un impact extraordinar. S-au adunat vreo 20.000 de oameni în piaţă. Au cerut să discutăm relaţiile noastre cu România. Atunci am deblocat foarte multe lucruri, cum ar fi să deschidem circulaţia la frontieră.

În România se spune că pe teritoriul ţării se aflau câteva zeci de mii de agenţi sovietici în zilele Revoluţiei. Ştiţi ceva despre acest lucru?

Nu. După Revoluţia de la Bucureşti a început şi în Republica Moldova această mişcare împotriva comunismului. Şi atunci se răspândeau zvonuri. 

Ce instrucţiuni primeaţi de la Gorbaciov?

Gorbaciov avea deplină încredere în mine. Ne cunoşteam destul de bine. Mi-a spus să acţionez aşa cum cred că trebuie să fac.

Limba e una şi aceeaşi

Noi trebuie să conştientizăm că totul se rezolvă în etape. Avem o serie de probleme pe care trebuie să le rezolvăm şi noi iarăşi ieşim cu oiştea înainte. Noi vorbim una şi aceeaşi limbă. Nicolae Iorga scrie în 1918 că în Basarabia trăiesc oameni de aceeaşi origine, vorbesc aceeaşi limbă, dar pe care, deseori, o numesc moldovenească. Care e problema? Nu sunt în lume limbi care au două denumiri? E o problemă care trebuie depăşită mai lent.

Nu pot să-i impun omului uitat la ţară care o denumeşte moldovenească să renunţe. Limba e una şi aceeaşi şi este recunoscut faptul ăsta. Mai departe, eu nu pot să impun nimănui să se numească român. Ar fi o metodă bolşevică. Ce facem, luăm denumirea de democraţie şi folosim metodele bolşevice?

Sunt probleme care se rezolvă încetul cu încetul. Noi am trăit 150 de ani în nişte condiţii, acum lucrurile nu se pot schimba în 10 ani. Nu putem ridica din nou bariere între oameni. Să creăm un alt mod de viaţă al oamenilor, în stil european. Trebuie să schimbăm şi mentalităţile. Şi acum foarte mulţi moldoveni muncesc în străinătate.

„Probabil va trebui să continuăm în formula cu două state"

Cum vedeţi evoluţia relaţiilor României cu Republica Moldova?

Noi trebuie să avem nişte relaţii bazate pe istorie, pe tradiţie, pe faptul acesta că noi suntem o insulă latină în această zonă. Se ştie cum a fost istoria. Noi am creat valori comune. Nu putem să facem acest lucru şi mai departe? Eu văd o revenire. Dar, probabil, trebuie să continuăm în componenţa a două state.

Până de curând, relaţiile dintre cele două ţări nu au fost deloc bune.

A fost un regres. Noi am avut o tentativă de întoarcere la comunism. Am avut un sistem mai odios decât cel sovietic. Se declara că noi suntem un stat democratic, cu toate valorile democratice, că ne integrăm în Europa, dar metodele de cârmuire erau mai dure decât cele sovietice: minciună, ură, conducerea unui clan închis, frică. Eu spun că este o filă de istorie care va trece. Apropierea noastră  poate fi făcută cât mai repede, pe câteva dimensiuni. Un regim de trecere liberă, un regim în care cetăţenii noştri să poată munci în România, nişte lucruri care le-ar crea oamenilor libertate. Trebuie să creăm nişte condiţii bazate pe tradiţiile noastre istorice.

Eu sunt convins că lucrurile care încă ne divizează sunt legate de nişte ambiţii, de interese politice, chiar de înapoierea noastră. Trebuie să mai creştem. Dar nu trebuie pusă întrebarea legată de unire pentru că noi avem o altă ţară. Când am intrat noi în componenţa Rusiei erau 250.000 de persoane de alte naţionalităţi în Basarabia. Peste 40 de ani erau un milion. Sistemul sovietic, cu ruşi, ucraineni. Cui îi trebuie problemele acestea? Trebuie să ne descurcăm noi cu dânsele. Să ne apropiem acolo unde se poate.

Mai este şi problema Transnistriei.

E clar că este problema noastră. S-au creat nişte focare care până acum nu au fost rezolvate. Şi cu transnistrenii trebuie să plecăm de la om. Să creăm nişte condiţii care să-i intereseze. Eu cred, că după clarificarea problemei cu preşedintele Republicii Moldova, vor trece la nişte relaţii mai intense.

Speraţi în integrarea Republicii Moldova în UE, dar viteza şi dorinţa de lărgire au scăzut semnificativ.

Trebuie să fie nişte reguli mai clare din partea Uniunii Europene. Dacă se dă drumul la circulaţia liberă, cum se face pentru Balcani, noi putem aştepta. Noi trebuie să ne creăm standardele europene acasă la noi. E clar că Europa poate să ne ajute.