Adevarul.ro

Schimbare Fostul diplomat afirmă că România nu trebuie să se mai privească drept o ţară postcomunistă. James (Jim) Rosapepe şi soţia sa, Sheilah Kast, cunoscută jurnalistă de televiziune, şi-au lansat acum câteva zile, la Bucureşti, cartea „Dracula is dead".

Titlul ar putea părea o continuare a clişeelor  despre România, dar subtitlul dezvăluie cu totul altă viziune a autorilor: „Cum au supravieţuit românii comunismului, cum l-au încheiat şi cum s-au ridicat după 1989 ca o nouă Italie".

Pentru Jim şi soţia sa asta este concluzia la care au ajuns după ce au stat în misiune la Bucureşti. Jim Rosapepe a ocupat postul de ambasador al  SUA în România între 1998 şi 2001.

Au fost ani grei, mai ales în prima parte a mandatului, când România s-a confruntat cu o situaţie economică dificilă, iar, pe plan extern, războiul din Kosovo a testat soliditatea parteneriatului româno-american. 

Ovidiu Nahoi: Este destul de neobişnuit pentru un ambasador să revină în ţara unde a fost trimis şi să lansese o carte. De ce aţi decis să faceţi acest lucru?

James Rosapepe: Eu şi soţia mea am învăţat multe despre România, cât timp am fost aici. Apoi am constatat că în Statele Unite oamenii nu ştiau prea multe despre România. Aşa că, având în vedere că noi aflasem aici atâtea lucruri, am decis să scriem. Cartea este scrisă ca un jurnal de călătorie, este scrisă pentru oamenii care ar vrea să vină aici pentru afaceri sau pur şi simplu ca să vadă ce este România astăzi.

Ion M. Ioniţă: De ce aţi ţinut să introduceţi numele Dracula în titlu?

Pentru că americanii leagă legenda lui Dracula de România. România e cunoscută printre americani prin Dracula, Ceauşescu şi copiii abandonaţi. Oamenii nu ştiu cât de frumoasă este România, cât de mare este, nu ştiu nimic despre cultura ei extraordinară sau despre spiritul ei religios. De aceea noi am vorbit despre Dracula ca despre un mit. Un mit care, credem noi, moare atunci când cititorul parcurge cartea.

O.N.: Eraţi ambasador aici la începutul anului 1999, care a debutat cu două mineriade, a continuat cu pericolul intrării ţării în incapacitate de plată şi cu momentul Kosovo. Care sunt amintirile dumneavoastră cele mai puternice de la acel început de an?

România s-a aflat, într-adevăr, într-o situaţie foarte dificilă. Liberalizarea preţurilor, decisă în 1997 în urma acordului cu FMI, a generat inflaţie. Apoi, în 1998, s-au simţit efectele crizei din Rusia, nu doar în România, ci în întreaga regiune. Dar, aşa cum îmi spusese guvernatorul Isărescu, România a pierdut atunci 50 de cenţi la fiecare dolar numai pentru că numele ei începea cu litera R, ca şi Rusia. Sigur, fenomenul nu avea o explicaţie în sens pur economic, dar s-a întâmplat. Iar asta a creat greutăţi în achitarea obligaţiilor legate de plata datoriei externe. Ironia era că FMI vedea deja România în incapacitate de plată.

Atunci, România a cerut bani suplimentari, dar a fost trimisă de FMI să se împrumute în sectorul privat. Guvernul român a gândit atunci că nu trebuie, totuşi, să ia aceste credite private în orice condiţii. Pentru că banii vor trebui daţi înapoi. În cartea mea, am citat dintr-o lucrare a profesorului Stiglitz, care a catalogat această poziţie drept corectă.

I.M.I.: Cum vedeţi lucrurile acum, din punct de vedere economic? Suntem din nou într-o situaţie dificilă.

România a făcut multe eforturi pentru integrarea economică cu ţările din Vest şi cu economia globală. Dar, odată cu declanşarea crizei, atunci când Germania a căzut, a căzut automat şi România, fiindcă nu a mai avut unde să exporte o bună parte din produse. Asta, desigur, e rău pentru România, dar pe undeva este şi un semn că lucrurile s-au normalizat. Acum putem spune că problemele României derivă mai curând din faptul că a devenit o ţară normală, nu una anormală.

I.M.I.: Cât de normală este România?

Aici voi puteţi da răspunsul. Există o concepţie în România, potrivit căreia ţara ar fi foarte diferită de toate celelalte. Dar nu este aşa. De exemplu, când eram aici ca ambasador, problema era falimentul băncilor de stat. Dar în anii '80, noi am avut în Statele Unite o asemenea criză a creditelor. Băncile de economii au ajuns la faliment din exact acelaşi gen de probleme ca şi în România: au fost date credite prietenilor, care nu le-au mai dat înapoi. La fel ca în România! Un alt exemplu: aţi avut o campanie electorală foarte disputată, aşa cum am avut şi noi. Apoi, parlamentarii se luptă între ei, presa poate critica pe oricine doreşte, iar oamenii politici ştiu că pot fi scoşi din funcţii la următoarele alegeri. Ei bine, toate acestea se întâmplă şi în Statele Unite.

"Am vorbit despre Dracula ca despre un mit. Un mit care, credem noi, moare atunci când cititorul citeşte cartea."

„Istoria nu a început în '89"

România trebuie să înceteze să se mai privească drept o ţară postcomunistă. Perioada postcomunistă s-a încheiat. Vorbind despre situaţia economică, problemele pe care România le are astăzi sunt problemele unei ţări democratice capitaliste. Este vorba despre o criză capitalistă, nu despre o criză a comunismului.

Putem spune: am ajuns unde voiam să ajungem, felicitări! Bineînţeles, va mai dura până perioada comunistă va fi depăşită şi în memoria oamenilor. Mussolini este parte a istoriei Italiei, dar el nu defineşte Italia, aşa cum Ceauşescu nu defineşte România. Istoria nu a început nici în 1947, nici în 1989.

„Războiul din Kosovo, testul care a demonstrat că sunteţi un aliat serios"

„Dracula is dead“, o lansare spectaculoasă 

I.M.I.: Care a fost cea mai dificilă zi a dumneavoastră ca ambasador în România?

Cea mai dramatică zi a fost la sfârşitul războiului din Kosovo. Ministrul de Externe de atunci, Andrei Pleşu, m-a sunat acasă, într-o sâmbătă, şi mi-a zis că ruşii solicitaseră, până lunea următoare, permisiunea pentru survolarea spaţiului aerian românesc. El ştia, eu ştiam, toată lumea ştia că era o situaţie foarte serioasă.

I.M.I.:  Ce răspuns aţi primit de la Washington?

Le-am spus celor de la Washington că pot să bănuiesc care va fi răspunsul, dar vreau să fie totul clar. Ei mi-au spus că primiseră informaţii similare din partea Ungariei şi Bulgariei, aşa că erau în legătură şi cu ambasadele americane din aceste ţări. Aşa că am vorbit din nou cu Andrei Pleşu, care discutatase la rândul lui cu premierul Radu Vasile şi cu preşedintele Emil Constantinescu şi au decis ce era de făcut. Permisiunea de survol nu a fost acordată. Dar a fost o situaţie serioasă şi tensionată. Dar lucrurile au mers bine pentru că România era un aliat de încredere şi şi-a respectat angajamentele.

O.N.: Acţiunea de bombardare a Serbiei, din primăvara lui 1999, sprijinită şi de România, a fost pentru noi punctul de cotitură pentru aderarea la NATO. Ce părere aveţi?

Nu cred că a fost un punct de cotitură, ci doar un moment de accelerare a parcursului României. România era în drum spre NATO şi spre Uniunea Europeană şi cred că ar fi devenit ţară-membră şi dacă nu ar fi fost criza din Iugoslavia. România a devenit membru al NATO odată cu ţările baltice. Dar uitaţi-vă ce s-a întâmplat de atunci în Balcani: Albania a devenit membru al NATO, Croaţia a devenit membru al NATO şi este aproape de a deveni membru al Uniunii Europene. Cred că războiul din Kosovo doar a accelerat aceste evoluţii.

I.M.I.: Ce a însemnat sprijinul României, din punctul de vedere american?

Războiul din Kosovo a fost un test pentru România. A fost vorba despre o decizie dramatică, de a ajuta NATO împotriva unui vecin cu care România era prietenă. Şi asta este o decizie dramatică, cel puţin din punctul de vedere al naturii umane. A fost semnalul, pentru liderii americani, dar şi pentru poporul american, că România poate fi un aliat de bază.

Americanii sunt interesaţi de această parte a lumii

Vestea bună este că preşedintele, viecepreşedintele şi secretarul de stat sunt foarte interesaţi de această parte a lumii. Hillary Clinton a fost aici în 1996 şi a rămas în contact cu aceste chestiuni. Joe Biden a fost în România cu câteva săptămâni în urmă şi este la curent cu situaţia de aici de foarte mult timp.

Iar ambasadorul Gitenstein este un foarte apropiat colaborator al vicepreşedintelui Biden. La rândul său, preşedintele Obama este foarte interesat de relaţia Europa-Statele Unite, dar este, de asemenea, interesat de ceea ce se întâmplă cu Ucraina, cu Georgia, cu Rusia. Cred că administraţia americană este foarte interesată de aceste chestiuni.

Pe de altă parte, cred că interesul nu mai este atât de dramatic cum a fost în 1999, pentru că nu mai este vorba despre epurări etnice în Serbia, s-au făcut atât de multe progrese, nu mai vorbim despre crize în zonă. Este un interes strategic deosebit pentru zona Mării Negre. Poate sunt oameni în România care cred că dacă liderii americani nu vorbesc despre România, nu sunt interesaţi de această ţară. Dar nu vorbesc pentru că nu este nevoie să vorbească. Sunteţi un aliat de încredere. Este o relaţie normală.

„Nu e realist să vezi doar aspectele negative"

O.N.: De ce spuneţi în carte că România e noua Italie?

Este o carte destinată cititorilor americani. Noi avem aceste stereotipuri, o imagine unidimensională depre România. Vorbind deschis, americanii nu sunt încurajaţi să vină în România, dar americanilor le place foarte mult Italia. Italia este o destinaţie favorită pentru americani pentru că americanii întâlnesc aici o istorie fascinantă, un nivel foarte înalt de cultură şi civilizaţie, oameni primitori. Este o ţară foarte atractivă pentru turişti. Dar în acelaşi timp americanii nu realizează şi alt aspect, cum ar fi puterea economiei italiene, care este a şaptea din lume.

Dar imaginea Italiei este mai mult culturală. Eu cred că România are, pentru americani, aceleaşi motive de interes pe care le are Italia: creativitatea, ospitalitatea, cultura. Un alt aspect important, 25% dintre români vorbesc engleza. În acelaşi timp, Italia şi America au problemele lor. Nu există ţări perfecte. De aceea, imaginea unidimensională a României care evidenţiază mai mult aspectele negative cred că nu este realistă. Dacă americanii vor vedea şi aspectele pozitive, cred că vor înţelege mai bine România.

I.M.I.: Credeţi că este posibil ca americanii să perceapă România aşa cum percep Italia?

Sigur că da, de aceea am scris în carte că România este noua Italie. Şi nu numai din punctul de vedere al turismului, ci şi economic sau al schimburilor culturale. Americanii sunt foarte interesaţi de ceea ce este nou şi  cred că ar putea să privească România ca pe o nouă destinaţie de descoperit. Gândiţi-vă cum era Italia la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

I.M.I.: Ne aducem cu toţii aminte de filmele italiene de după război.

Chiar mă gândeam la asta. Priviţi acum succesul filmelor româneşti de astăzi şi recunoaşterea de care au parte. Primesc cronici foarte bune în Occident. Sunt regizori foarte apreciaţi.

O.N.: Chiar şi în America?

Absolut. Ziarele au scris foarte mult despre premiul de la Cannes. La fel, câştigarea Premiului Nobel de către Herta Müller a stârnit un interes uriaş în Statele Unite. Toate articolele de presă au spus din primul paragraf că este o scriitoare născută în România.

"Dacă americanii vor vedea şi ceea ce este pozitiv, cred că vor înţelege mai bine România."

Testul Adevărului : Diplomaţie şi jurnalism

1În Afganistan. Noi locuim în Maryland şi avem câţiva prieteni foarte buni la Universitatea din Maryland, între care  un ofiţer american care urmează doctoratul. El a luptat în Afganistan şi ne-a povestit că a colaborat foarte bine cu soldaţii români. Era extrem de impresionat de soldaţii români cu care luptase împreună. L-am întrebat de ce. Mi-a spus că atunci când un transportor blindat se defecta, reacţia comandantului american era să sune la bază şi să ceară unul nou. Reacţia românilor era să-l repare! Îl reparau şi plecau mai departe. Nu este o slăbiciune că îl reparau, ci arată că aveau puterea de a folosi creativitatea în momente dificile când nu dispui de prea multe resurse.

2Viziune. Nu cred că abordarea Statelor Unite s-a schimbat semnificativ în ultimii 20 de ani. Statele Unite vor o Europă prosperă şi în siguranţă. Cu cât mai multe state sunt într-o Europă prosperă, cu atât mai multe state se pot simţi în siguranţă. Statele Unite lucrează cu România cum lucrează cu oricare partener normal. Aderarea României la NATO a avut loc în timpul mandatului lui George Bush, dar a fost un proces mult mai îndelungat. Am spus-o în 1998 şi o spun şi astăzi.

3Prieteni. Am călătorit peste tot în România.Am vizitat toate judeţele. Am văzut mai multe locuri în  România, decât unii dintre români. Am fost în localităţi unde nu a călcat niciodată un ambasador al SUA. Am invitat acasă mii de cetăţeni români obişnuiţi. Pe de altă parte, cetăţeni americani obişnuiţi trăiesc în România, nu numai în Bucureşti, dar chiar în sate şi în oraşele mici.

4Carte. Diplomaţia seamănă cu jurnalismul mai mult decât majoritatea oamenilor îşi pot da seama. Firesc, foarte multe dintre lucrurile pe care un ambasador le află rămân secrete sau sunt făcute publice doar când se scriu memorii sau se elaborează tratate academice. Dar această carte este diferită.Când eşti ambasador vezi ţara respectivă dintr-un alt unghi decât ai face-o în altă calitate. Poţi merge aproape oriunde şi poţi vorbi cu oricine.