Adevarul.ro

În multe privinţe, Georgia se aseamănă cu România de la începutul anilor '90. Aceleaşi lumi paralele ale celor avuţi şi ale celor săraci, aceleaşi semne ale modernizării de tip occidental. Dar şi aceeaşi dorinţă de a ieşi din „zona gri” şi de a adera la spaţiul euroatlantic.

Georgia se mândreşte cu faptul că este cea mai prooccidentală dintre fostele republici sovietice, exceptând, desigur, statele baltice. Iar semnele rusificării, atât de evidente pentru cel care trece dincolo de Prut, ca să nu mai vorbim de Transnistria, sunt aproape absente în Georgia.

Citiţi şi:

Cauza tragediei Georgiei
Reportaj: Georgia şi geopolitica vinului
Georgia: cursa cu obstacole a modernizării


Multe dintre imaginile noastre preconcepute, cu care am venit de la Bucureşti, au fost sortite să rămână în zona neutră a aeroportului din Tbilisi. N-am întâlnit poliţiştii de frontieră excesiv de vigilenţi, care să pună tot felul de întrebări stupide, aşa cum am avut parte pe aeroportul din Chişinău, încă dinaintea răcirii relaţiilor româno-moldoveneşti.

La Tbilisi, paşapoartele ne-au fost verificate de tinere frumoase şi amabile, care ne-au urat bun venit. Pe străzi nu ne-a fost dat să vedem acei miliţieni cu chipiele lor uriaşe, specifici ţărilor ex-sovietice.

După ce, în 2004, poliţia rutieră a fost desfiinţată într-o singură zi fiindcă agenţii ei opreau intenţionat şoferii pentru a cere şpagă, instituţia nou-înfiinţată a primit uniforme de tip american. Iar poliţiştii lucrează doar în patrule mobile.

„Era singura noastră şansă, ne găseam atât de jos încât doar măsurile dure ne mai puteau salva”, ne-a explicat vicepremierul Ghiorghi Baramidze, cel care a desfiinţat poliţia rutieră într-o singură zi, pe când era ministru de Interne. Georgia are un guvern prooccidental şi reformist, care se laudă cu un regim al investiţiilor extrem de liberal.

Iar creşterea economică din ultimii ani începe să se vadă şi pe stradă. Georgia rămâne însă o ţară săracă. Dar depinde de unde priveşti lucrurile. Cu mai puţin de un deceniu în urmă, fostul preşedinte Şevarnadze se felicita fiindcă a reuşit să asigure populaţiei şase ore de energie electrică pe zi.

Totul fusese distrus după războiul civil din 1992-1993: reţelele de alimentare cu apă şi electricitate, străzile şi şoselele.

Muzeele capitalismului, deschise pentru bogaţi

Astăzi, cel puţin bulevardele principale ale capitalei sunt total reabilitate, iar oraşul, cu bisericile sale milenare, este luminat a giorno. În plus, au reuşit să inaugureze 40 de kilometri de autostradă, mult pentru o ţară de peste trei ori mai mică decât România.

Georgia încearcă din răsputeri să iasă de sub influenţa rusă şi să se modernizeze pe calea occidentală

Primele magazine de firmă îşi fac loc tot mai curajos pe bulevardele capitalei Tbilisi, la fel cluburile şi restaurantele. Deocamdată însă, aceste embleme ale societăţii de consum sunt accesibile numai celor cu dare de mână, dovadă maşinile puternice care aşteaptă la intrările acestora.

La fel şi singurul supermarket de tip occidental din Tbilisi şi, evident, din Georgia. Parcarea, un adevărat salon auto. Interiorul, un veritabil muzeu, în care vizitatorii fac parte fie din protipendada locală, fie din grupul expaţilor. Preţurile, ceva mai mari decât în România.

Se simte adierea Asiei

Pentru georgianul de rând însă, viaţa este extrem de scumpă şi te întrebi cum se poate trăi dintr-un salariu mediu de circa 100 de dolari. Explicaţia: cei aproximativ un milion de georgieni plecaţi la muncă peste hotare, în Europa, dar mai ales în Rusia şi, evident, economia neagră.

 Cum magazinele de tip occidental sunt pentru cei bogaţi, celorlalţi le rămâne comerţul de pe stradă. Totul poate fi găsit aici: de la haine, încălţăminte şi detergenţi, până la peşte, carne, pâine, brânzeturi, legume şi fructe. Străzile din jurul stadionului Dinamo sunt un uriaş bazar în aer liber.

 Marfa stă pe lăzi, pe capacele tomberoanelor  de gunoi sau direct pe o bucată de ziar aşternută pe asfalt. Specialitatea zonei: găinile galben de grase stivuite cu măiestrie în faţa negustorilor ambulanţi. Bazarul se întinde până lângă gară. Aici îşi aşteaptă clienţii lustragiii de pantofi. Călători, puţini. În parcarea din faţă se aud strigăte: „Erevan, Baku! Erevan, Baku!” Sunt şoferii de microbuz.

Un fel de a zice. Vehiculele au probabil milioane de kilometri la bord. Se simte deja adierea Asiei  şi parcă te-ai ridica pe vârfuri să vezi Marea Caspică şi dincolo de ea. Mai multe fotografii din Georgia, pe www.adevarul.ro.

Între Occident şi „Catedrala Neamului”

Într-un referendum desfăşurat înaintea summitului NATO de la Bucureşti, din aprilie 2008, aproape trei sferturi din cei prezenţi la urne s-au exprimat pentru aderarea la Alianţă.

Aceasta în timp ce în Ucraina, o altă ţară candidată, sprijinul public pentru NATO se situează sub 50%. În Republica Moldova, care are înscris în Constituţie principiul neutralităţii, circa 30% din populaţie susţine aderarea la NATO.

În vremuri de criză cumplită, georgienii au găsit resursele pentru a construi „Catedrala Neamului”, numită  aici „Sameba” (Sfânta Treime). Domină oraşul de pe o înălţime. E mare, dar nu monstruoasă. Respectă arhitectura tradiţională.

E nouă, dar pare că e acolo dintotdeauna. Cartierul înconjurător, sărac, străzile sparte, pavate cândva cu piatră de râu. Oamenii vin la slujbă strecurându-se printre şanţuri şi gropi. Între ei, foarte mulţi tineri.

Catedrala Sfânta Treime din Tbilisi, construită în perioada 1996-2004, în plină criză, respectă stilul bisericilor georgiene vechi de peste 1.000 de ani