Adevarul.ro

Preşedintele notarilor vorbeşte despre felul în care criza econimică a afectat tranzacţiile imobiliare, despre câţi bani se pot câştiga din această activitate şi despre noul Cod civil.

Ne-am întâlnit cu Dumitru Viorel Mănescu în biroul său aflat într-o frumoasă casă boierească din Bucureşti. O casă ridicată pe la 1865 şi construită atât de solid încât nu are nici astăzi nevoie de lucrări de consolidare. Dar şi o casă cu o poveste a ei. Până să fie recuperată de foştii proprietari de la care Uniunea Notarilor a cumpărat-o, casa a adăpostit Editura Cartea Românească, al cărei director a fost scriitorul Marin Preda, din 1970 şi până la moartea sa prematură, în 1980.

Multe s-au păstrat din casa originală. Uşile capitonate din piele, un superb candelabru din sticlă de Murano, alte decoraţii interioare. Dumitru Mănescu spune că  este un caz fericit printre casele vechi ale Bucureştiului. „Se cunoaşte că aici au stat intelectuali”, conchide el.

Ovidiu Nahoi: Domnule preşedinte, ca lider al breslei dumneavoastră, aveţi o imagine asupra numărului de tranzacţii, un bun indicator al activităţii economice. De aceea vă întrebăm: sunt semne de ieşire din criză?

În ultima vreme pare că ar fi o uşoară redresare, dar nu una semnificativă. De exemplu, în luna iunie, activitatea a scăzut cu 70 la sută. Există acum programul Prima Casă, care poate va relansa puţin piaţa imobiliară. Dar, din nefericire, în momentul în care constructorii au auzit de acest program, imediat au început să salte preţurile. Dar statul garantează la 60.000 de euro. Dacă preţul creşte cu 10.000 de euro, cine nu a avut casă nu mai poate să suporte diferenţa.

 Ion M. Ioniţă: Aveţi relaţii cu notarii din alte ţări pentru a afla ce se întâmplă acolo?

Unele ţări, cum ar fi Franţa, Italia, par să fi trecut de momentul critic. Dar în Europa Centrală şi de Est merge mai greu. În America este criză de doi ani, la noi a început de-abia în octombrie-noiembrie.

I.M.I.: Atunci aţi simţit pentru prima dată că se întâmplă ceva rău?

Da, în octombrie-noiembrie 2008. Ianuarie 2009 a fost o lună moartă. La fel, februarie. În martie-aprilie s-a mers din inerţie. Constructorii făcuseră antecontracte pe când nu era criză. Între timp au încasat avansul, au predat construcţiile şi au finalizat contractele. Dar nu a fost o creştere reală, erau acte încheiate cu mult timp în urmă, când nu era criză în România.

O.N.: Vedeţi vreo speranţă prin toamnă?

Eu cred că da. Dar şi oamenii trebuie să lase pretenţiile mai jos. Şi constructorii, şi intermediarii, chiar şi notarii.

O.N.: Dar şi dumneavoastră sunteţi acuzaţi că impuneţi comisioane mari.

Toată lumea ne judecă pe noi. Dar mergeţi la o agenţie imobiliară. Cât e comisionul? Trei la sută la vânzător, trei la sută la cumpărător. Şi acolo calculul se face la preţul real al tranzacţiei. Acolo nu poţi minţi. Apoi, la notar se plăteşte după grila notarială, mai mică decât preţul de pe piaţă. La noi declară mai puţin. Deci, toată lumea trebuie să fie mai moderată. Eu cunosc cazuri în care un apartament pe litoral s-a vândut cu 7-8.000 de euro metrul pătrat.

Un milion şase sute de mii de euro un apartament de două sute de metri pătraţi. Enorm! La Moscova, o garsonieră în Piaţa Roşie ajunsese la 300.000 de euro. În Bucureşti, pe Dorobanţi, o garsonieră era 200.000 de euro. Aţi văzut cum arată o garsonieră pe Dorobanţi? Cred că sunt cele mai mici din Bucureşti, de 25-30 de metri pătraţi. Eu acum chiar cred că era necesară o asemenea criză, ca să aşeze lucrurile pe baze mai aproape de realitate.

I.M.I.: Totuşi, oamenii spun că îi costă mult şi actele la notar.

O să fiu foarte sincer. Pe mine nu mă ţine la birou faptul că pot să dau un tun cu un act şi după aceea să stau degeaba un an. Pe mine mă ţin actele mici, multe şi nu foarte costisitoare. Noi nu avem birouri de afaceri. Onorariile noastre sunt stabilite de Ministerul Justiţiei.

Oamenii au impresia că lasă la notar o groază de bani. În primul rând ar trebui să ştie că impozitul pe tranzacţii imobiliare este de trei ori mai mare decât onorariul nostru. Deci nouă, de fapt, ne rămâne un sfert din ce se încasează. Restul banilor sunt ai statului. Noi doar îi încasăm. Ca să nu ne mai înjure lumea, ce ar trebui să facem? Să-i trimitem pe toţi la trezorerie, să stea acolo la coadă. Este o singură trezorerie într-un sector din Bucureşti. Acum, să nu mă catalogaţi drept ipocrit, nu suntem săraci.

O.N.: Dar o castă închisă sunteţi?

Castă închisă? Anual intră 200 de notari în această castă închisă. Institutul de Magistratură, de exemplu, scoate anual 80 de posturi. Deci, este un număr de noi posturi care se stabileşte anual de Ministerul Justiţiei. Noi propunem lista de posturi noi, ministerul o aprobă. 

„Cimitirul elefanţilor“

Când au apărut notarii publici, în 1995, eram 380 de notari. Între 1990 şi 1995, când au început retrocedările, viaţa notarilor era foarte grea. Nu venea nimeni în notariat, era un cimitir al elefanţilor. Dacă fluierai în biserică înainte de 1990, unde te dădeau? Dacă nu aveai origine socială sănătoasă, unde ajungeai? La notari.

Aşa au ajuns aici magistraţi, procurori. Spre norocul meu, care am început activitatea notarială acum 35 de ani, am întâlnit doctori în drept cu studii la Sorbona. Îi dăduseră afară din sistemul juridic, din magistratură. Acum, 70% din notari sunt tineri până în 35 de ani. Suntem 2.200 de notari publici. Au mai rămas cel mult 200 din vechea gardă. 

„La noi nu se poate lucra la negru“

I.M.I.: Pe ce criterii propuneţi înfiinţarea de noi posturi de notari?

Pe criterii precum puterea economică a zonei, mărimea populaţiei, a distanţei care trebuie parcurse pentru prezentarea la un notar.

O.N.: Mai sunt zone neacoperite în mod satisfăcător?

Da, şi ştiţi de ce? Nu se înscriu la concurs la Bucureşti, că sunt mulţi pe un loc. Se înscriu undeva, în ţară. Iau un post într-o comună şi apoi se asociază cu un notar din Bucureşti şi vin şi îşi desfăşoară activitatea la Bucureşti, în timp ce activitatea din comuna respectivă nu mai este acoperită.

Preşedintele notarilor, în fostul birou al scriitorului Marin Preda

Dar, teoretic, acolo există notar. De aceea am discutat cu ministrul Justiţiei, să convenim ca notarul să fie obligat să stea doi ani la postul pentru care a dat examen. Asta e o mare problemă pentru noi. Fiindcă acum în Bucureşti sunt 600 de notari din 2.200 câţi sunt în ţară. Dar acesta este un serviciu de interes public. Ce-aţi zice ca toate oficiile poştale să fie concentrate numai în oraşele mari, unde există activitate intensă?

O.N.: Despre notari se spune că sunt oameni care acumulează foarte repede averi importante. Poţi să faci un milion de euro într-un an din această activitate?

Milionul de euro? Nu, e exagerat. Ar însemna să nu ai nicio cheltuială. Să nu plăteşti salariaţi, consumabile, sediu. Există nişte cerinţe pentru sediu, trebuie să ai anumite dotări de birotică, apoi nu poţi primi clienţii în orice condiţii. În plus, la notariate nu se poate lucra la negru. Pentru că angajaţii lucrează cu acte publice, au ştampilă. Trebuie să aibă salarii, carte de muncă. Hai, să spunem, că un milion de euro ar putea fi o cifră brută.

Dar din milionul acela notarul ar putea rămâne cu 300.000 de euro. Depinde şi cum lucrează. Căci, dacă e un birou notarial unde lucrează  mai mulţi notari, câştigurile se repartizează. Unul singur să câştige atât nu se poate. Un milion de euro într-un an, chiar şi în sumă brută, mi se pare foarte mult. Ştiu bine ce spun, cunosc statisticile.

Falsuri la nivel naţional

I.M.I.: Ce spuneţi de reţelele interlope care lăsau bătrânii fără case? Se spune că aceşti infractori lucrau cu anumiţi notari.

Domnilor, asta este o profesie curată, profitabilă. Cât ar trebui să îmi dea ca să fac un alt fals pentru a lăsa un bătrân fără casă?

O.N.: Şi nu există cazuri de notari care au încălcat regulile profesiei?

Acum avem şase notari în procedură de excludere. Dar trebuie să aveţi în vedere şi circumstanţele în care se lucrează. Se fac falsuri la nivel naţional! Se falsifică permise, diplome, cărţi de identitate... Multă lume spune: „S-au înţeles cu notarul“. Dar eu vă întreb altceva: unde se tipăresc titlurile de proprietate? La o tipografie. Dacă cineva opreşte câteva cartoane în alb şi le completează? Actul pare valabil. Şi asemenea lucruri circulă.

I.M.I: Cum puteţi şti dacă vine cineva cu o carte de identitate falsă?

Acum nu mai merge. Avem un protocol cu Ministerul de Interne care va intra din plin în funcţiune de la 15 iulie. Verificăm imediat în baza de date a Internelor dacă fotografia şi CNP-ul persoanei coincid. Am colaborat aici foarte bine cu dl ministru Dan Nica şi cu dl general Opriş, de la STS. Acum, notarii, dacă au suspiciuni, pot verifica, în timp real. Deci, nu vor mai putea spune că nu au ştiut, că au fost induşi în eroare. Şi să ştiţi că toţi notarii au fost de acord cu introducerea acestui sistem informatizat.

„Din păcate, nu există o lege contra cămătăriei“

O.N.: Se spune că v-aţi introdus mai multe prevederi în Codul Civil care să îndrepte cât mai mulţi clienţi către notari...

Comisia care a redactat proiectul Codului civil a fost constituită din avocaţi. Deci, cum am lucrat Codul pentru noi? E adevărat, noi ne apărăm profesia şi am avut doi notari care au asistat la şedinţe. Oricine putea participa, şedinţele sunt publice.

Erau nişte prevederi, la succesiuni, care îi dezavantajau pe oameni. De exemplu, se spunea că termenul de acceptare a succesiunii este de un an de la data când moştenitorul a luat cunoştinţă de deces. Acum s-a schimbat, este de şase luni de la data decesului. Cum puteai proba data la care cineva a luat la cunoştinţă de deces? Despre asta am discutat, nu am impus.

I.M.I.: Dar o să aveţi mai mulţi clienţi cu noul Cod civil, care va intra în vigoare din 2011, nu-i aşa?

Da, şi dau exemplul divorţului. Potrivit noului Cod civil, dacă un cuplu vrea să divorţeze, poate merge, ca şi până acum, la judecătorie. Dar poate merge şi la ofiţerul de stare civilă. Sau poate veni la notar. Asta, dacă divorţul este pe cale amiabilă şi nu există copii minori. Noi vom stabili nişte onorarii rezonabile şi avem şi grile de expertiză pentru partaj. Se poate face la notar inclusiv schimbarea numelui după divorţ. 

I.M.I.: Au existat multe cazuri de oameni care au căzut pradă cămătarilor. Se spune  că acei cămătari erau în legătură cu anumiţi notari.

Pădure fără uscături nu există. Dar trebuie să ştiţi că nu merge să vii în faţa notarului şi să garantezi cu o casă pentru un împrumut de 5.000 de euro. Aşa ceva noi nu facem. Nu există, din păcate, o lege contra cămătăriei, iar contractele de împrumut se pot face conform Codului civil. Fiindcă, dacă cineva împrumută bani numai pe baza unei chitanţe de mână, neautentificate, poate ajunge după aceea să se judece şi cinci ani. Dar există şi aici o limită. Dacă unul face 100 de acte la un singur notar, acolo e clar că e cămătărie. Nu mai este o plată întâmplătoare, şi asta încalcă regulamentele bancare. ;

Testul Adevărului: „Şi profesia aceasta creează vârfuri“

1 Clienţi refuzaţi. Orice înseamnă serviciu public trebuie făcut. Eu nu pot refuza să fac un act numai pentru că este de prea mică importanţă şi nu câştig mare lucru de aici. La 80-90 la sută aceasta este gândirea. Sigur, şi în profesia asta se creează vârfuri, care s-au specializat pe anumite acte foarte valoroase, deşi teoretic nu au voie să refuze, iar, dacă refuză, trebuie să dea motivaţie scrisă.

Dar aici e şi puţină negustorie. Dacă azi ai refuzat pe cineva pentru un act neimportant, data viitoare, dacă are de făcut o tranzacţie mare, mai vine la tine? Nu. Şi, să ştiţi că veştile circulă, oamenii vorbesc.

2 Drept latin, drept anglo-saxon. La nivelul Comisiei Europene a fost o discuţie pentru trecerea de la sistemul de drept latin la cel anglo-saxon. Ei au pus să lucreze la asta economişti, nu jurişti. Ei au gândit aşa: în ambele sisteme, actele sunt valabile. În sistemul anglo-saxon, sunt mai ieftine. Deci, pe acela mergem.

Dar, dacă o priveşti din punct de vedere juridic, vezi lucrurile cu alţi ochi. În America oricine poate să-şi ia o autorizaţie pe şase luni ca să încheie acte. Dar dreptul anglo saxon este unul cutumiar. Obiceiul spune că facem aşa. Cumperi o maşină, îi dai banii, iei cheile, declari la fisc şi asta e tot. Nu se fac acte. La ei, notarul doar atestă că persoana s-a prezentat şi are un act. Dar nu răspunde de conţinutul actului. Vă întreb, ce va fi atunci la noi cu actele de proprietate, cu diplomele de studii? E foarte greu să schimbi un sistem cu altul. De altfel, acum, Comisia ezită să mai facă înlocuirea. 

3  Finanţarea Uniunii. Din venitul brut, notarii dau 5%. Aici e secretul faptului că ne-am dezvoltat. Fiecare cameră notarială are sediu în proprietate. Am informatizat întregul sistem şi putem verifica în timp real dacă există procuri revocate sau dacă mai există moştenitori la o succesiune, de exemplu. Dacă notarul păgubeşte pe cineva, răspunde disciplinar, penal, pecuniar. Avem o casă de asigurări pentru răspundere civilă. Toţi notarii contribuie, e o obligaţie. Şi se dau sume mari.