Adevarul.ro

Cătălin Avramescu spune că şeful statului a mers la posturile TV unde a fost invitat. Şef al Cancelariei prezidenţiale, profesorul Cătălin Avramescu, 43 de ani, s-a făcut cunoscut în apariţiile sale publice prin inflexibilitatea opiniilor şi insistenţa cu care propune pentru România modele legislative şi constituţionale exotice sau mai puţin cunoscute.

Pentru Cătălin Avramescu, statele SUA, Nebraska şi Texas sau îndepărtata Tasmanie sunt surse de inspiraţie care ar trebui preluate într-o construcţie a democraţiei româneşti.

În calitate de şef al Cancelariei, Cătălin Avramescu are funcţia-cheie de a elabora agenda de lucru a şefului statului şi de a gestiona corespondenţa şi documentele instituţiei.

Ion M. Ioniţă: Domnule Avramescu, se discută mult în aceste zile pe marginea prestaţiei TVR. Cum vedeţi îmbunătăţirea situaţiei televiziunii publice?

Cătălin Avramescu: Cred că domnul Sassu trebuia să-şi dea demisia. Mi se părea o chestiune de bun-simţ, după ce a condus atât de partizan televiziunea în timpul campaniei electorale.

Ovidiu Nahoi: Pleacă ­Sassu şi vine unul din partea cealaltă. Şi, apoi?

C.A.: Problema TVR nu se reduce doar la schimbarea conducerii. Aduceţi-vă aminte că preşedintele a refuzat mult timp să numească reprezentanţi în Consiliul de Administraţie, tocmai pentru  că a cerut partidelor să-l depolitizeze. Situaţia este, legal vorbind, în curtea Parlamentului.

I.M.I.: Asta a fost mai demult. Acum, preşedintele a întors spatele televiziunii publice. Cum vi se pare acest gest?

C.A.: Este un vot de blam dat conducerii TVR şi domnului Sassu, în primul rând. Şi aici îmi permit să mai adaug că noi reproşăm TVR nu doar partizanatul politic abject, ci abdicarea de la misiunea de a informa. Într-o campanie electorală poţi greşi în două moduri: fie ţinând partea unuia dintre competitori, fie transmiţând doar Teleshopping. Asta a făcut din plin televiziunea publică. A abdicat de la datoria de a informa. Inclusiv comunicatele noastre, de la Preşedinţie, au fost cenzurate, deşi TVR are, prin lege, datoria de a le prezenta. Dincolo de campania electorală, problema este prăbuşitrea nivelului cultural al instituţiei. Iar asta este ceva care nu se reduce la prestaţia domnului Sassu, pe care preşedintele Băsescu l-a caracterizat bine drept "politruc". Este vorba despre atingerea anumitor standarde. Cred că cetăţeanul român plătitor de taxe ar merita o televiziune de genul BBC-ului.

O.N.: E foarte bine, doar că, în absenţa unei televiziuni gen BBC, preşedintele merge la OTV. ­Iertaţi-mă, dar diferenţa dintre OTV şi BBC e un pic cam mare, nu credeţi?

C.A.: În campania electorală, preşedintele a ieşit pe posturile care l-au invitat.

I.M.I.: Şi după?

C.A.: A mers o singură dată, dacă e vorba de OTV.

O.N.: Impresia este că merge tot timpul acolo... OTV a tot reluat un interviu, lăsând impresia că e o discuţie în direct.

C.A.: Da, mă întreb cât de profesionistă este această practică...

I.M.I.: Problema nu e că a apărut odată, problema este că pare un parteneriat cu OTV. Au apărut acolo şi premierul Boc. OTV pare o tribună de exprimare a actualei puteri. Ce părere aveţi?

C.A.: Vă garantez că singura tribună de exprimare a instituţiei prezidenţiale este chiar instituţia prezidenţială. Că preşedintele a fost odată la OTV, nu trebuie să vedem aici o strategie mediatică. Sigur, pentru mai multe detalii ar trebui să îl întrebaţi pe domnul Turcan. Dar din câte ştiu, e vorba despre un singur interviu dat unei televiziuni. Atât.

O.N.: Domnule Avramescu, e o televiziune unde s-au lansat Elodia, Magda Ciumac şi Tolea, ca să nu mai vorbim de manelistul porno ... Şi, deodată, demnitarii se înghesuie acolo. Ne întrebăm care sunt efectele asupra imaginii preşedintelui, a instituţiilor statului.

C.A.: Asta este, într-adevăr, o întrebare, pe care mi-o pun şi eu, care nu am fost vreodată la OTV, deşi am fost invitat. Repet, mie mi se pare că discutăm despre un singur interviu şi atât. Din câte ştiu, a fost un record de audienţă. Nu o spun foarte satisfăcut.

"Cred că cetăţeanul român plătitor de taxe ar merita o televiziune de genul BBC-ului."

Nu l-am văzut pe Manolea la Cotroceni

Eu abia acum am auzit de Aliodor Manolea. Repet ce am mai declarat, ar trebui întrebat stafful de campanie. Eu nu ştiu să fi fost vreodată la Cotroceni. Când s-a discutat cu partidele era preşedintele şi de fiecare parte a sa erau câte trei consilieri.

Eu eram unul dintre cei şase. Nu mai era altcineva. Toate imaginile pe care eu le-am văzut cu domnul Manolea sunt în contextul campaniei electorale, în spaţii publice, în care şi dumneavoastră puteaţi fi văzuţi... nu în toate situaţiile, e adevărat.

„Două Camere radical diferite un compromis acceptabil"

O.N.: Există la Preşedinţie un plan pentru revizuirea Constituţiei? De pildă, se poate ajunge la un şir de noi referendumuri dacă lucrurile se blochează în Parlament?

C.A: Da, există un plan, există şi un raport al unei comisii de experţi. Dar, instituţional vorbind, trebuie să se creeze o comisie în Parlament pentru elaborarea legii de revizuire a Constituţiei.

I.M.I.: În Parlament nu există majoritatea de două treimi necesară votării unei astfel de legi. Dacă lucrurile nu merg, se poate apela la alte referendumuri, care să forţeze, oarecum, mâna Parlamentului?

C.A.: Un referendum este expresia voinţei poporului, nu a părerii poporului. Moralmente, dacă nu cumva şi politic, parlamentarii sunt obligaţi să ţină seama de opţiunile electoratului, exprimate printr-un referendum validat.

„Noi trăim cu o organizare destul de ineficientă şi anacronică“

O.N.: Desfiinţarea Senatului, votată prin referendum, trebuie asumată de Parlament?

C.A.: Din câte înţeleg eu, aici nu există un consens. Sunt două şcoli de gândire. Unii spun să păstrăm Senatul, dar cu atribuţii diferite, alţii spun să-l eliminăm cu totul. Oricum ar fi, se spune că noi avem un sistem bicameral, dar nu e chiar aşa. Cele două Camere nu au atribuţii diferite.

I.M.I.: Se poate ajunge, deci, la concluzia că e bine să păstrăm Senatul, cu competenţe diferite faţă de Cameră?

C.A.: O spun în nume strict personal. Dacă se va ajunge la ideea de două Camere, dar cu atribuţii radical diferite, dacă şi compoziţia, şi modul de alegere ar fi radical diferite, mie mi s-ar părea un compromis acceptabil, cu condiţia păstrării numărului maxim de 300 de parlamentari. Dar totul, într-un cadru, în care sunt necesare şi alte schimbări constituţionale. Eu cred că  şi sistemul electoral ar putea fi discutat în acest cadru, chiar şi mecanismul răspunderii parlamentare sau finanţarea partidelor politice. Uitaţi-vă ce se întâmplă acum, discutăm despre sume declarate, dar şi despre sume nedeclarate. Mai este şi chestiunea administraţiei locale, pe care preşedintele a abordat-o de nenumărate ori. Noi trăim cu o organizare destul de ineficientă şi foarte anacronică.

„Mă aşteptam la o victorie mai clară"

I.M.I.: Cum a fost la alegerile prezidenţiale, v-aţi temut că veţi merge ­acasă?

C.A: Nu m-am temut. În primul rând, pentru că idealul meu personal nu e acela de a fi şef al cancelariei prezidenţiale, ci acela de cetăţean activ. Cu bunele şi relele mele. În al doilea rând, vă spun sincer, chiar m-a surprins diferenţa mică. Mă aşteptam la o victorie mai clară a lui Traian Băsescu. În acea perioadă, în jurul candidatului Traian Băsescu erau mai mult membrii echipei sale electorale. Eu priveam la televizor, la fel ca şi dumneavoastră. Desigur, îl susţineam atunci când eram invitat la anumite emisiuni, dar la asta s-a redus totul.

O.N.: Dar când s-au anunţat exit poll-urile şi Mircea Geoană era preşedinte? Nici atunci nu v-aţi temut?

C.A.: A, dar eu ştiam că nu acesta va fi rezultatul! Să nu credeţi că era cine ştie ce divinaţie... Nu. După cum ştiţi, pe diverse bloguri, şi chiar la diferite televiziuni care încălcau legislaţia electorală, se dădeau rezultate parţiale. Pe măsură ce se mergea către finalul votării, tendinţa era în favoarea noastră. Iar comportamentul electoratului nostru, care vine mai târziu la vot, îmi era de asemenea cunoscut. Eu chiar am fost surprins că, la un moment dat, în a doua parte a zilei, tendinţa favorabilă nouă nu era aşa de puternică pe cât ­m-aş fi aşteptat.

O.N.: Mulţi văd în sistemul de vot proporţional o cale de a scoate PNL de pe scena politică. V-o asumaţi?

C.A.:  Nimeni nu e profet, dar în sistemele majoritare nu avem mereu reducerea numărului de partide din Parlament. În Marea Britanie şi în Franţa sunt peste 10.

„E greu  să te reformezi când eşti la putere"

O.N.: Există în PDL o iniţiativă de reformă din partea intelectualilor. Ce şansă are această mişcare?

C.A.: Eu nu sunt membru PDL, vorbesc pur şi simplu ca observator. Ideea că administraţia prezidenţială şi PDL ar fi acelaşi lucru e doar o impresie. Dar, revenind la chestiune, înţeleg că nu vor exista "martiri ai reformei". Înseamnă că putem să ne exprimăm liniştiţi ereziile.

I.M.I.: La început aţi primit un perdaf: daţi-vă jos de pe bloguri!

C.A.: ... Da, iar Cristian Preda a răspuns: Daţi-vă jos din jeep-uri!

O.N.: Are şanse să se producă această schimbare, câtă vreme partidul se află la guvernare?

C.A.: Istoria politică, de care mă ocup eu, spune că da. Asta, dacă întrebarea este pur ­teoretică.

O.N.: Nu, e practică.

C.A.: În acest caz, şansele unui partid românesc aflat la guvernare de a se reforma... (pauză de gândire)... sunt mai mici. Dar, desigur, nu înseamnă că nu există.

I.M.I.: Ce se întâmplă dacă această mişcare nu reuşeşte?

C.A.: Îmi cereţi să prevăd viitorul, iar meseria mea este de a cunoaşte trecutul.

O.N.: Da, dar cine cunoaşte trecutul poate simţi şi viitorul, aşa se spune.

C.A.: Cine cunoaşte trecutul ştie că viitorul e adesea foarte surprinzător.

I.M.I.: Nu ar trebui să ne temem de un partid cu 60%, care ar avea şi preşedintele?

C.A.: Ca şi în morală, acţiunea politică virtuoasă ţine calea de mijloc. Desigur, orice exces e dăunător. Dar ce ne-a caracterizat pe noi în ultimii 15 ani? Excesul de putere într-o singură pereche de mâini? Dimpotrivă, sistemul politic românesc, privit de la distanţă, pare mai degrabă ineficient şi destructurat. Mulţi cetăţeni se plâng de lipsa de autoritate. Eu nu vreau să spun că la asta trebuie răspuns cu un regim autoritar. Trebuie răspuns cu o autoritate ponderată. Se poate imagina un sistem în care există o răspundere calculată, măsurabilă. Astfel că un partid poate lua 60% la alegerile în sistem majoritar, dar la următoarele poate fi taxat în mod sever. Şi dacă ajunge la 49 la sută, tot pierde puterea. Aşa cum spunea Karl ­Popper, unul dintre marii filosofi ai secolului XX, sistemul majoritar de vot le permite oamenilor să arunce jigodiile în stradă.

"Ideea că administraţia prezidenţială şi PDL ar fi acelaşi lucru e doar o impresie. "

Testul Adevărului : Corupţia locală organizată

1 Anchetă asupra alegerilor. Este nevoie o analiză profesionistă asupra a ceea ce s-a întâmplat la ultimele alegeri. Nu numai la cele prezidenţiale, în toate. Nu-mi spuneţi despre comisiile parlamentare, care sunt politizate. Dar o comisie de specialişti ar trebui să şi ofere soluţii pentru eliminarea suspiciunilor. Nu uitaţi, preşedintele a propus votul prin corespondenţă. Cristian Preda a vorbit despre votul cu anticipaţie. Eu am vorbit despre votul electronic şi cel prin corespondenţă. Şi MAE a avut un proiect. Dar totul a fost înăbuşit de o rea- voinţă difuză. Nu vreau să acuz pe unul sau pe altul.

2 Oligarhiile locale. Politicianul român denunţă votul pe liste. Bine face! Pentru că listele blocate au consolidat oligarhii de partid. Şi am eliminat listele la alegerile parlamentare. Dar aceiaşi politicieni păstrează tăcerea când vine vorba de listele pentru consiliile judeţene şi locale. Oligarhiile de partid au primit o lovitură parţială la nivel naţional. Dar nimeni nu se atinge de oligarhiile locale!

3 Corupţia administraţiei. Corupţia locală e organizată, de multe ori, nu de capii de partid, ci de cei locali: primari, şefi de consilii locale şi judeţene. Ei au interese precise şi de obicei candidaţii la alegerile naţionale vin în întâmpinarea lor. Aici intervine un fel de servilism în colegiu, un gen de vot imperativ. Membrii Parlamentului ajung să nu mai reprezinte naţiunea, ci interesele din colegiu. Trebuie să întrerupem această legătură cvasifeudală. Ne putem imagina, de exemplu, colegii virtuale, formate din 70.000 de cetăţeni din regiuni diferite, desemnaţi prin computer. Să vedem cum se mai întâlneşte consilierul local cu cel căruia trebuie să-i dea sacoşa cu mălai!

4 Împărţirea colegiilor. Aţi văzut cum au fost tăiate - sau, „customizate" - colegiile uninominale? Nu ai decât să urmăreşti harta electorală şi vei înţelege. Îşi împart teritoriul în bună înţelegere transpartinică. Comuna asta e a noastră, asta e a celorlalţi, dar ei în turul doi votează cu noi. Sau, acolo e al nostru, dar în turul doi trădează... Asta nu mai e democraţie, e butaforie.