Adevarul.ro

Deşi numărul românilor de la Bruxelles nu e de neglijat, şansele de a găsi un job interesant în capitala Europei sunt încă foarte mari. Reprezentarea mediului privat românesc la Bruxelles e abia la început.

Dan Luca, director de firmă de consultanţă la Bruxelles

La 38 de ani, Dan Luca este unul dintre românii deja veterani la Bruxelles. Se află acolo de 13 ani, fiind implicat în numeroase proiecte România-UE. Acum este director general al unei firme de consul­tanţă din capitala comunitară, companie pe care a înfiinţat-o în 2004.

Mai citeşte şi:

De ce au emigrat românii – au plecat la „mai bine” sau „numai în România nu” ?

Este doctor în Relaţii Inter­na­ţionale şi Studii Europene şi predă pentru masteranzii de la universităţile din Bruxelles şi Gorizia (Italia). Pe blogul său prezintă opinii despre cum sunt afectaţi românii de schimbările europene contemporane. În 2009, a candidat pentru un post de europarlamentar pe listele PSD, dar nu a reuşit să acceadă în Parlamen­tul European. Am discutat cu Dan Luca despre oportu­nităţile pe care capitala europeană le oferă tinerilor români şi despre cum pot fi acestea fructificate.

Ion M. Ioniţă: Să începem cu începutul... deci, cum debutează povestea unui român la Bruxelles.

Dan Luca: Pofta de afaceri europene mi-a venit treptat, fără a planifica prea mult. Nimeni nu m-a adus la Bruxelles, am venit singur. Şi nu-mi pare rău.

Ovidiu Nahoi: Bine, trebuie să fi fost un început, nu pleci aşa, în neant...

În anul 1993 am devenit membru al Asociaţiei Studenţilor Europeni din Cluj-Napoca, ocupând în perioada 1995-1997 funcţia de preşedinte. Pe lângă activitatea de localizare a asociaţiei europene pe structura locală clujeană, am început să coordonez proiecte europene precum „Integrare europeană şi diversitate culturală" sau „Situaţia mediului înconjurător în Europa Centrală şi de Est". Toate acestea, în intervalul 1996-1997. În 1996 am efectuat un stagiu la Parlamentul European din Bruxelles, fiind printre primii români care au acumulat o experienţă instituţională în capitala comunitară.

I.M.I.: Atunci te-ai decis să rămâi în capitala europeană?

Am prins gustul Bruxelles-ului şi am hotărât să candidez în cadrul Adunării Generale a studenţilor europeni. În aprilie 1997 am fost ales în Biroul Executiv European al studenţilor, cu sediul la Bruxelles, ocupând funcţia de director Relaţii cu Publicul. În 1998 am fost numit şi prim-vicepreşedintele reţelei europene studenţeşti. În perioada 1997-1999 am coordonat de la Bruxelles o serie de proiecte europene în domeniul integrării europene: „Socrates Action Day", „Relaţiile româno-maghiare în anul 2020", „Deschiderea europeană a studenţilor români", „Educaţie pentru anul 2020". Stând în permanenţă la Bruxelles am profitat de contextul favorabil şi am urmat un Master în Studii Europene la Institutul de Studii Europene (ULB). Anul 2000 mi l-am petrecut la Bucureşti, făcând parte din echipa de implementare a proiectului PHARE „Training în Afaceri Europene", a cărui beneficiar a fost Institutul European din România. Din ianuarie 2001 m-am reîntors la Bruxelles.

O.N.: Ce e acela Bruxelles?

E un conglomerat al instituţiilor europene şi al unei comunităţi create în jurul acestora, care a condus la formarea unui segment aparte numit „actori ai Uniunii Europene". Bruxelles-ul rămâne inima europeană, chiar dacă sunt încercări disperate de a descentraliza sistemul. Pe lângă instituţii, este vorba şi de puternicul sector privat, reprezentat de companiile europene şi internaţionale, federaţii industriale, presa europeană şi sectorul neguvernamental. Bruxelles-ul este principalul pol de presă mondial, cu mii de ziarişti acreditaţi. Aproximativ 100.000 de oameni îşi desfăşoară activitatea în Bruxelles-ul european şi dintre aceştia doar 50% lucrează în instituţiile europene.

I.M.I.: Restul sunt în sectorul privat?

Este vorba despre grupurile de interese. Activitatea grupurilor de interese joacă un rol important în munca deputaţilor europeni. „Procesul legislativ ar fi foarte sărac fără contribuţia lor, spunea Alexander Stubb, raportor al Parlamentului European pentru grupurile de interese în UE. În limbajul de Bruxelles întâlnim des expresii precum „grupul de interese din industria X s-a întâlnit cu comisarul european Y", fără absolut nicio problemă juridică şi nici măcar de etică.

O.N.: Deci, la Bruxelles, expresia „grupuri de interese" nu are nimic negativ în ea...

Nu. Aproximativ 400 de multinaţionale, pe care le întâlnim în marea lor majoritate şi în România (vezi: Total, Shell, Oracle etc.), au un sediu permanent şi la Bruxelles. Nu este însă ceva similar cu sediile din alte capitale europene, ci este de fapt o „ambasadă" a corporaţiei respective pe lângă instituţiile europene. Aşa cum România are o ambasadă în Belgia, care răspunde de relaţiile bilaterale între Belgia şi România, dar şi o Reprezentanţă Permanentă pe lângă Uniunea Europeană, aşa şi Microsoft are un birou care se ocupă de „piaţa de desfacere a produselor sale" în Belgia, dar şi de un birou care se ocupă de dinamica legislativă europeană.

Cine reprezintă interesul românesc

I.M.I.: Cum lucrează grupurile de interese la Bruxelles?

Să ne imaginăm că, să zicem, cei de la Renault ar dori să explice Comisiei Europene părerea lor despre propunerile legislative pentru „siguranţa rutieră". În cazul acesta, ar veni şi delegaţii BMW să explice Comisiei versiunea lor, iar într-o săptămână vor sosi şi cei de la Fiat cu acelaşi subiect. Prea complicat şi ineficient. Prin urmare, se recomandă coagularea grupurilor industriale în asociaţii europene . Adică, grupuri de interese cu Adunări Generale ale membrilor şi, pe cât posibil, Secretariat permanent în Bruxelles. Astfel se pot prezenta opinii comune ale industriei despre acel subiect. Un exemplu concludent este Asociaţia Europeană a Producătorilor de Maşini (ACEA), din care fac parte şi BMW, şi Renault, şi Fiat, dar şi alte mărci bine cunoscute.

O.N.: Şi cam câte astfel de grupuri de interese acţionează la Bruxelles?

Sunt aproximativ 3.000 de entităţi juridice, la mare concurenţă, din punct de vedere al activităţii, cu cele câteva sute de organizaţii nonguvernamentale prezente în capitala Europei.

I.M.I.: Interesul românesc cum e reprezentat?

Interesul românesc este reprezentat predominant de sfera guvernamentală. Un studiu publicat recent în mediul românesc din capitala europeană arată că totalitatea reprezentanţelor româneşti depăşeşte cu greu numărul degetelor de la cele două mâini, iar dintre acestea, aproximativ trei sferturi sunt antene ale administraţiei publice. Încă prea multe decizii se iau exclusiv la nivel interministerial în ţara noastră, încă prea multe interese sunt ignorate, din cauza lipsei consultării şi comunicării, sau a lipsei de activism şi de coagulare a acestora, a lipsei de lobby, ca să fiu mai direct. Este însă de remarcat faptul că la Bruxelles fiinţează şi birourile a două asociaţii ale administraţiei publice locale şi a două regiuni de dezvoltare. Nu pot fi trecute cu vederea prezenţele pe arena comunitară a Bisericii Ortodoxe Române, a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici sau a tinerilor experţi români în afaceri europene, reuniţi sub egida „Clubului România-UE".

Prezenţa românească nu e suficientă

Este normal ca în Cabinetul Comisarului european din România, Dacian Cioloş, să găsim câţiva români: Sorin Moisa - adjunct-Şef de Cabinet, Alina Ujupan - membru al Cabinetului, Daniela Sandu - asistenta personală a Comisarului şi Doina Avram - asistenta lui Sorin Moisa. Angela Filote este purtătoarea de cuvânt a Comisarului pentru Extindere şi politica de vecinătate, Stefan Füle. Poate părea surprinzător, dar avem români care îşi desfăşoară activitatea şi în alte Cabinete de Comisari europeni. Astfel, Dana Trama-Zada este membru al Cabinetului vicepreşedintei Comisiei Europene, Viviane Reding, cea care acoperă portofoliul Justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie.

Oana Boldiş este secretara Comisarului European Neelie Kroes, vicepreşedintă şi responsabilă cu Agenda digitală. Chiar şi în Cabinetul preşedintelui Barroso avem un asistent român, Simona Nichiţeanu. Totuşi, prezenţa românească nu este încă suficientă aici, în capitala europeană. Şi nu mă refer la sutele de tineri care trimit cv-uri şi participă masiv la concursurile pentru ocuparea posturilor de funcţionari europeni. Mă refer la firme de consultanţă, la universităţi din România, la federaţii industriale de la noi, pe care trebuie să le vedem prezente şi implicate în construcţia europeană de la centru, de acasă.

Un „Hollywood" al afacerilor europene

O.N.: Mulţi tineri români bine pregătiţi întâmpină dificultăţi în a se angaja în România. Este Bruxelles o oportunitate?

Concursurile de funcţionari comunitari fac deliciul presei, de câteva luni, dar există mai mult de atât ca ofertă. Viaţa poate să fie însă interesantă şi lucrând în sectorul privat al capitalei Europei. Sunt deja sute de români care activează deja în acest sistem.

I.M.I.: Ce-ţi trebuie pentru a ajunge să lucrezi acolo?

Dacă ne referim la educaţia formală, candidatul trebuie să aibă deja o diplomă, chiar dacă aceasta este dintr-o universitate românească. Un master efectuat într-o ţară vest-europeană este de asemenea o necesitate. Studiile doctorale sunt cu două tăişuri. Dacă ai doctoratul, lumea te va întreba în Bruxelles: ce cauţi pe aici? Pentru că eşti prea calificat. Asta nu înseamnă că nu poţi să pui în valoare doctoratul. Mare atenţie însă la situaţia „am început doctoratul şi sper să îl termin curând". Nu mulţi directori generali sunt încântaţi ca angajaţii lor să aibă şi altă activitate. Educaţia nonformală, obţinută prin activitatea derulată în organizaţii nonguvernamentale, partide politice sau sindicate este la mare preţ. România şi românii sunt foarte deficitari pe acest palier. Prea puţini studenţi sunt activi în mişcări asociative, din păcate. De asemenea, e bine să te specializezi pe anumite politici sectoriale, fie cea de mediu, energie, transporturi, finanţe etc. Nu dă bine dacă la un interviu nu ai habar ce reprezintă prescurtări precum WWF sau CEFIC şi soliciţi un job ca expert pe politicile de mediu.

I.M.I.: Recomandările contează? Nu mă refer la „pile", ci la recomandări adevărate...

Recomandările deschid uşi, dar nu fac diferenţa. Dacă ai o „marfă" proastă degeaba ai o bună strategie de marketing. Bruxelles-ul este un oraş deschis şi plin de oportunităţi, asta nu înseamnă că este şi uşor de abordat. Aici este însă „kilometrul zero" al afacerilor europene. Dacă vrei să faci artă, e nevoie să treci prin Paris. Dacă vrei să te ocupi de modă mergi la Milano. Pentru industria cinematografică e Hollywood. Bruxelles-ul este „un Hollywod al afacerilor europene".

Testul Adevărului: Cel mai mare pol de presă din lume

1 Limbile străine la Bruxelles. Limbile străine sunt foarte importante. Fără limba engleză nu se poate face nimic, franceza este un punct în plus, iar dacă ai cunoştinţe de limba germană este şi mai bine. Italiana şi spaniola nu fac diferenţa, fiind mulţi italieni şi spanioli în Bruxelles.

2 Antreprenor comunitar. Mă consider un antreprenor pe structura comunitară, fiind fondatorul mai multor organizaţii: Media EurActiv Romania (2004), Clubul „Romania-UE" Bruxelles (2003), compania de consultanţă DL International Belgia (2004) şi Asociaţia „Casa Europei" Cluj (1996). Sunt căsătorit şi am trei copii. Îmi câştig existenţa fiind directorul general al unei companii de consultanţă în afaceri europene din Bruxelles.

3 Furnicar de presă. Bruxelles-ul este, în opinia experţilor, cel mai mare pol de presă din lume. În jur de 1.500 de ziarişti sunt acreditaţi la Comisia Europeană, plus încă pe atâţia scriu corespondenţe de presă de la Bruxelles. Presa internaţională, şi mă refer aici la cei care lucrează pentru „Financial Times", „International Herald Tribune" sau „The Economist", este foarte bine reprezentată şi în Bruxelles-ul european, cu echipe de 5-10 ziarişti. În jur de 3% din ziarişti suntr cei care scriu pentru presa comunitară, cum ar fi EurActiv, European Voice, EU Observer, Agence Europe sau Parliament Magazine.

4 Privaţii români la Bruxelles. Până acum au trimis reprezentanţi la Bruxelles doar câteva întreprinderi româneşti din sectorul IT, energetic şi al automobilelor, în parte pentru că au realizat importanţa faptului că avem din 2007 o a doua capitală la Bruxelles, sau pentru că au fost îndemnate să o facă, de investitorii europeni din spatele lor, conştienţi de mai multă vreme de importanţa nodală a capitalei europene. Există, de asemenea, intenţii din partea mediului academic de a construi capete de pod la Bruxelles. Companiile româneşti sunt şi ele incipient reprezentate prin intermediul unor birouri ale patronatelor şi federaţiei IMM-urilor.