Adevarul.ro

Presa de calitate are o dublă datorie, faţă de cititori şi faţă de propria ţară, spune Isaacson.

La 20 de ani de la momentul 1989, avem o viziune clară a rezultatelor acestei schimbări majore a modelului politic în Europa? Care este noul element care poate pune în mişcare Europa Centrală şi de Est spre un obiectiv precis susţinut de valori şi de mobilizare publică? Sunt întrebări la care au fost invitaţi să răspundă participanţii la dezbaterea organizată recent la Bucureşti de Institutul Aspen România.

Citiţi şi:

• Bazac: Ştiam despre ce se întâmpla la clinica Sabyc, dar nu aveam dovezi
• Bazac: Doar trei spitale din România sunt de nivel european
• Ion Bazac despre tichetele de sănătate: trebuie ca peste 50% din populaţie să fie de acord
• AUDIO Ion Bazac : „Tichetul de sănătate va  da afară şpaga din spitale

Înfiinţat cu aproape 60 de ani în urmă, la Aspen, SUA, Institutul are acum parteneri în Germania, Franţa, Italia, India, Japonia, România. Walter Isaacson, fost corespondent de politică externă, apoi preşedinte al CNN şi manager al revistei „Time“, conduce în prezent Institutul Aspen, SUA.



Toamna anului 1989. În Europa de Est, regimurile comuniste se prăbuşesc precum piesele de domino. La Praga are loc Revoluţia de catifea. Zidul Berlinului cade, după ce, în iunie, în Polonia avuseseră loc primele alegeri libere postbelice. Regimul comunist ungar este destructurat, bucată cu bucată.

Toate aceste evoluţii neprevăzute atrag ca un magnet jurnalişti din Statele Unite şi Europa Occidentală, dornici să vadă cu ochii lor schimbările istorice şi să relateze despre acestea. Interlocutorul nostru avea pe atunci 37 de ani şi era corespondentul pentru Europa de Est al revistei „Time“. 

Lucra deja acolo din 1978 şi îşi începuse cariera la „The Sunday Times“, la Londra. După ce a descris schimbările extraordinare de la Varşovia, Praga sau Berlin, a încercat să ajungă şi la Bucureşti. În acele luni de toamnă târzie, România lui Ceauşescu părea încă o insulă pietrificată. Nu a reuşit să vadă decât Aeroportul Otopeni, unde a fost imediat luat în primire de miliţieni şi de securişti şi pus pachet în  prima cursă de Viena.

Toamna anului 2009. Corespondentul de acum 20 de ani, care încerca zadarnic să treacă de porţile ferecate ale României comuniste a ajuns, între timp, redactor-şef al revistei „Time“ şi apoi preşedinte al CNN. Ne întâlnim în salonul reşedinţei private a unui diplomat, în timpul recepţiei organizate cu prilejul unei acţiuni a Institutului Aspen, al cărui preşedinte este, începând din 2003. Acordurile unor arii de operă răsună în acest adevărat palazzo, colorând o atmosferă plină de distincţie.

Suntem la Bucureşti, dar am putea fi oriunde în Europa.  Walter Isaacson a ajuns, în sfârşit, în oraşul din care fusese expulzat acum 20 de ani, pentru a prezida dezbaterile organizate de  Institutul Aspen România. „Sunteţi norocoşi că acest institut există şi în România pentru că, date fiind toate dezbaterile politice şi controversele din presă şi concurenţa dintre ziare, este nevoie de un loc unde oamenii să se reunească şi să nu fie atât de antagonişti.

Iar asta este menirea Aspen Institute atât în SUA, cât şi în România: de a fi un loc în care politicieni din diferite partide, jurnalişti şi oameni cu idei diferite încearcă să găsească puncte comune, bazate pe valori împărtăşite. Cred că este ceva foarte important pentru societatea românească, pentru politica şi jurnalismul vibrant de aici.

Aveţi nevoie de un teren comun,unde să încercaţi să găsiţi soluţii, să lucraţi împreună, fără a fi antagonici. Şi pentru această fază a democraţiei şi a dezvoltării sistemului media din România, există puţine astfel de locuri.

Democraţia română are nevoie de asemenea locuri, unde oamenii se adună şi încearcă să fie politicoşi, să se asculte unii pe alţii şi să se înţeleagă, chiar dacă nu sunt de acord asupra unor probleme. Sper ca Aspen România să aibă acelaşi rol important în politica românească pe care îl joacă în Italia. Aspen încearcă să-i mai domolească puţin şi pe jurnalişti“, ne spune fostul preşedinte al CNN.

Dezbaterile de la Bucureşti s-au purtat sub titlul „20 de Ani în Trecut, 20 de Ani în Viitor. Perspective pentru Europa Centrală şi de Est“. La eveniment au fost prezenţi zeci de reprezentanţi ai mediului de afaceri, experţi şi politicieni. Au fost abordate teme dintre cele mai diverse, de la aranjamentele de securitate la traseele energetice şi, bineînţeles, lumea post-criză.

În discursul public, inaugural, Walter Isaacson a susţinut că  în actuala perioadă trebuie regândite instituţiile, inclusiv NATO. „ Avem nevoie de o altă alianţă pentru apărare“ a spus, Walter Isaacson. Un lucru rămâne însă constant, a mai precizat el - şi anume faptul că „minţile libere, ideile libere sunt baza credinţei noastre“.



„Ziarele nu trebuie să mai fie dependente de publicitate“

Ion M. Ioniţă: Domnule Isaacson, se vorbeşte astăzi peste tot despre criza presei. Dumneavoastră cum o vedeţi?

Walter Isaacson: Nu este o criză a presei, este doar expansiunea internetului. Jurnalismul a devenit în mare parte gratuit. Există în lume multe ziare şi reviste bune, dar este greu să-i convingi pe oameni să plătească pentru conţinutul aflat pe internet. Asta a dăunat afacerii jurnalismului în SUA. Cred că prin plata pentru conţinutul online, noi, ca jurnalişti, trebuie să ne asigurăm că vom crea ceva de valoare, diferit de ceea ce fac toţi ceilalţi, ale căror producţii le poţi accesa gratis. Introducerea plăţii pentru unele articole ar fi un stimulent pentru jurnalişti să facă presă de valoare. Este o bătălie grea.

„Ziarele vor mai rezista 400 de ani“  Foto: Marian IIiescu

Ovidiu Nahoi: Mai credeţi în viitorul ziarelor pe hârtie?

 Îmi place ziarul pe hârtie! Cred că această formă, veche de 400 de ani, va mai rezista încă 400 de ani. E altceva să citeşti ziarul pe hârtie, cu titlurile, cu prima pagină în mână, decât să accesezi „New York Times“ pe Blackberry. ( Interlocutorul nostru ne arată propriul Blackberry, cu pagina electronică a ziarului newyorkez – n.r.).

I.M.I.: Este alegerea dumneavoastră, dar noua generaţie...

Este adevărat. Dar dacă un om din 20 vrea să-l citească pe hârtie, încă este o afacere bună.

O.N.: Vedem în zilele astea că multe ziare din SUA au probleme mari, multe sunt aproape de a fi închise...

Cred că trebuie să căutăm un nou model de business în următorii doi-trei ani şi din cauza faptului că publicitatea a fost afectată de criză. Se întâmplă şi la voi, nu?  Jurnalismul nu trebuie să fie total dependent de publicitate, pentru că acest sector va avea urcuşuri şi coborâşuri. Este necesar să existe venituri din conţinutul online plătit. Eu sunt abonat la „Wall Street Journal“ pe internet şi la alte ziare. Cred că este bine că trecem prin acest vid de publicitate. Eu sper că vom deveni mai înţelepţi la sfârşitul crizei şi că nu vom mai fi atât de dependenţi de publicitate ca până acum. Mai degrabă m-aş orienta către omul care plăteşte pentru ziar decât spre publicitate.

Expulzat din România

I.M.I. Sunteţi pentru prima oară în România?

Prima oară am fost aici în 1989. La aeroport am fost luat în custodie de autorităţi şi am fost urcat în primul avion spre Viena. Eram editor la revista „Time“, specializat pe Europa de Est. Dar nu m-au lăsat să intru în ţară.

O.N. Cum simţiţi acum Europa de Est, după 20 de ani?

Este minunat să fii în România şi să vezi că, mai ales în timpul crizei financiare, integrarea europeană funcţionează.

I.M.I. Noi ne temem de eşecuri...

Ei bine, aveţi acum un sistem politic dezordonat, există multe tulburări, dar văd că există o libertate de expresie naturală şi nimeni nu încearcă să cenzureze informaţiile. Din ce am văzut, aveţi multe ziare bune, aveţi o presă diversă şi vibrantă, ceea ce este fundamental.

O.N. Tocmai, că patronii din presă sunt acuzaţi de control al informaţiei…

Cred că majoritatea jurnaliştilor sunt cinstiţi. Chiar dacă oamenii îi acuză pe patronii de presă că fac lucruri necurate, lucrul bun în privinţa presei de la Bucureşti este că, dacă oamenilor nu le mai place un ziar, pot cumpăra altul. Piaţa decide.

„Jurnalismul de calitate, liantul societăţii“

I.M.I. Cum era o zi obişnuită de lucru ca CEO al CNN?

Atât la „Time“ cât şi la CNN, ziua începea devreme cu o şedinţă de redacţie, în care dezbăteam ce subiecte vrem să acoperim. Câteodată, unii se certau pe modul cum trebuie abordat un subiect, iar eu făceam pe arbitrul. Mi-au plăcut oamenii din presa scrisă, poate mai mult decât cei din televiziune, pentru că nu au un ego atât de pronunţat.

La revistă se făcea mai mult jurnalism, pe când la TV este mai mult management al talentului. În cariera mea din SUA am văzut cum jurnalismul de calitate poate fi liantul care să unească o societate pentru că dă informaţia de care are nevoie o democraţie. Dar, câteodată, poate să ne şi dezbine, pentru că atacă diferiţi politicieni. 

O.N. Care a fost cea mai grea decizie pe care aţi luat-o ca preşedinte al CNN şi „Time“?

Au fost multe, dar cred că cea mai grea a fost cum să prezentăm un război precum cel din Irak. Este vorba despre cel de-al doilea război. Pentru că vrei şi trebuie să fii sceptic în legătură cu mesajul guvernului. Dar în acelaşi timp este greu să te opui misiunii trupelor, mai ales când aparţin statului tău.

I.M.I. Poţi fi şi jurnalist, şi patriot, tot timpul?

Cred că jurnaliştii trebuie să poarte multe pălării. Trebuie să fie şi buni jurnalişti, şi buni patrioţi. Trebuie să-şi dea seama că au o datorie atât faţă de cititori, cât şi faţă de ţara lor. Recunosc însă că ne-a fost foarte greu să susţinem trupele şi misiunea lor fără să chestionăm motivele care au dus la acea angajare militară.

O.N. Când eraţi la CNN aţi avut confruntări cu politicienii? V-au acuzat de ceva?

Nu a fost chiar aşa de rău. În America există Fox News, care este mai conservator, şi MSNBC care este mai liberal. Aşa că noi n-am prea intrat în aceste lupte.

I.M.I. Care este relaţia dintre patroni şi stafful editorial în SUA?

Există din start o separare între cele două sfere, cea de business şi cea jurnalistică. Dacă vreţi, este precum separarea dintre stat şi biserică. Marile corporaţii sunt capabile să facă asta, pentru că este în interesul lor să protejeze jurnalismul, care altfel nu mai poate fi credibil. Dar nu aveam un singur patron, era o corporaţie cu mai mulţi acţionari.

Profil

Walter Isaacson (57 de ani) şi-a început cariera de jurnalist la publicaţia londoneză „The Sunday Times“, apoi a continuat la „New Orleans Times“. S-a alăturat revistei „Time“ în 1978 şi a fost, pe rând, corespondent politic, redactor naţional şi redactor new media, înainte de a devein cel de-al XIV-lea redactor-şef al revistei, în anul 1996.

În 2001 a devenit preşedinte şi director executiv al CNN, iar în 2003, director executiv al Institutului Aspen. A scris volumele “Einstein: Viaţa şi universal lui” ( 2007), “Benjamin Franklin: Viaţa unui american” ( 2003), “Kissinger: o biografie”(1992) şi este coautor al volumului  Oameni înţelepţi: Şase prieteni şi lumea pe care au făurit-o” (1986).

Testul Adevărului
Jurnalism, angajare şi dialog

1Presa românească: vibrantă. Cred că România are acum o presă scrisă mai vibrantă decât în SUA. Sunt multe ziare, care iau poziţii diferite şi încearcă să prezinte lucrurile în moduri diferite. Oamenii sunt conectaţi cu multă pasiune la ziarele lor şi cred că acesta este un model care poate să meargă.

Ziarele româneşti care au o conducere pasionată, care gândesc într-un anumit fel, care au o filosofie, seamănă cu cele americane din anii ’70, care aveau o agendă. Când eşti deschis în privinţa acestei agende, ai o presă vibrantă. Veţi spune că multe sunt prea implicate în campaniile electorale, dar oamenii au de unde alege. În SUA există oraşe cu doar un singur ziar.

2De bine şi de rău despre bloguri. Cred că blogurile şi reţelele sociale sunt grozave, pentru că se adaugă jurnalismului şi sunt un bun mod de verificare a acestuia. Când jurnaliştii fac greşeli, aceste mijloace pot ajuta la corectarea lor. În SUA, bloggerii vorbesc însă mai tare decât ar fi necesar pentru a se face auziţi. Prezintă puncte de vedere extreme şi de aceea de multe ori blogosfera contribuie la polarizarea societăţii. În blogoferă, de multe ori, oamenii tind să ţipe în loc să asculte şi să schimbe opinii.

3 Dezavantajele internetului. Pe internet nu există contact vizual direct şi de aceea opiniile exprimate pot fi arţăgoase, murdare. Chiar dacă iubesc blogosfera, cred că este important ca oamenii să se întâlnească, totuşi, în carne şi oase. Avantajul este că oamenii sunt obligaţi să fie mai politicoşi şi să asculte.

4Virtuţile dialogului. La Institutul Aspen aduce la masa dialogului republicani şi democraţi, care discută probleme precum reforma sănătăţii, protecţia mediului, politică externă, învăţământ. Dacă aduni oameni rezonabili din ambele tabere, multe probleme pot fi rezolvate.

Eu fac pariu cu dumneavoastră că, în două luni, Statele Unite vor avea o nouă legislaţie în materie de asigurări de sănătate. Nu va fi opţiunea asigurărilor de stat, pe care o doreşte preşedintele Obama, dar se va ajunge la ceva apropiat de ceea ce s-a discutat în cadrul dialogului moderat de Institutul Aspen.  La fel, cred că aveţi în România multe dispute politice aprige. Dar dacă oamenii se aşază liniştiţi la masa dialogului, se vor găsi soluţii.