Adevarul.ro

Consilierul financiar, fost secretar de stat şi bancher, nu crede că guvernul va aplica reforme spectaculoase, dar că va fi ajutat de redresarea economiei globale

Citiţi şi:

• AUDIO Daniel Dăianu: „Guvernul român suferă de luni bune de orbire“
• AUDIO Mihai Tănăsescu: „României îi trebuie un nou model economic“

Un optimist care trăieşte într-o stare de nemulţumire permanentă. Aşa se caracterizează el însuşi, atunci când vine vorba despre perspectivele economiei româneşti. Prevede că vom vedea luminiţa de la capătul crizei. Dar asta, pentru că ne vom ridica şi noi odată cu ceilalţi. „O să vină din nou apă în port şi bărcuţa noastră se va ridica şi ea, aşa amărâtă cum este“, spune el.

Motivele de nemulţumire? Că evoluăm cu mult sub potenţialul nostru. Că suntem extraordinar de inteligenţi, luaţi individual – şi asta pe toate palierele sociale. Dar că, puşi laolaltă suntem un dezastru. Că pământul nostru poate hrăni 80 de milioane de oameni, dar nu ne hrănim nici pe noi. Şi, mai ales, că guvernul  va lăsa iarăşi reformele la jumătatea drumului.


Ovidiu Nahoi: Domnule Baltazar, la începutul anului, mai precis prin luna februarie, afirmaţi că daţi şanse actualului guvern să gestioneze corect criza economică. Acum, ce spuneţi?

Bogdan Baltazar: Bineînţeles că îi dau şanse, deoarece contez foarte mult pe faptul că în Statele Unite se schiţează deja reluarea creşterii. La fel, şi în Europa Occidentală, care de fapt nici nu a păcătuit prea mult, a fost doar otrăvită de activele toxice americane. A vrut şi ea produse de mare randament, le-a cumpărat de la americani şi s-a păcălit.
 
Ion M. Ioniţă: Spuneţi că vom fi şi noi scoşi la suprafaţă de aceste fenomene încurajatoare din Occident?

Spun că în această toamnă, probabil, creşterea se va relua în Occident. În consecinţă, guvernul nostru va fi ajutat de o conjunctură bună. Dar dacă nu se ajută şi singur va fi foarte grav.

I.M.I. Nu credeţi că tocmai aceasta este problema?

Nenorocirea noastră este că, decalând alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale, am crezut că facem un lucru extraordinar. De fapt, tot ce am realizat este că ne aflăm mereu în ani electorali. Asta a făcut ca, în 2008, liberalii, de conivenţă cu PSD-ul, să tot arunce bani în neştire. Acum este din nou an electoral şi se speră ca în toamnă să nu fie concediaţi chiar 20 la sută din personalul bugetar, cât ar trebui. Sau, cum greşit se spune, că ne-a sugerat FMI.




O.N. Cum, nu ne-a cerut FMI-ul asta?

FMI ne-a sugerat doar o reducere de cheltuieli de 20 la sută. Şi ne-a lăsat să decidem de unde reducem, ca un stat suveran şi independent ce suntem.

I.M.I. Dar puteam să decidem şi altfel?

Ca să glumesc puţin, puteam decide să nu ajungem aici. Fiindcă să creşti cheltuielile bugetare cu personalul cu 18 la sută, aşa cum s-a întâmplat în primul semestru al anului 2009, este absolut de neînţeles... ca să folosesc un eufemism. În acelaşi timp, să scazi cheltuielile de investiţii, când inima programului anticriză erau chiar investiţiile, iarăşi este de neînţeles. Iată, deci, unde au dus presiunile electorale! Politica românească este una clientelară, cu zeci de mii de oameni care contribuie, pentru ca după aceea să aştepte să li se întoarcă îndărăt. Nu mai vorbesc de subcontractori...

I.M.I. Şi atunci, e posibil să fie reduse cheltuielile cu 20 la sută, când în primele şase luni au crescut cu 18 la sută?

Dacă vor, este posibil.

O.N. Dar vor, în condiţii de campanie electorală?

Ştiţi ce cred eu? Că la început vor arăta oamenilor o pisică mare şi rea, după care ne vom alege cu o pisică mai mică. Şi iarăşi ne vom târgui cu FMI, vom da explicaţii...

I.M.I. Un asemenea comportament, însă, nu va rezolva problema!

Nu, dar noi avem un avantaj, pe care deja îl consumăm, în fiecare zi. Avem un nivel al datoriei publice mic, dar care deja începe să crească. Şi mai este ceva: lumea uită că în favoarea noastră joacă faptul că FMI, după eclipsa aproape totală din anii 2000, a fost chemat înapoi la datorie. Din cauza crizei, evident. Lumea dezvoltată, ocupată prea mult cu ea însăşi, a lăsat FMI-ul să se ocupe de cei din linia a doua. Şi iată FMI-ul revenind. Nu-şi permite un eşec în România, de unde şi bunăvoinţa lor. Eu, ca român mai exigent, i-aş fi vrut ceva mai fermi.

O.N. Dacă vă amintiţi, am discutat la telefon chiar în ziua în care preşedintele Băsescu a evocat posibilitatea ca a doua tranşă din împrumutul de la FMI să intre direct în buget, pentru plata salariilor şi a pensiilor. Atunci mi-aţi spus că aşa ceva este imposibil. Dar iată că s-a putut. Ce părere aveţi?

Da, aşa am spus atunci, că nu se poate. Eu am spus, într-un fel, precum ardeleanul, că girafa aceasta nu există. Iată că există şi nu vreau să fiu alarmist, dar asta arată că situaţia este foarte, foarte proastă.



„Acum nu mai cred că ne vor tăia banii”

O.N. După ce a doua tranşă din acordul cu FMI va ajunge la buget, pentru pensii şi salarii, mai există riscul intrării în incapacitate de plată?

Nu. Mai ales că există un interes general să nu fim lăsaţi să ne prăbuşim - mai ales din partea Uniunii Europene, dar şi a FMI. Mai trebuie să fie însă şi interesul clasei politice.

I.M.I. Nu vă tremeţi că aici va fi un efect pervers, în sensul în care Guvernul nu va mai fi încurajat să facă reforme, gândind că va mai primi bani şi data viitoare?

Această tentaţie există, dar să nu pierdem din vedere că nu se pot schimba chiar toate regulile. Şi asta nu ţine doar de FMI. Riscăm să ratăm întâlnirea cu mecanismul cursului de schimb, de la finele lui 2012. Este un fel de purgatoriu înainte de aderarea la euro. Dar nu ştiu cum vom ajunge, în mod stabil, la un deficit bugetar sub 3 la sută şi să-l şi menţinem.

Jeffrey Franks (şeful delegaţiei FMI în România, n.r.) a făcut un calcul, ca în fiecare an să reducem deficitul cu 0,5 la sută. Să spunem că vom ajunge la 6 la sută în 2010. Dar chiar şi aşa, cum vom ajunge în 2012 la 3 la sută? Matematic, nu iese!

O.N. Credeţi că mai putem atinge aceast obiectiv, la termen?

Banca Naţională, guvernatorul Isărescu spun că vom respecta termenele. Şi aceasta va fi marea noastră constrângere. Sunt unii care spun că Banca Centrală Europeană va fi mai maleabilă. Dar eu nu cred. Mecanismul cursului de schimb şi euro nu se pot prostitua pentru România, fiindcă asta îi va afecta pe toţi.

I.M.I. Şi ce se va întâmpla dacă nu vom intra în mecanismul cursului de schimb?

Efectele ar fi dezastruoase asupra investitorilor şi creditorilor străini. Fiindcă noi din asta trăim. Şi va fi cu atât mai rău cu cât, în general, noi nu suntem văzuţi bine. Nu ştiu exact de ce, poate din cauza infracţiunilor produse de unii concetăţeni de-ai noştri în străinătate.

O.N. Să presupunem că nu se reuşeşte reducerea cheltuielilor, aşa cum s-a convenit. Credeţi că cei de la FMI or să ne taie banii?

Ei bine, acum nu mai cred că or să-i taie




Bătălia ieftinirii României

„Într-un fel, mă bucur de avalanşa de notări proaste la adresa noastră, deşi ştiu că unele sunt nedrepte. Pentru mine, acestea înseamnă că suntem, totuşi, atractivi. De ce toată lumea se zbate să ne aducă la 5,5 lei pentru un euro? Sunt investitori cu poziţii lungi pe euro, foarte interesaţi să cumpere la noi. Dar să cumpere ieftin. Eu nu cred că ei vor reuşi să aducă leul la acest nivel, dar încearcă. Ce să cumpere? Pământ agricol, de exemplu. Spuneţi că e deja ieftin... Nu contează!

Poate, uneori, te cuprinde aşa, un sentiment, să fii fair faţă de cel amărât. Dar comportamentul de piaţă este să bagi cuţitul cât intră. Evident, dacă nu vine altul să ofere cât cere amărâtul, fiindcă atunci ai pierdut. Bătălia pentru a ieftini România este condusă şi prin agenţiile de rating. După cum ştiţi, acestea au două părţi. Cea de rating şi cea de consultanţă... independentă (râde - n.r.). De multe ori, partea de rating serveşte interesele clienţilor părţii de consultanţă. Agenţiile de rating funcţionează adesea ca un adevărat bordel!

Să sperăm că activitatea lor va fi reglementată aşa cum s-a promis. Este adevărat, agenţiile nu au mare credibilitate în rândul celor care sunt deja aici. Aceştia ştiu obiceiul pământului, cunosc lumea, se descurcă. Ei ştiu că aici se pot face bani. Dar agenţiile de ratig îi sperie pe cei care ar vrea să vină”.

„Securiştii făceau afaceri, se antrenau pentru vremurile noi“

I.M.I. Cunoaşteţi multă lume din actualul Executiv, unii v-au fost colegi. Ce părere aveţi despre ei?

Eu nu vreau să fiu prea indulgent cu ei, deşi pe mulţi îi cunosc de când erau, să spun aşa, nişte copii la FSN. Poate, cu excepţia lui Berceanu şi a lui Băsescu. Dar, ceilalţi, nu vreau să îi numesc, erau nişte copii când eu eram secretar de stat, în 1990-1991.
 
O.N. V-aţi retras în iulie 1991. În două luni a căzut Guvernul Roman.
 
Da, mi-am dat seama că Guvernul Roman era bomboana de pe coliva restaurării totale a lui Iliescu. Atunci
mi-am spus că mai bine plec la Londra, în Banca Mondială.  Mai lucrasem în America, la banca de investiţii a ONU, la sfârşitul anilor ‘60.

I.M.I. Cum v-aţi dat seama că începe restauraţia?

Am văzut cum activiştii începeau să-şi găsească legitimarea democratică în noul regim şi se trezeau la viaţă.  Eu spuneam că sunt eşaloanele 3-4. Dar un mare activist, trăieşte şi azi, mi-a spus: „Nu, 3-4 eram eu! Ei erau eşaloanele 7-8!“

I.M.I. Cine erau?

Tot felul de şefi de pe la gospodării de partid şi alţii de genul acesta. Să citiţi cartea „Confesiunile unui cafegiu”.

O.N. Am citit-o şi l-am şi intervievat pe autor, Gheorghe Florescu.

Aţi văzut? Eu, până s-o citesc, chiar credeam că securiştii se ţineau de capul nostru. De fapt, se ţineau mai mult de afaceri!

O.N. Mie mi s-a părut şocant că se făceau şi atunci averi de milioane de dolari...

Vă daţi seama ce antrenament a fost acesta pentru vremurile care urmau? Gândiţi-vă numai la şefii de gospodării de partid, la şmecherii din întreprinderile de comerţ exterior. Gândiţi-vă la afacerile cu ţările în curs de dezvoltare, cafea contra arme, peşte oceanic contra arme... Să nu mai vorbim de ofiţerii de securitate care aveau acces la conturi. În ultima perioadă, toate întreprinderile de comerţ exterior, nu numai Dunărea, virau 5-10 la sută din valoarea contractului în nişte conturi speciale. Iar ei ştiau numărul de cont. Deasupra lor erau cinci-şase care nu cunoşteau numărul de cont, dar ştiau cine îl ştie. Eu, nefăcând parte dintre aceştia, am zis că e mai bine să ies din politică.

I.M.I. Şi nu regretaţi nimic?

E adevărat, mi-ar fi făcut o plăcere extraordinară să particip la procesul politic în România. Politica este, totuşi, meseria regilor.
I.M.I. Dar de ce nu se poartă ca nişte regi? Pentru că n-au pic de ştaif! 

Testul Adevărului

1 Privatizare dezastruoasă. Noi am făcut cea mai dezastruoasă privatizare posibilă. Cu câteva excepţii, precum Arctic sau Electrolux, nu am adus marii fabricanţi de bunuri de consum. De fapt, nu am vrut să vină. Ideea PDSR era să ia fabricile ei şi clienţii lor, ca mai apoi să le revândă marilor producători. Dar au venit crizele din Asia şi din Rusia, încrederea investitorilor a scăzut şi filmul s-a rupt. Eu nu spun să fim autarhici, dar am ajuns tributari importurilor, atunci când veniturile românilor au crescut. Acum, cu invazia produselor chinezeşti, e mult mai greu.

2 Capitaliştii români. Au apărut şi capitalişti români adevăraţi în ultimii 20 de ani. Dan Şucu, de exemplu, s-a dezvoltat singur. Sau Ostahie. Acum au de suferit, dar sunt capitalişti autentici. George Copos e un mare capitalist. Sigur, veţi spune că are interese politice, dar gândeşte foarte bine. Până la urmă, ţara asta  nu se prăbuşeşte datorită acestor oameni care se încăpăţânează să producă, să vândă, să se mişte.

3 Unde se extinde România. Rusia e o piaţă enormă, dar grea, dominată de mafii. În Balcani e incertitudine, iar pieţele sunt mici, de băcănie. Cu Europa e simplu. E civilizată, contractele se respectă. De aceea, cei mai mulţi au reuşit în relaţia cu Europa, cu excepţii, fireşte – şi patronul vostru e o excepţie. Dar specificul pieţii l-a îndemnat să se ducă înspre Asia Centrală. Petrolul e aventură. Pe piaţa chineză este o concurenţă teribilă a celor mari. Acolo intrăm doar prin bunăvoinţa statului. Eu întotdeauna am crezut că ne putem duce în Africa de Nord şi în Orientul Apropiat. Avem tradiţie, avem încă oameni care au făcut afaceri acolo. Acolo ar fi zona noastră naturală de extindere.

4 Intrarea în politică. În mecanismul politic actual nu cred în ideea unui guvern de tehnicieni. Sigur, m-au întrebat şi pe mine unii: „Nu v-ar interesa?“ Nici pomeneală! Nu pot să-mi bat joc de mine, în contextul acesta. Din păcate, sistemul este construit astfel încât să vină fie cei care nu ştiu, fie borfaşii. Nemaivorbind de faptul că mulţi dintre amicii mei din clasa politică – fiindcă am amici acolo – mi-au spus că sunt cam arogant. I-am şi spus odată unuia, cu care mă ştiu de dinainte de revoluţie: Nu sunt nici eu grozav, dar, când mă uit în oglindă şi după aceea mă uit la voi, cum să nu fiu arogant?