VIDEO Noi controverse privind operaţiunea în care a murit Osama ben Laden

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi iniţial după moartea lui Osama ben Laden s-a spus că operaţiunea SEAL a durat 45 de minute, se pare că teroristul a fost ucis în 90 de secunde.

O carte referitoare la raidul în care acesta a murit contrazice teoria oficială a uciderii liderului Al-Qaida Osama ben Laden.

Autorul cărţii Chuck Pfarrer a declarat pentru CNN că sursele sale pentru scrierea cărţii au fost oamenii care au participat la operaţiune.

Conform lui Pfarrer, declaraţia pe care preşedintele american Barack Obama a făcut-o după uciderea lui ben Laden ar fi fost suficientă, însă confuziile şi controversele au fost create din cauza informaţiilor pe care politicienii au început să le furnizeze.

Autorul cărţii spune că sunt neconcordanţe între relatările autorităţilor despre operaţiune şi oamenii care au fost acolo.

Membrii forţelor l-au văzut pe Osama trântind uşa de la dormitor, moment în care au intrat, iar una dintre cele patru soţii ale acestuia, Amal, a încercat să-i inducă în eroare: "Nu este el!".

Contrar declaraţiilor Casei Albe, conform cărora Osama bin Laden era neînarmat, acesta avea o armă lângă el. Cartea afirma că Osama bin Laden ar fi fost capturat dacă s-ar fi predat şi că echipa de comando nu urmărea asasinarea sa.

Potrivit cărţii, Osama bin Laden era cunoscut sub pseudonimul Bert de către forţele speciale, în timp ce adjunctul lui, Ayman al-Zawahiri, era numit Ernie, cele două personaje provenind din emisiunea pentru copii Strada Sesam.

VIDEO

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite