Un dispozitiv incendiar artizanal descoperit la sediul Parlamentului bulgar
0Un bărbat a lansat un dispozitiv incendiar artizanal în faţa sediului Parlamentului bulgar, lăsând o geantă suspectă în apropiere.
După lansarea dispozitivului incendiar, deputaţii şi jurnaliştii care se aflau în sediul Parlamentului bulgar au intrat în panică, iar zeci de maşini de poliţie au fost trimise imediat la locul incidentului, informează site-ul Novinite.com.
Un bărbat de aproximativ 30 de ani a fost arestat. Martorii susţin că acesta a avut doi complici care au fugit înainte de sosirea poliţiei.
O cantitate importantă de trinitrotoluen (TNT), o substanţă explozivă periculoasă, a fost descoperită joi seara în faţa blocului în care locuieşte parlamentarul de stânga Penko Atanasov, din cadrul Partidului Socialist (de opoziţie).