Nepotul liderului interlop bulgar Kiril Raşkov vrea să rămână în detenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza tensiunilor din Katuniţa, Kiril Raşkov Jr, nepotul liderului interlop bulgar Kiril Raşkov care este supranumit "Ţarul Kiro", a decis să nu facă apel împotriva arestării sale de către Tribunalul regional Asenovgrad şi va rămâne în detenţie.

Kiril Raşkov Jr a fost acuzat de ameninţări cu moartea la adresa lui Veselin Hristov, unchiul lui Anghel Petrov, tânărul de 19 ani ucis la 23 septembrie în satul Katuniţa de un presupus asociat al "Ţarului Kiro".

Hristov a depus o plângere la 1 octombrie, pentru ameninţări adresate cu 5-10 minute înainte ca Anghel Petrov să fie lovit mortal de o dubiţă, scrie Mediafax.

Kiril Raşkov Jr urma să facă apel împotriva arestării sale marţi, la Tribunalul districtual din Plovdiv, dar surse apropiate dosarului au declarat că acesta va prefera să rămână în detenţie, ca şi bunicul său, din cauza tensiunilor din Katuniţa.

Nepotul liderului interlop s-a predat poliţiei la 3 octombrie, după ce fusese dat în urmărire la nivel naţional. El a fost plasat în arest, de teamă că ar putea fugi sau comite o altă infracţiune.

Procurorul responsabil cu acest dosar a declarat că Kiril Raşkov Jr a fost deosebit de agresiv atunci când l-a ameninţat pe Veselin Hristov. El a adăugat că actul de acuzare împotriva lui Kiril Raşkov şi a nepotului său va fi pregătit cât mai curând.

Moartea lui Anghel Petrov a declanşat aproape o săptămână de proteste în Bulgaria. În unele localităţi au avut loc proteste violente, în timpul cărora s-au strigat sloganuri rasiste, iar peste 350 de persoane au fost arestate.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite