Un soldat American a fost condamnat pe viaţă pentru executarea unor civili afgani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O curte marţială din statul Washington a condamnat joi la închisoare pe viaţă liderul unui grup de soldaţi americani acuzaţi că au executat trei civili afgani în 2010.

Sergentul Calvin Gibbs a fost găsit vinovat de 15 capete de acuzare, printre care trei crime cu premeditare. Juriul militar, compus din cinci persoane, a deliberat timp de cinci ore înainte de a-l declara vinovat şi a pronunţa verdictul.

Condamnatul va putea depune o cerere de eliberare condiţionată după ispăşirea a zece ani de detenţie, a decis Curtea.

Conform acuzării, tânărul în vârstă de 26 de ani era liderul unui grup de cinci soldaţi care ar fi elaborat, pentru a se distra, "scenarii" pentru executarea unor civili afgani, la începutul lui 2010, în provincia Kandahar. Ei ar fi luat de asemenea părţi ale cadavrelor şi s-ar fi fotografiat cu trupurile neînsufleţite ale victimelor.

În timpul mărturiei sale, sergentul a recunoscut că a prelevat de la cadavrele victimelor degete, descrise de procuror drept "trofee", dar a dat asigurări că execuţiile au avut loc în timpul unui atac inamic.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite