Ce mai fură americanii: porci, păr, câini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părul, noua ţintă a hoţilor din Statele Unite
Părul, noua ţintă a hoţilor din Statele Unite

Starea precară a economiei, lipsa locurilor de muncă şi cheltuirea economiilor au provocat, în Statele Unite, furturi mărunte pentru un profit mic şi rapid.

1. Porci. După ce preţul cărnii de porc a crescut la un maxim istoric în Statele Unite, peste 1.000 de porci au fost furaţi doar din Minnesota şi Iowa. Hoţii nu au furat orice fel de porci, ci i-au luat exact pe aceia care erau gata să fie vânduţi la magazine. Lucru care a convins Poliţia americană că are de-a face cu operaţiuni bine puse la punct.

2. Câini. Asociaţiile americane care se ocupă cu protecţia câinilor au raportat creşterea cu 49% a numărului de câini furaţi în primele şapte luni din 2011, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Preferinţa hoţilor au fost câinii de talie mică, de rasă, care sunt mai uşor de furat şi care aduc unprofit generos.

3. Alamă. Hoţii din Chicago desfac hidrantele şi fură inelele de alamă din interior, pe care le vând apoi la centrele de reciclare cu 15 dolari bucata. Pompierii au nevoie de aceste inele să ataşeze furtunele.

4. Cupoane. Dacă furi câteva sute din cupoane, poţi să economiseşti la cumpărături până la 100 de dolari. Pe întreg teritoriul Statelor Unite s-au raportat furturi de ziare care conţineau cupoane. O singură femeie a furat, de exmplu, peste 150 de exemplare dintr-un singur ziar.

5. Păr. În Chicago şi Atlanta, coafoarele sunt prădate regulat de hoţi care fură păr. Hoţii vând prada în Malaezia şi India, unde părul e folosit pentru peruci. Cât au câştigat? Unii au ajuns la 70.000 - 90.000 de dolari, ceea ce explică de ce hoţii nu au atentat la casele de marcat şi s-au mulţumit doar cu părul.

Sursa: Time.com

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite