The Telegraph despre România: O ţară care reuşeşte să se ridice după zeci de ani de comunism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un jurnalist de la publicaţia The Telegraph a pornit pe urmele lui Dracula, vizitând în drumul său Bucureştiul, Braşovul, Sighişoara, Sibiul, Sibielul şi Bucovina, concluziile fiind favorabile pentru ţara noastră.

Sir John Ure, fost ambasador al Marii Britanii în diferite ţări şi autor de cărţi de călătorie şi istorie, a petrecut o săptămână în România şi scrie că deşi regiunile pe care le-a vizitat fac parte din aceeaşi ţară, din punct de vedere geografic, a avut senzaţia că există de fapt trei lumi istorice şi emoţionale.

Astfel, Castelul Bran, dar şi alte castele înălţate pe dealuri, cu turnuri, temniţe şi camere de tortură ţin de o lume a fanteziei gotice, unde Wagner, dar şi Ludwig al II-lea, regele nebun al Bavariei de la jumătatea secolului al 19-lea, "s-ar fi simţit ca acasă".

Cea de-a doua lume este relevată în satele săseşti, unde căruţele circulă alene pe uliţele străjuite de case de lemn cu porţi înalte, căpiţe mici de fân se înşiruie pe câmpurile unde lucrează bătrâni cu chipuri zâmbitoare şi femei îmbrăcate festiv, iar pe fiecare stâlp de telegraf pare să îşi fi făcut cuib câte un cocor. Este lumea îndrăgită de prinţul Charles, o lume desprinsă din "Sunetul muzicii", se mai spune în materialul din The Telegraph.

A treia lume este "fantoma" României lui Nicolae Ceauşescu. Deşi hotelurile au fost restaurate masiv, ca să nu mai arate de parcă ar aştepta delegaţii de partid, acum fiind animate de tineri care dansează la micul dejun după o nuntă, de multe ori în baie lipseşte dopul de la cadă, colacul de la toaletă nu e bine prins, bancomatele nu merg, iar recepţionera este departe de a fi fermecătoare.

Totuşi, autorul remarcă farmecul Castelului Peleş şi al Castelului Bran, dar şi al unor oraşe şi regiuni din România, respectiv Braşov, Sighişoara, Sibiu, Sibiel şi Bucovina.

"În mod surprinzător nesătui de biserici, castele, căpiţe de fân şi păduri, în cele din urmă am pornit înapoi spre sud, la aeroportul din Bucureşti, şi spre casă. Aţipind în avion, am trăit amintirea delicată a unui tărâm însorit cu păşuni şi gospodării medievale, liniştite, am avut vise înfricoşătoare cu vampiri (...), şi am avut un sentiment de mulţumire pentru a fi văzut o ţară care reuşeşte să se ridice după zeci de ani de comunism lipsit de viaţă", mai spune autorul articolului.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite