Primul succes intern al lui Obama: legea care reformează sistemul asigurărilor medicale a trecut de Congres

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Obama spune că statele "precum Iranul şi Coreea de Nord" vor fi excepţiile de la această nouă regulă
Obama spune că statele "precum Iranul şi Coreea de Nord" vor fi excepţiile de la această nouă regulă

Proiectul de lege privind reforma sistemului medical din SUA a ajuns pe masa preşedintelui Barack Obama spre promulgare după ce Camera Reprezentanţilor şi-a dat "OK"-ul.

Adoptarea textului este prima mare victorie legislativă internă a preşedintelui Barack Obama, informează AFP. Reprezentanţii au adoptat ieri proiectul de lege referitor la reforma sistemului de asigurări medicale cu o majoritate de 219 voturi, cu trei mai multe decât cele 216 voturi necesare pentru a trece proiectul de lege. 212 voturi au fost împotrivă.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat încă de pe 24 decembrie.

Totuşi, varianta de text promovată de Obama nu a trecut prin Congres fără a suferi modificări. Acestea vor fi discutate şi eventual aprobate de Cameră cât mai repede posibil, urmând a fi trimise apoi în Senat, care va încerca să le aprobe săptămâna viitoare.

Noua lege care îşi propune schimbarea radicală a sistemului asigurărilor medicale va permiote accesul la tratament pentru circa 32 de milioane de americani care în prezent nu beneficiază de acest drept. Obiectivul este ca 95% dintre americanii cu vârsta de până în 65 de ani să aibă o asigurare în caz de boală. Cei mai în vârstă sunt deja protejaţi prin sistemul de asigurare publică, Medicare.

Companiiile de asigură nu vor mai putea refuza să acopere o persoană bolnavă, iar firmele mici vor fi încurajate să încheie asigurări medicale angajaţilor.

De asemenea, noua lege obligă persoanele particulare să-şi facă o asigurare privată, în caz contrar riscând să plătească o penalitate anuală.

Reformă costisitoare

Reforma asigurărilor medicale promovată de Barack Obama va costa Trezoreria circa 940 de miliarde de dolari în următorii zece ani, însă va permite reducerea deficitului americani cu 138 de miliarde de dolari în perioada menţionată.

Generaţii de politicieni au încercat o reformare a sistemului asigurărilor medicale. Ultima încercare a fost făcută în timpul mandatelor lui Bill Clinton.


SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite