Prinsă de jocul “World of Warcraft”, o mamă şi-a lăsat fiica de trei ani să moară de foame

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În rândul celor peste 11 milioane de jucători WOW, există şi persoane care pierd contactul cu realitatea în timpul jocului
În rândul celor peste 11 milioane de jucători WOW, există şi persoane care pierd contactul cu realitatea în timpul jocului

O mamă a fost condamnată la 25 de ani de închisoare pentru că şi-a lăsat fiica să moară de foame, fiind prea prinsă de jocul video online "World of Warcraft" (WOW). Rebecca Colleen Christie din SUA a stat ore în şir în faţa calculatorului, uitând să-şi hrănească fiica în vârstă de doar trei ani.

Micuţa era atât de înfometată încăt consuma mâncarea pisicii. Când a fost dusă de urgenţă la spital, copila de trei ani, pe nume Brandi, cântărea puţin peste zece kilograme. Doctorii care au examinat-o au constatat că Brandi luase în greutate un singur kilogram în ultimul an de viaţă, scrie "The Daily Mail".

Vinovată de starea copilei a fost găsită mama ei, Christie, fostă soţie de ofiţer de aviaţie. Femeia a chemat salvarea, la locuinţa lor din oraşul Las Cruces din statul federal New Mexico, abia când şi-a văzut fiica inconştientă. În ciuda eforturilor depuse, medicii nu au putut-o salva pe micuţă.

Cazul a intrat în atenţia procurorilor din Las Cruces, care au declarat că Brandi suferea de malnutriţie şi dezhidratare.

Sergentul Derek Wulf, tatăl micuţei, a declarat anchetatorilor că, de fiecare dată când ajungea acasă, îşi găsea fiica fără mâncare şi fără apă, în timp ce mama lui Brandi era, mereu, aşezată la calculator şi se juca "World of Warcraft". Rareori exista mâncare în casa invadată de mirosul de excremente provenite de la pisica femeii. De altfel, micuţa Brandi, înfometată fiind, mânca deseori din castronul felinei.


Rebecca Colleen Christie şi fiica ei Brandi FOTO: Associated Press

Rebecca Colleen Christie şi fiica ei Brandi FOTO: AP

Procurorii din Las Cruces au condamnat-o pe Rebecca Colleen Christie la 25 de ani de închisoare. La pronunţarea sentinţei, femeia s-a afişat plină de remuşcări. "Nu o voi vedea niciodată. Mă doare sufletul, era fetiţa mea. O să trăiesc toată viaţa cu povara gândului că nu mi-am dat seama de ce are nevoie", a spus Christie la proces.

Fostul soţ al femeii, ofiţerul de aviaţie, a fost şi el judecat de justiţia din New Mexico. Derek Wulf a pledat vinovat pentru neglijarea copilei, sentinţa urmând să fie pronunţată pe 15 iunie.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite