Cea mai norocoasă femeie din lume: cum a reuşit să câştige peste 20 de milioane de dolari la loterie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joan Ginther, o americancă de 63 de ani din Texas, a reuşit în mai puţin de 20 de ani să câştige aproape 21 de milioane de dolari la loterie, iar presa internaţională a numit-o cea mai norocoasă femeie din lume.

Femeia a reuşit să câştige această sumă după ce a avut, începând cu anul 1993, patru bilete câştigătoare, pe fiecare dintre acestea câştigând sume cuprinse între doua şi zece milioane de dolari.

Joan Ginther este o fostă profesoară de matematică şi deţine un doctorat în statistică pe care l-a obţinut la Universitatea Stanford, dar reporterul Nathaniel Rich de la „Harpers" pune acum sub semnul întrebării norocul femeii. Acesta a precizat că trei dintre biletele câştigătoare au fost cumpărate de la acelaşi magazin din Texas, iar câştigătorea a folosit un algoritm special. „După ce a descoperit o schemă, Ginther trebuia să aştepte ca biletul câştigător să fie programat într-o regiune slab populată. Cu cât concurenţa era mai scăzută cu atât şansele sale erau mai mari", a spus reporterul. Mai mult, Rich a afirmat că proprietarul magazinului de unde femeia a cumpărat biletele îi păstra mereu acesteia biletele cu miză mai mare.

Joan Ginther nu a dorit niciodată să precizeze cum a reuşit să câştige atâţia bani la loteria, iar după ce s-a îmbogăţit a ales să se mute în Las Vegas. Potrivit presei internaţionale, oamenii care au trăit în acelaşi oraş cu Joan afirmă că femeia s-a născut sub o stea norocoasă şi nu are cum să fie vorba de o fraudă la mijloc.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite