Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Washingtonul cere întărirea măsurilor de securitate în zbor

26 decembrie 2009, 12:48 |  Autor: Cristina Iana | 

Cuvinte cheie: Detroit, Washington,

Autoritățile americane cer întărirea măsurilor de securitate aeriană în întreaga lume

Autoritățile americane cer întărirea măsurilor de securitate aeriană în întreaga lume

 

Statele Unite ale Americii au solicitat companiilor aeriene din întreaga lume să ia măsuri de securitate suplimentare după o tentativă de atentat eşuată la bordul unui avion care zbura pe relaţia Amsterdam-Detroit, au anunţat sâmbătă autorităţile olandeze, potrivit  AFP.

Autorităţile americane solicită companiilor aeriene să ia măsuri de securitate suplimentare, au precizat serviciile coordonatorului naţional împotriva terorismului, într-un comunicat dat publicităţii la Haga.

Pe Aceeaşi Temă

Măsurile suplimentare se aplică în lumea întreagă la toate zborurile spre SUA pentru o perioadă nedeterminată, a adăugat această sursă.

Este vorba de percheziţionarea pasagerilor şi de controale suplimentare la bagajele de mână, a indicat pentru AFP Judith Sluiter, purtătoare de cuvânt a NCTB.

Măsurile au intrat în vigoare sâmbătă dimineaţa în Olanda, care au solicitat o cerere formală de la autorităţile americane în noaptea de vineri spre sâmbătă, a precizat ea. Potrivit autorităţilor aeroportului Schiphol, din Amsterdam, acestea nu ar trebui să afecteze traficul aerian.

Un tânăr nigerian, care susţine că avea legături cu Al-Qaeda, a încercat vineri să detoneze un dispozitiv exploziv la bordul unui avion în care se aflau 278 de pasageri, fiind imobilizat de o parte dintre aceştia. Autorul atentatului dejucat este, potrivit mai multor mass-media, un nigerian de 23 de ani pe care îl cheamă Abdul Faruk Abdulmutallab.

Atentatorul a fost arestat după ce aparatul de zbor, un Airbus A 330 al companiei americane Northwest Airlines care asigura legătura între Amsterdam şi Detroit, a aterizat.

Incidentul a provocat răni minore unora dintre pasageri, însă atentatorul a suferit arsurile cele mai grave.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole