VIDEO Rugăciunea unui evreu determină aterizarea de urgenţă a unui avion american cu pasageri la bord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion american cu pasageri la bord a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, la Philadelphia, după ce ritualul religios al unui evreu a condus la declanşarea alertei de securitate, joi, informează Sky News.

Avionul companiei Chautauqua Airlines se deplasa pe ruta New York - Louisville, când a fost nevoit să aterizeze forţat pe aeroportul din Philadelphia, din motive de securitate, în jurul orei locale 8.50 (15.50, GMT+2), a declarat un purtător de cuvânt al FBI. Acesta a mai precizat că un pasager cu comportament perturbator a fost reţinut pentru scurt timp şi interogat.

După percheziţia aparatului de zbor nu s-a găsit nimic suspect, a afirmat Morgan Dunnant, un purtător de cuvânt al US Airways.

Administraţia pentru Securitatea Transporturilor a fost anunţată în legătură cu prezenţa unui pasager perturbator la bordul zborului 3.079 al Chautauqua Airlines, care efectua legătura între aeroportul La Guardia şi Louisville, a precizat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al TSA, Greg Soule.

Potrivit unei surse din serviciile de securitate ale aeroportului, bărbatul "se ruga cu voce tare şi purta asupra sa un obiect religios".

Comportamentul său, precum şi obiectul pe care îl utiliza au părut suspecte şi au determinat echipajul să aterizeze de urgenţă la Philadelphia, a adăugat sursa.

Evreul avea asupra sa o filacteră (un obiect religios specific ebraic care conţine vetsete din Biblie, pe care evreii ultraortodocşi îl folosesc în timpul rugăciunii de dimineaţă).

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite