VIDEO Peste 50 de persoane rănite în urma accidentului de feribot la New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit CNN, 55 de persoane au fost rănite în urma accidentului produs sâmbătă la New York, unde un feribot a lovit terminalul din Staten Island.

Cel puţin o persoană a fost rănită grav în urma unui accident de feribot la New York, care anunţase o defecţiune a sistemului de oprire şi care a provocat rănirea a cel puţin 55 de persoane.

La locul accidentului, 37 de persoane primesc asistenţă medicală, iar 18 persoane au fost transportate la spitalele din zonă.



Purtătorul de cuvânt al Pazei de Coastă a declarat că feribotul a mai fost implicat într-un accident în octombrie 2003, în urma căruia 11 persoane au murit şi 42 au fost rănite.

Înaintea producerii accidentului, căpitanul a declanşat alarma pentru că nu reuşise să reducă viteza navei, iar membrii echipajului au încercat să-i mute pe pasageri în partea din spate a feribotului, care avea o viteză de 5 noduri.

La bordul feribotului se aflau 252 de pasageri şi 18 membri ai echipajului.

Cinci feriboturi transportă zilnic circa 65.000 de pasageri între Staten Island şi partea de sud a Manhattanului. La circa trei ore după accident, traficul feriboturilor fusese reluat şi se desfăşura normal, scrie Mediafax.

image
SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite