VIDEO Frustrat şi mânios, Obama anunţă oprirea forărilor în Golf

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supărat din cauza celei mai grave poluări cu petrol din Golful Mexic, preşedintele american Barack Obama a ieşit joi într-o conferinţă de presă extinsă pentru a anunţa oprirea forărilor în mare, dar şi pentru a se apăra de critici, scrie News Provider.

Obama a recunoscut că echipa sa a făcut câteva greşeli de judecată şi de abordare, iar la un moment dat a spus chiar că "a greşit" când a crezut că firmele petroliere sunt pregătite să facă faţă celor mai grave dezastre.

Oficial american: Sub pretextul elementelor scutului SUA în România, Rusia îşi va permanentiza prezenţa militară în Transnistria

Yankeii, încurajaţi de Obama

În cazul în care vă întrebaţi cine e răspunzător, îmi asum eu responsabilitatea, a declarat Obama într-una dintre rarele conferinţe de presă susţinute de când se află la Casa Albă.

E treaba mea să mă asigur că se face totul pentru oprirea scurgerii. Nu înseamnă că va fi uşor. Nu înseamnă că se va întâmpla imediat sau că se va face în modul în care mi-ar plăcea să se întâmple. Nu înseamnă că nu vom face nicio greşeală. Dar guvernul federal este pe deplin angajat şi eu sunt pe deplin implicat, a spus Obama.

Preşedintele american a enumerat câteva domenii unde el şi administraţia sa au făcut greşeli. El a spus, de pildă, că administraţia sa ar fi trebuit să se mişte mai energic pentru a curăţa ceea ce el a numit o relaţie complice şi coruptă între organismele de reglementare şi industrie, sugerând că dezastrul ar fi putut fi prevenit, dacă unii paşi ar fi fost făcuţi mai devreme.

Obama a respins criticile celor care spun că nu s-a concentrat suficient de mult pe această catastrofă, care acum se consideră a fi cea mai mare din istoria Statelor Unite, cu milioane de metri cubi de petrol deversaţi deja în Golf. Obama a spus că se gândeşte la dezastru în fiecare dimineaţă când se trezeşte şi în fiecare noapte când merge la culcare.

Cei care cred că am fost lenţi în răspunsul nostru sau că ne-a lipsit sentimentul de urgenţă nu cunoscc faptele. A fost cea mai înaltă prioritate de când a apărut această criză, a spus Obama, adăugând că şi fiica sa, Malia, l-a întrebat dimineaţă despre pata de petrol.

Obama a ordonat joi suspendarea activităţii la cele 33 de puţuri de explorare forate în Golful Mexic, a impus un moratoriu de şase luni pentru noi permise de extragere submarină de ţiţei şi gaz, a suspendat temporar explorările în largul coastelor.

Şeful Casei Albe a arătat că guvernul a făcut cel mai amplu efort de acest tip din istoria SUA, mobilizând 20.000 de oameni şi 1.300 de ambarcaţiuni.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite