VIDEO Flăcările ameninţă oraşul Los Angeles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO Flăcările ameninţă oraşul Los Angeles
VIDEO Flăcările ameninţă oraşul Los Angeles

Un fum des, vizibil de la câţiva kilometri, se răspândea peste metropola americană. Pompierii se luptau, ieri, să ţină departe flăcările de muntele Wilson unde se află centrul de transmisii al principalelor posturi de televiziune şi de radio din Los Angeles.

Uriaşul incendiu din California a făcut primele două victime: doi pompieri. Vehiculul acestora a părăsit carosabilul dintr-un motiv nedeterminat încă şi s-a prăbuşit, la sud de oraşul Acton, situat la circa 50 de kilometri nord de Los Angeles, a declarat Mike Bryant, un purtător de cuvânt al pompierilor.

Flăcările ameninţă 12.000 de locuinţe la periferia oraşului Los Angeles. Incendiul a înaintat în noaptea de duminică spre luni 11 kilometri şi s-a apropiat de cartierele intens populate din jurul metropolei. Flăcările au atins şi 30 de metri înălţime, iar cenuşa s-a făcut simţită chiar şi în centrul oraşului.

Schwarzenegger, la faţa locului

Focul, care s-a declanşat în pădurea naţională Angeles, era izolat ieri în proporţie de doar 5% şi  ameninţa centrul de transmisii Mont Wilson, care asigură difuzarea principalelor posturi de televiziune din Los Angeles, precum şi transmisiile forţelor de ordine locale şi federale.

Guvernatorul statului California, Arnold Schwarzenegger, s-a deplasat în zonă pentru a superviza operaţiunile de stingere a incendiilor. El a făcut apel la localnici să ia în serios ordinele de evacuare, după ce trei persoane, care le-au ignorat, au suferit arsuri grave.

image

Guvernatorul  Schwarzenegger, la faţa locului  Foto: Reuters



Autorităţile au emis ordine de evacuare pentru aproape 7.000 de familii, dintre care multe s-au trezit, ieri-dimineaţă, în fum şi cu focul în pragul casei. Mai multe elicoptere şi avioane încearcă să oprească înaintarea flăcărilor. Mulţi dintre cei 2.500 de pompieri nu s-au odihnit de peste  24 de ore. Flăcările au distrus până acum vegetaţia de pe 17.000 de hectare şi 18 case. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite