VIDEO Biden şi alte dinastii politice în formare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO Biden şi alte dinastii politice în formare
VIDEO Biden şi alte dinastii politice în formare

Alegerile parlamentare din 2010 scot în evidenţă o serie de nume „reciclate“, între care un nou Biden, candidat pentru Senat. Beau Biden, fiul vicepreşedintelui american, Joe Biden, se gândeşte serios la o candidatură pentru locul eliberat de tatăl său în Senat.

Mai citeşte:


Avocat, soldat şi politician, Joseph Robinette Biden III, sau Beau Biden (40 de ani), este unul dintre puţinii oficiali americani aleşi care au luptat în Irak.

În 2008, Beau Biden, care este şi căpitan de armată, şi-a luat concediu fără plată din postul de procuror general al statului Delaware şi a plecat în Irak, pentru un an. Întors recent, el a declarat pentru ABC că se gândeşte serios la o candidatură pentru locul în Senat pe care tatăl său l-a ocupat timp de 36 de ani, înainte de a deveni vicepreşedinte.

Dacă intră în această cursă, Beau Biden nu ar fi singurul care încearcă să continue o dinastie politică la Capitol Hill. Alte câteva familii politice vizează şi ele un loc în Senat, în 2010, scrie publicaţia „Christian Science Monitor“.

Pe urmele părinţilor

Printre numele cele mai proeminente din campania 2010 se numără cel al comisarului Rory Reid, din Clark County (Nevada), fiul liderului majorităţii democrate din Senat, Harry Reid. Acesta caută să obţină postul de guvernator în noiembrie 2010.

Medicul şi activistul politic Rand Paul, fiul lui Ron Paul (membru republican al Camerei Reprezentanţilor, din Texas, şi fost candidat republican la preşedinţie), calcă şi el pe urmele tatălui său. El s-a înscris în cursa pentru un loc în Senat din partea statului Kentucky. 

Politicianul Robin Carnahan intră în cursa electorală pentru un loc în Senat cu un nume de familie care a figurat în politica din Missouri timp de trei generaţii. Mama ei, Jean Carnahan, a fost numită în Senat pentru a-l înlocui pe tatăl său, fostul guvernator Mel Carnahan, ucis într-un accident de avion în timpul campaniei şi ales postum. Fratele ei, democratul Russ Carnahan, a avut trei mandate în Camera Reprezentanţilor, iar bunicul său, A. S. J. Carnahan, patru mandate.

Cel mai probabil contracandidat al său, republicanul Roy Blunt, aflat la al şaptelea mandat în Camera Reprezentanţilor, este şi el capul unei alte familii politice proeminente din Missouri.

Faima nu garantează succesul

A fi fiul sau fiica unui politician proeminent nu garantează neapărat succesul în campanie. „Unele nume faimoase nu durează mult“, spune istoricul Donald Ritchie, citat de „Christian Science Monitor“. Franklin Roosevelt Jr, care a pierdut cursa pentru nominalizarea Partidului Democrat la funcţia de guvernator al New Yorkului, este numai un exemplu.

Tradiţie veche

Dinastiile politice americane îşi au tradiţia încă din secolul al XVIII-lea, de pe vremea lui John Adams, cel de-al doilea preşedinte al SUA(1797–1801), al cărui fiu, John Quincy Adams, a fost al şaselea preşedinte.

Acum însă există campanii personale, şi nu numai cele standard, de partid, susţine John Pitney, specialist în ştiinţe politice la Colegiul Claremont McKenna, din California. Startul a fost dat de familia Kennedy, care a creat, pentru prima dată, o reţea proprie de susţinători care pot realiza o campanie electorală.

„Mulţi politicieni urmează acest model, care facilitează trecerea de la tată sau mamă, la fiu sau fiică“, spune  McKenna. Pe la Preşedinţia SUA s-au perindat un tandem tată-fiu (respectiv George şi George W. Bush) şi un tandem bunic-nepot (William şi Benjamin Harrison, în secolul al XIX-lea). 

Modelul Kennedy

Familia Kennedy, cu trei generaţii de politicieni proeminenţi, a fost cea care a creat, pentru prima dată, o reţea proprie de susţinători care pot realiza o campanie electorală proprie. Mulţi politicieni urmează acest model, care facilitează trecerea de la tată sau mamă, la fiu sau fiică.





SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite