VIDEO SUA: Atacul de la Fort Hood nu face parte dintr-un complot terorist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO SUA: Atacul de la Fort Hood nu face parte dintr-un complot terorist
VIDEO SUA: Atacul de la Fort Hood nu face parte dintr-un complot terorist

Anchetatorii americani au conchis că atacul armat de la baza militară Fort Hood nu face parte dintr-un complot terorist, după două zile de investigaţii, relatează New York Times, în ediţia electronică de duminică.

Anchetatorii consideră mai degrabă că maiorul Nidal Malik Hasan, psihiatrul militar acuzat pentru acest atac, a acţionat sub presiuni emoţionale, ideologice şi religioase, potrivit unor oficiali federali informaţi despre investigaţie. Anchetatorii nu au exclus posibilitatea ca Hasan să fi crezut că îndeplineşte o misiune extremistă sinucigaşă.

Investigatorii au sugerat că acesta ar fi putut suferi probleme emoţionale exacerbate de tensiunea activităţii sale de consiliere cu veterani ai războaielor din Irak şi Afganistan, care revin de pe câmpul de luptă cu probleme psihiatrice grave. Până în prezent, ancheta nu a dus la dovezi că Hasan ar fi fost ghidat în acţiunea sa violentă sau că ar fi călătorit în străinătate pentru a se întâlni cu grupări extremiste.

Oficialii au declarat însă că verificările computerului lui Hasan arată că acesta a intrat pe site-uri care susţin ideologii islamice radicale şi că a corespondat pe e-mail cu persoane având viziuni similare, unele aflate probabil în străinătate. În plus, ei cred că acesta a postat mesaje pe Internet care justificau atacurile sinucigaşe.

Totuşi, anchetatorii nu au găsit dovezi că militarul ar fi trimis e-mailuri unor terorişti cunoscuţi sau că vreo persoană l-a încurajat sau ajutat să organizeze atacul. Oficialii consideră că este improbabil să apară alţi complici, astfel că Hasan ar urma să fie acuzat într-un tribunal militar.

Investigatorii de la FBI şi din cadrul armatei suspectează că Hasan ar fi putut folosi mai multe conturi de e-mail şi identităţi fictive şi că ar fi putut distruge documente înaintea atacului, ceea ce ar sugera un act deliberat şi nu o izbucnire a unei persoane cu probleme mentale.

Vecinii bărbatului au declarat că agenţii federali au confiscat şi un computer aparţinând unui vecin al său, pe care acesta l-ar fi folosit frecvent, contra cost. De asemenea, agenţii au ridicat un coş de gunoi în care suspectul a aruncat un dispozitiv de distrugere a hârtiei şi o pungă plină cu documente distruse în dimineaţa dinaintea atacului.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite