Universitatea Harvard, responsabilă de criza financiară ?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea Harvard
Universitatea Harvard

70 de studenţi ai Universităţii Harvard s-au ridicat, sătămâna trecută, şi au plecat de la cursul de „Economie 10" predat de profesorul Gregory Mankiw, pentru a protesta faţă de ceea ce ei consideră ideologia care a condus la dezechilibrele economice actuale.

Într-o scrisoare deschisă, studenţii au denunţat „un curs care prezintă o viziune economică specifică şi limitată, care perpetuază , cred ei, sisteme ineficiente şi problemele de inegalitate economică în societatea de astăzi", scrie site-ul Slate.fr.

Studenţii reamintesc că „ absolvenţii de la Harvard joacă un rol major în instituţii financiare şi în politicile publice din toată lumea. Dacă la Harvard nu se poate oferi studenţilor o înţelegere mai amplă şi mai critică asupra economiei, deciziile lor pot dăuna sistemului financiar global. Ultimii cinci ani de criză economică sunt o probă", se arată în scrisoare.

Profesorul Gregory Mankiw, fost preşedinte al Consiliului Consilierilor Economici în timpul preşedenţiei lui George W. Bush , spune că nu este de acord cu protestatarii, dar are un „respect profound" pentru acţiunile lor.

Mai mulţi studenţi s-au plans că acest curs este părtinitor şi „ nu încurajează diversitatea de opinii. Problemele economice nu sunt întotdeauna clare. Ar trebui prezentat mai multe puncte de vedere la acest curs", spun studenţii.

Dar aceasta nu este opinia majorităţii, unii condamnând această acţiune.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite