Două avioane Boeing 767 au aterizat de urgenţă din cauza unor probleme la motor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două avioane de pasageri Boeing 767 aparţinând companiei Delta Airlines au fost nevoite să efectueze aterizări de urgenţă, duminică seara, din cauza unor probleme la motor.

UPDATE Cursa Delta 125, cu 262 de pasageri la bord, care decolase de pe aeroportul internaţional Hartsfield Jackson din Atlanta duminică, la ora locală 18.10, a trebuit să se întoarcă din drum după defectarea unuia dintre motoare, au precizat reprezentanţi ai aviaţiei civile.

Coada aparatului a atins pista la aterizare, dar nu s-au înregistrat răniţi.

Constructorul aeronautic Boeing a refuzat să facă orice comentariu.

Cursa Delta 30, un Boeing 767 cu peste 200 de persoane la bord, plecase din New York către Moscova în cursul după-amiezii. Din cauza unei probleme detectate la motorul stâng al aparatului, pilotul a decis să revină pe aeroportul de plecare, a explicat Holly Baker, o purtătoare de cuvânt a Administraţiei Aviaţiei Federale.

Ea a dezminţit zvonurile potrivit cărora o aripă a aparatului ar fi luat foc.

Zeci de camioane de pompieri erau pregătite să intervină, iar aterizarea s-a desfăşurat fără incidente.

O anchetă a fost demarată pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului, a precizat Holly Baker.

La scurt timp după decolare, echipajul a comunicat o problemă de motor, a declarat că era vorba despre o urgenţă şi a efectuat o aterizare fără probleme la JFK, la ora locală 18.00, precizează Delta, într-un comunict, adăugând că cei "193 de pasageri şi 11 membri ai personalului de bord au ieşit în siguranţă din aparat".

Pasagerii sunt transferaţi într-un alt avion, care urma să decoleze către Moscova în jurul orei locale 20.00 (luni, 3.00, ora României), a precizat comunicatul Delta.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite