Snoop Dogg îi îndeamnă pe americani să voteze cu Barack Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Snoop Dog
Snoop Dog

Raperul de pe Coasta de Vest americană, Snoop Lion (fost Snoop Dogg) a făcut apel la americani să voteze la 6 noiembrie în favoarea lui Barack Obama, explicând, în felul său, că preşedintele democrat are nevoie de timp pentru a face ordine la Casa Albă, relatează AFP.

Americanii "trebuie să îi mai ofere alţi patru ani lui Obama", a declarat el într-o conferinţă de presă pe marginea Festivalului internaţional de film de la Toronto, în Canada, unde s-a dus pentru a prezenta un documentar dedicat muzicii reggae.

Fostul preşedinte republican George W. Bush a "făcut dezastru vreme de opt ani, deci trebuie să îi acordăm tot opt şi lui Obama. El a făcut curat pe jumătate în patru ani". "Nu este ca şi cum ar fi primit o casă curată. A primit o casă în care televizorul nu mergea, toaletele erau înfundate şi nimic nu funcţiona", a continuat artistul.

"Aţi auzit ce a spus Bill Clinton, nu? V-a plăcut, nu-i aşa?", a adăugat cântăreţul care s-a consacrat sub numele de Snoop Dogg, cu trimitere la discursul foarte apreciat al fostului preşedinte democrat rostit, miercuri, în cadrul convenţiei Partidului Democrat din Charlotte, Carolina de Nod.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite