Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

SUA schimbă strategia antitalibană

25 ianuarie 2010, 19:35 |  Autor: Ana-Maria Vieru  | 

Cuvinte cheie: SUA, Afganistan, strategie,

Generalul Stanley McChrystal nu exclude cooptarea  talibanilor la guvernare

Generalul Stanley McChrystal nu exclude cooptarea talibanilor la guvernare

 

Şeful misiunii ONU din Afganistan, Kai Eide, a cerut oficialilor afgani să încerce scoaterea a cel puţin câtorva lideri talibani de pe lista cu terorişti a ONU, ca prim pas spre deschiderea negocierilor cu gruparea insurgentă, relatează „The New York Times".

Eide a mai cerut armatei americane să grăbească examinarea celor circa 750 de deţinuţi din închisorile sale militare din Afganistan. Apelul său este ultimul dintr-o serie de eforturi diplomatice şi politice pentru angajarea de discuţii cu mişcarea talibană, chiar dacă un nou efort militar condus de americani este în plină desfăşurare în această ţară.

„Soluţie politică"

Comandantul forţelor NATO din Afganistan, generalul Stanley McChrystal, speră ca liderii talibanilor să accepte un acord de pace.

„Sentimentul meu este că ne-am luptat destul. Rezultatul inevitabil al oricărui conflict este o soluţie politică", a spus McChrystal, citat de „Financial Times". El nu a exclus perspectiva ca talibanii să contribuie la conducerea ţării, în viitor.

„Cred că orice afgan poate juca un rol dacă se concentrează asupra viitorului şi nu a trecutului", a răspuns el la întrebarea dacă va fi mulţumit să-i vadă pe liderii talibani într-un viitor guvern afgan.

Declaraţiile sale vin înaintea conferinţei internaţionale asupra Afganistanului care va avea loc joi la Londra.

Militari români răniţi în Afganistan

Doi militari români aflaţi la baza de la Kandahar au fost răniţi uşor duminică, într-un atac cu rachetă. Plutonierii-majori Sergiu Hulpoi şi Mihai Păduraru au fost transportaţi la Spitalul Militar din Kandahar, unde au primit îngrijiri medicale. Starea lor de sănătate este stabilă. Cei doi militari se aflau la începutul misiunii de şase luni în Afganistan.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

    Adevarul on Facebook

    Basarabia!

    Ion M. Ionita

    Ciocnirile de interese strategice care au rupt Moldova în două în 1812 nu au dispărut între timp.

    Minte-mă, dar fură-mă!

    Florin Iaru

    Dacă n-am avea cap numai să ne plouă-n gât, poate ar trebui să ne încredem numai în acela care promite cel mai puţin!

    Ca Vîntu şi ca gându’

    Grigore Cartianu

    În hărmălaia noastră politică, asezonată cu spaime economico-financiare, a trecut aproape neobservată o ştire venită dinspre gurile Dunării.

    Secretul cuplului de tip „EBa-Syda“

    Ramona Ursu

    E simplu. Pleacă de la o ştire care nu ne interesează.

    Mang, mangă, mangleală

    Sabin Orcan

    Ministrul «copy-paste» se ţine cu dinţii de scaunul ocupat odinioară de un intelectual de talia lui Spiru Haret.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole