SUA îşi cer scuze pentru infectarea a 1.500 de guatemalezi cu BTS
0
Secretarul american de stat, Hillary Clinton şi secretarul sănătăţii, Kathleen Sebelius, au prezentat o declaraţie prin care Statele Unite îşi exprimă regretul faţă de un studiu de cercetare efectuat în perioada 1946-1948, în urma căruia mai mulţi oameni din Guatemala au fost infectaţi în mod deliberat cu boli cu transmitere sexuală.
„Regretăm profund ce s-a întâmplat şi ne cerem scuze tuturor persoanelor afectate de acele practici odioase de cercetare. Conduita din timpul studiului nu reprezintă valorile Statelor Unite sau angajamentul nostru faţă de demnitatea umană şi nici respectul pentru oamenii din Guatemala. În acest context, dorim să ne reafirmăm importanţa relaţiilor cu Guatemala, precum şi angajamentul în respectarea celor mai înalte standarde de etică în cercetarea medicală”, se arată în declaraţia comună.
La rândul lor, oficialii din Guatemala au salutat scuzele prezentate de SUA.
„Evident, condamnăm acest tip de acţiuni. Ştim că aceste evenimente au avut loc în urmă cu ceva timp, dar este un demers inacceptabil. Primim scuzele prezentate de secretarul de stat Clinton”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui din Guatemala.
Informaţii despre acest studiu au ieşit de curând la iveală, când un cercetător a descoperit arhivele. Investigaţia ştiinţifică avea ca scop evaluarea eficienţei penicilinei în tratarea sifilisului, gonoreei şi a sancrului.
Testele au fost efectuate pe prizonieri din penitenciarele naţionale, pe pacienţi din spitalele de boli mintale şi pe soldaţi. Conform studiului, peste 1.600 de persoane au fost infectate: 696 cu sifilis, 772 cu gonoree şi 142 cu sancru, informează CNN.