SUA: Ninsori şi viscol pe coasta de est. Mai multe state au declarat stare de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traficul a fost închis
Traficul a fost închis

Viscolul care s-a abătut sâmbătă asupra coastei de est a Statelor Unite ale Americii a determinat declararea stării de urgenţă la Washington, unde au fost anulate numeroase curse aeriene, potrivit EFE şi L'Express.

Autobuzele din Washington au încetat să mai circule după-amiază, ca şi metroul pe tronsoanele aeriene.

Mai la nord, au fost semnalate întârzieri de şase ore pe aeroportul internaţional Philadelphia. Numeroase anulări de curse aeriene au avut loc şi pe aeroportul newyorkez LaGuardia.

Stratul de zăpadă ar putea atinge între 20 şi 30 de centimetri la New York, iar un strat mai dens s-ar putea forma pe coasta New Jersey şi în Long Island.

Zăpadă

A fost perturbată şi circulaţia trenurilor, cu întârzieri de jumătate de oră până la o oră la Boston şi Washington.

În Virginia, peste 25.000 de persoane au rămas fără curent electric şi aproximativ 500 de şoferi au rămas blocaţi cu maşinilor lor din cauza viscolului.

Zăpadă

"Este, poate, cel mai puternic viscol din ultimii ani", potrivit unui oficial din Washington.

Oraşul Philadelphia şi statele Virginia şi West Virginia au declarat, şi ele, stare de urgenţă, notează Agerpres.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite