Fostul ministru de externe al lui Fujimori a fost arestat în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ex-ministrul afacerilor externe peruvian August Blacker-Miller, un apropiat al ex-preşedintekui Alberto Fujimori, a fost arestat în SUA şi urmează să fie expulzat spre ţara sa, au comunicat - joi - autorităţile americane ale imigraţiei, citate de AFP.

Blacker-Miller, dat în urmărire din 2005, a fost reţinut luni, în timp ce se afla ilegal pe teritoriul american, a confirmat un responsabil al Agenţiei americane a vămilor şi imigraţiei (ICE) sub acoperirea anonimatului.

Arestarea lui fusese anunţată miercuri de ministrul peruvian de interne, Octavio Salazar, care a precizat că guvernul de la Lima va cere extrădarea fostului demnitar.

August Blacker-Miller a fost şeful diplomaţiei peruviene în anii în care Alberto Fujimori s-a aflat la putere (1990-2000) şi urmează să răspundă pentru faptele sale în cursul loviturii de stat din 1992, când preşedintele şi-a arogat puteri excepţionale.

Convocat ca martor de un tribunal peruvian în cadrul procesului intentat altor miniştri, Blacker-Miller nu s-a prezentat şi a fost declarat culpabil de ultraj adus tribunalului.

Alberto Fujimori (71 ani) a fost condamnat în septembrie la şase ani închisoare pentru corupţie şi la 24 de ani de detenţie pentru violarea drepturilor omului.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite