Ron Paul s-a retras din primarele republicane, Mitt Romney rămânând singurul candidat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ron Paul, Rick Santorum, Mitt Romney și Newt Gingrich, cei patru candidați republicani
Ron Paul, Rick Santorum, Mitt Romney și Newt Gingrich, cei patru candidați republicani

Candidatul la învestitura republicană pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, Ron Paul, şi-a anunţat luni retragerea din campanie, lăsându-l singur în cursă pe favoritul Mitt Romney, relatează AFP.

"Nu mai dispunem de fonduri de campanie în primarele din statele americane care nu au votat încă", a declarat Ron Paul într-un comunicat, adăugând că va continua "să ia poziţii, să câştige delegaţi şi să transmită un mesaj puternic convenţiei naţionale a partidului republican afirmând că libertatea este calea ce trebuie urmată pentru viitor".

Retrăgându-se din cursă, Paul speră să îşi facă prezentă influenţa şi ideile sale în momentul în care republicanii vor desemna oficial pe candidatul lor în timpul convenţiei naţionale din Tampa (Florida), din august 2012.

Candidatul a recunoscut că echipa sa nu mai dispune de fondurile necesare pentru a continua lupta pentru învestitură. "Continuând să fac acest lucru având o speranţă mică de succes ar necesita multe zeci de milioane de dolari pe care nu îi avem", a declarat Paul.

Conservatorul, susţinător al izolaţionismului american, a găsit partizani în rândul tinerilor electori, fapt care nu s-a tradus într-un succes electoral decisiv în tmpul primarelor. Reprezentantul Texasului nu a câştigat în niciun stat, scrie Mediafax.

În urmă cu mai puţin de două săptămâni, Newt Gingrich, fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor şi candidat la învestitura republicană, a anunţat că se retrage din cursă, promiţând că îşi va păstra rolul de "cetăţean activ".

Gingrich a lăsat să se înţeleagă că el îl va susţine pe Mitt Romney, în pofida atitudinii foarte critice din timpul campaniei.

În luna aprilie un alt candidat la învestitura republicană în vederea alegerilor prezidenţiale de pe 6 noiembrie a abandonat cursa. Rick Santorum trebuia să-şi reia campania electorală după sărbătorile pascale, însă fiica sa a fost spitalizată din cauza unei anomalii cromozomice rare, aşa că a decis să se retragă din cursă şi să se dedice familiei.

În mod oficial, Mitt Romney, favorit încă de la începutul alegerilor primare republicane, devine contracandidatul lui Barack Obama pentru alegerile care se vor desfăşura pe 6 noiembrie în SUA.

Potrivit unui sondaj recent, Obama are un uşor avans în intenţiile de vot înaintea prezidenţialelor din noiembrie, dar adversarul său republican Mitt Romney câştigă teren în privința problemelor economice.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite