Romney îi cere lui Obama să renege sprijinul acordat de nepoata lui Fidel Castro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mitt Romney, cel mai probabil contracandidat al lui Obama
Mitt Romney, cel mai probabil contracandidat al lui Obama

Candidatul republican Mitt Romney, contracandidatul lui Barack Obama la prezidenţialele americane din noiembrie, i-a cerut joi şefului statului să "renege" sprijinul primit din partea nepoatei lui Fidel Castro, aflată în prezent într-o vizită în Statele Unite, transmite AFP.

Administraţia Obama a fost aspru criticată de anticastriştii care locuiesc în Statele Unite şi de republicani pentru că i-a acordat viză Marielei Castro, nepoata fostului lider cubanez Fidel Castro, fiica preşedintelui actual, Raul Castro.

Romney a atras atenţia joi că administraţia de la Washington a comis o eroare lăsând "fiica unui dictator" să intre pe teritoriul american, scrie Agerpres.

Mariela Castro a apreciat opinia exprimată de Obama în ce priveşte căsătoriile între persoane de acelaşi sex, faţă de care preşedintele american s-a arătat de curând favorabil, şi a declarat că, dacă ar fi cetăţean american, ar vota cu el.

Pe de altă parte, ea a afirmat că "un mic grup de delincvenţi" împiedică apropierea dintre Washington şi Havana. Aceste comentarii au fost criticate vehement îndeosebi în tabăra republicană.

"Este supărător faptul ca o reprezentantă a regimului comunist să vină în ţara noastră pentru a le ţine lecţii americanilor în legătură cu persoana cu care să voteze, atunci când regimul cubanez refuză să organizeze alegeri libere şi corecte şi încalcă sistematic drepturile omului", a menţionat într-un comunicat Alberto Martinez, unul dintre consilierii lui Mitt Romney.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite