Popularitatea lui Barack Obama, la cel mai redus nivel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Popularitatea preşedintelui american Barack Obama se află la cel mai redus nivel în compilaţia trimestrială a sondajelor prezentată vineri de institutul Gallup, cu aproximativ un an înaintea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, relatează AFP, citat de Mediafax.

Acţiunea preşedintelui democrat este aprobată în medie de 41 la sută dintre persoanele chestionate între 20 iulie şi 19 octombrie, în scădere cu şase puncte procentuale în raport cu trimestrul precedent.

Potrivit Gallup, această rată de aprobare este a doua cea mai redusă obţinută de un preşedinte în cel de-al 11-lea trimestru al mandatului său. Numai Jimmy Carter (1977-1981) a obţinut un scor mai mic, având 31 de procente.

Institutul de sondare consideră "istoric" nivelul redus al satisfacţiei electorilor americani în ceea ce priveşte direcţia politică a ţării.

El confirmă de asemenea că economia şi locurile de muncă reprezintă principala preocupare a americanilor. Rata şomajului în prezent este de 9,1 la sută în Statele Unite.

Candidatul la alegerile primare republicane pentru prezidenţiale Mitt Romney este cel mai bine plasat pentru a câştiga învestitura partidului său şi a-l înfrunta pe Barack Obama la 6 noiembrie 2012, potrivit unui studiu CNN/ORC International publicat marţi.

Rezultatele studiului Gallup au la bază anchete telefonice cotidiene realizate în perioada 20 iullie-19 octombrie, pe un eşantion de 45.989 de persoane din SUA.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite