Pentagonul se gândeşte să reducă numărul militarilor saţionaţi în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un oficial din cadrul Pentagonului a sugerat luni că strategia de apărare americană prezentată săptămâna trecută s-ar putea traduce printr-o scădere a numărului militarilor staţionaţi în Europa.

Oficial nu s-a făcut nimic, orice decizie fiind legată de arbitrajele bugetare, a declarat pentru presa străină Julianne Smith, directoarea pentru politica europeană şi NATO din Departamentul Apărării, citată de AFP.

„Există patru brigăzi de luptă staţionate în Europa, dar o parte parte dintre ele se află în altă parte. De aproximativ zece ani, două dintre aceste brigăzi de luptă sunt în Afganistan", a declarat Smith, potrivit căreia „întrebarea este unde se vor întoarce" acestea.

O brigadă de luptă este o unitate a forţelor terestre (US Army) formată din aproximativ 3.500 de militari. Aproximativ 81.000 de militari americani se află în Europa, potrivit datelor Pentagonului din 30 septembrie 2011. Dintre ei, 43.000 aparţin US Army, iar 31.000 Air Force.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite