Obama îşi ia angajamentul să "termine treaba" în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Opt soldaţi americani, ucişi în Afganistan
Opt soldaţi americani, ucişi în Afganistan

Preşedintele american Barack Obama a dat asigurări asigurări astăzi că intenţionează să "termine treaba" în Afganistan, precizând că îşi va anunţa în curând decizia privind strategia din această ţară, în special privind trimiterea de întăriri, relatează NewsIn

"După opt ani (de conflict în Afganistan - n.red.), în cursul cărora nu am avut, din punctul meu de vedere, nici resursele, nici strategia pentru a termina treaba, am intenţia să o termin", a spus Obama într-o conferinţă de presă, după întâlnirea sa cu premierul indian Manmohan Singh, aflat în vizită în Statele Unite.

"Sunt foarte încrezător în faptul că, atunci când americanii vor auzi o logică clară privind ceea ce facem aici şi modul în care avem intenţia să ne atingem obiectivele, ne vor susţine", a adăugat preşedintele.

"Mă voi adresa poporului american pentru a explica modul în care intenţionăm să mergem înainte. O voi face în curând", a dat el asigurări, fără a preciza data discursului său.

Surse sub acoperirea anonimatului au declarat că Barack Obama se va pronunţa la 1 decembrie pe tema trimiterii de trupe suplimentare în Afganistan, adresându-se naţiunii.

Apoi, secretarul apărării, Robert Gates, şi şefii de Stat Major pentru operaţiunile din Afganistan - Michael Mullen şi Stanley McChrystal - vor vorbi în Congres pentru a da detalii despre planul american.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite