Obama va primi Nobelul său ca "preşedinte de război"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama
Barack Obama

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama va accepta Nobelul său pentru Pace joi ca "preşedinte de război" şi îşi va asuma total primirea acestui premiu după ce a decis trimiterea a 30.000 de soldaţi suplimentari în Afganistan, a indicat luni purtătorul său de cuvânt.

Preşedintele american va pleca miercuri la Oslo şi va primi ziua următoare premiul care i-a fost decernat în octombrie. Alegerea lui Obama a creat surpriză generală, nefiind la putere decât de mai puţin de un an, neînregistrând decât slabe rezultate în politica externă şi moştenind două războaie de la predecesorul său, în Irak şi în Afganistan, menţionează AFP.

Obama va evoca "evident coincidenţa între remiterea Premiului Nobel pentru Pace şi decizia de a trimite întăriri în Afganistan", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, scrie Agerpres.

Peste 2.000 de poliţişti norvegieni, inclusiv trăgători de elită şi echipe cu câini, vor fi mobilizaţi pentru înmânarea Premiului Nobel.

După ce Obama a anunţat trimiterea a 30.000 de soldaţi suplimentari pentru a încerca să stabilizeze Afganistanul, numeroase organizaţii vor protesta contra angajamentului sporit în Afganistan, în apropierea hotelului în care va fi cazat Obama la Oslo.

Guvernul norvegian a deblocat un buget excepţional de 10,9 milioane de euro pentru forţele de securitate desfăşurate cu ocazia venirii lui Obama, adică de 11 ori mai mult decât suma remisă laureatului împreună cu medalia şi diploma Nobel.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite