Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Newt Gingrich câştigă alegerile primare republicane din South Carolina

22 ianuarie 2012, 09:59 |  Autor: Ana-Maria Vieru | 

Cuvinte cheie: SUA, alegeri, Gingrich, Romney, republicani, yahoorss,

Newt Gingrich

Newt Gingrich

 

Conservatorul Newt Gingrich a obţinut sâmbătă o victorie covârşitoare în faţa lui Mitt Romney, în South Carolina, relansând spectaculos campania alegerilor primare republicane în vederea prezidenţialelor americane, în faţa unui rival mult timp considerat favorit, relatează AFP.

În cadrul unui discurs triumfal, câştigătorul a reluat tonul populist care i-a reuşit atât de bine în campanie, atacând pe rând elitele, presa şi pe preşedintele Barack Obama, pe care l-a acuzat că a adus "o catastrofă" în ţară.

El a precizat că victoria sa în South Carolina este cea a americanilor "care cred că elitele de la Washington şi New York nu îi înţeleg, nu se preocupă de ei, nu sunt demne de încredere şi, în fine, nu îi reprezintă deloc".

Mitt Romney, care conta pe South Carolina pentru a-şi lăsa definitiv în urmă rivalii, şi-a recunoscut înfrângerea, apreciind că această cursă va fi lungă şi tot mai interesantă. Fostul guvernator al statului Massachusetts, care încarnează elitele denunţate de Gingrich, s-a declarat însă convins că va sfârşi prin a-l învinge pe Barack Obama la prezidenţialele din 6 noiembrie.

Potrivit rezultatelor definitive, Newt Gingrich, fost preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, care a fost coşmarul preşedintelui Bill Clinton în anii '90, a obţinut 40,4 la sută din voturi, faţă de 27,9 la sută cât a avut Romney.

Cei doi sunt cu mult peste ceilalţi doi candidaţi aflaţi în cursă, catolicul ultraconservator Rick Santorum şi izolaţionistul Ron Paul, care au obţinut 17 la sută şi, respectiv, 13 la sută din voturi.

Înfrângerea este deosebit de dură pentru multimilionarul Romney, mult timp prezentat drept câştigător în acest stat conservator din sud-estul SUA: el a avut până la 20 de puncte avans în sondaje.

Toate privirile se îndreaptă acum spre statul Florida, unde vor avea loc primare la 31 ianuarie. Primul scrutin organizat la începutul lunii, în Iowa, a fost câştigat de Rick Santorum, cel din New Hampshire a fost câştigat de Mitt Romney, iar acum în South Carolina a câştigat Newt Gingrich.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole