Predoiu: Mihai Necolaiciuc a fost monitorizat până a fost prins

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei a declarat marţi,la Realitatea TV, că are informaţii că Mihai Necolaiciuc a fost monitorizat o perioadă, până a fost prins, şi că a fost reţinut pentru că i-a expira viza, având în vedere că e mult mai uşor să fie arestat pentru o astfel de infracţiune decât pentru altele.

"L-au reţinut pe chestiuni de viză pentru că e mult mai uşor să fie reţinut astfel decât pe infracţiunile din ţară", a mai spus Predoiu. El a menţionat că a existat o foarte bună colaborare între autorităţile americane şi cele române.

În mod normal, mandatul lui Necolaiciuc ar fi trebuit pus în executare pe 23 iunie, dar mai departe e vorba despre sistemul american, despre ce căi de atac are la dispoziţie Necolaiciuc”, a adăugat ministrul Justiţiei.

Totodată, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a declarat la Realitatea TV că pe 15 mai 2008, a intrat în vigoare un nou tratat privind extrădarea, încheiat între România şi America, dar s-a pus problema unor traduceri. “Unele cuvinte precum “abuz în serviciu” sau “patrimoniu” nu existau în legislaţia americană şi pentru că noi le-am spus că e vorba de un dosar important, nu au vrut să îi dea posibilitatea lui Necolaiciuc să ridice vreo excepţie”, a spus Kovesi.

Cătălin Predoiu a declarat în cadrul unei emisiuni televizate de la Realitatea TV că Adrian Năstase nu vrea să fie trimis în faţa instanţei şi se foloseşte de prevederile parlamentare, fapt ce influenţează raportul de justiţie pe ţară.

DNA vrea să îl trimită pe Adrian Năstase în faţa judecătorilor, iar Năstase nu doreşte acest lucru şi se prelevează de prevederile parlamentare. Blocarea dosarului său in Parlament influenţează raportul de justiţie pe ţară, pentru că celelalte ţări nu pot înţelege de ce stau lucrurile aşa. Poate că este necesar să schimbăm Constituţia, trebuie să luăm anumite măsuri”, a precizat Predoiu.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite