Martor în procesul lui Michael Jackson: “Medicul a vrut să ascundă sedativele înainte de sosirea ambulanţei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doctorul Conrad Murray
Doctorul Conrad Murray

Conrad Murray, medicul lui Michael Jackson, a vrut să ascundă sedativele înainte de sosirea ambulanţei. Declaraţia a fost făcută de una dintre gărzile de corp ale Regelui pop, în cadrul procesului intentat lui Murray.

“Conrad Murray a luat mai multe flacoane şi mi-a spus: <Pune-le  într-o geantă>”, a declarat, în a treia zi a procesului, garda de corp Alberto Alvarez. El a fost adoua persoană, după medic, care a intrat în camera lui Michael Jackson imediat după decesul acestuia, survenit în iunie 2009, în urma unei supradoze de medicamente.
Alvarez  a povestit că, în momentul în care a intrat în cameră, l-a găsit pe Jackson “cu braţele îndepărtate, pumnii ridicaţi în sus, ochii şi gura deschise”, iar Murray îl apăsa cu o mână pe piept.
Medicul i-a cerut să ia o geantă care avea un flacon cu o “substanţă albă, ca laptele”, apoi a chemat ambulanţa.
Procurorul David Walgren a confirmat că flaconul conţinea  propofol, anestezicul pe care Michael Jackson îl utilize ca somnifer şi care i-a provocat moartea.
Alberto Alvarez a confirmat că Paris et Prince, doi dintre copiii starului pop, l-au văzut pe acesta în acele momente critice: “Am căutat telefonul şi am văzut că Prince şi Paris erau în spatele meu. Paris a strigat <Tati>. Fata plângea. I-am scos afară şi le-am spus: <Nu vă faceţi griji, ne ocupăm de tot!>”.
În proces a fost audiată şi bucătăreasa personală a lui Michael Jackson, Kai Chase, care a descris panica lui Conrad Murray din momentul morţii starului. “Copiii plângeau şi strigau, ne-am adunat, ne-am strâns în cerc, ne-am prins de mâini şi am început să ne rugăm”, a povestit Kai Chase, referindu-se la ultimele clipe  din viaţă ale lui Michael.
Astăzi vor fi audiaţi cei doi pompieri trimişi de serviciul de urgenţă la casa lui Michael Jackson.
Medicul Conrad Murray riscă până la patru ani de închisoare pentru omor. Michael Jackson a murit în dimineaţa zilei de 25 iunie 2009 din cauza unei supradoze de medicamente.
Potrivit “Le Figaro”, i-Pad are o aplicaţie specială cu ajutorul căreia poate fi urmărit în direct procesul lui Michael. Această aplicaţie este în topul vânzărilor de pe site-ul magazinului online al Apple. Aplicaţia este disponibilă şi pentru i-Phone, dar şi pentru telefoanele echipate cu sistemul de operare Android (Google). Pe lângă urmărirea procesului Regelui pop, ea propune şi informaţii suplimentare, precum analize ale experţilor.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite