Jocuri cu alcool în timpul dezbaterii televizate dintre Obama și Romney

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama şi Mitt Romney
Barack Obama şi Mitt Romney

Alcoolul ar urma să curgă miercuri, în Statele Unite, în cursul celei de a doua dezbateri prezidenţiale televizate, în baza unor jocuri care îndeamnă la consum de alcool imediat ce candidaţii pronunţă anumite cuvinte-cheie din campanie, relatează AFP.

Pe site-ul clotureclub.com, specializat în subiecte de actualitate politică americană, regulile sunt simple.

"Bea dacă unul dintre candidaţi spune "şomaj sau economie, mamă sau părinte celibatar, (postul public) PBS sau Big Bird (simbolul unei emisiuni pentru copii difuzată de acest post), sistem de sănătate sau Obamacare, educaţie, migrare sau străini, securitate socială (...), 47 la sută sau 100 la sută sau China?".

Alte site-uri - care afişează toate menţiunea "Consumaţi alcool cu moderaţie" - au ales reguli ceva mai subtile, notează Mediafax.

De exemplu, debatedrinking.com, te îndeamnă ca mai întâi să îţi alegi candidatul. Dacă acesta pronunţă anumiţi termeni stabiliţi în avans, regulile devin asemănătoare celor utilizate de alte site-uri, şi anume poţi să bei un pahar.

Astfel, un susţinător al lui Obama îşi va bea berea dacă preşedintele democrat spune "scăderea impozitelor" sau citează Congresul, adesea blocat de către republicani.

Romney va trebui să spună "cheltuieli" sau "Israel" pentru ca susţinătorii săi să îşi potolească setea.

Dacă eşti în continuare treaz, site-ul îţi mai dă o şansă: "De fiecare dată când vezi o grimasă pe faţa candidatului tău, un zâmbet sau că râde atunci când rivalul său îl insultă sau îi denunţă politica, bea".

Site-ul publicaţiei National Journal îţi recomandă, la rândul său, să bei o gură dacă Obama se referă la legea asigurărilor de sănătate adoptată de către Mitt Romney pe când era guvernator al statului Massachusetts.

Dar recomandă două guri, dacă "un şomer pune vreo întrebare vreunuia dintre candidaţi" în timpul acestei dezbateri, în cadrul căreia membri ai publicului se vor adresa în mod direct rivalilor în cursa pentru Casa Albă.

National Journal îţi recomandă să bei două guri şi dacă Obama "se inspiră (după vicepreşedintele Joe) Biden şi râde în timp ce Mitt Romney răspunde", aşa cum a procedat vicepreşedintele democrat în exerciţiu în timpul dezbaterii cu Paul Ryan, coechipierul candidatului republican.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite