Incendiu puternic în Los Angeles: trei răniţi şi 4.000 de case evacuate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu puternic în Los Angeles: trei răniţi şi 4.000 de case evacuate
Incendiu puternic în Los Angeles: trei răniţi şi 4.000 de case evacuate

Autorităţile americane au informat că incendiul care a făcut ravagii începând de miercuri pe mai mulţi kilometri în nordul oraşului Los Angeles (California) nu arăta ieri niciun semn de slăbire, cauzând rănirea a trei persoane şi determinând evacuarea a 4.000 de case, relatează AFP.

Un reprezentat al serviciului naţional al pădurilor, Mike Dietrich, a afirmat că incendiul, considerat "scăpat de sub control", a avansat rapid ieri, cauzând rănirea a trei civili.

Până la mijlocul zilei de ieri, flăcările distruseseră deja peste 8.000 de hectare de vegetaţie din pădurea naţională Angeles, în sudul căreia se află o zonă dens populată, la 30 de kilometri nord de Los Angeles.

Incendiul a pus în pericol cel puţin 10.000 de gospodării şi alte 2.500 de edificii, dintre care 500 de clădiri comerciale, şi a distrus cel puţin trei case în Tujunga Canyon, în Pădurea Angeles.

În total au fost evacuate 4.000 de case şi alte câteva sute au rămas fără curent electric începând de sâmbătă seara.

Peste 1.800 de pompieri se luptă cu flăcările, în timp ce elicopterele care transportau apă s-au întors la sol, iar un nor puternic de fum, vizibil de la kilometri distanţă, s-a ridicat deasupra Los Angeles-ului şi a văii San Fernando, din nordul oraşului.

Incediul ameninţă în acelaşi timp şi muntele Wilson, unde se află unul dintre cele mai importante centre de telecomunicaţii din oraş.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite