Încă un susținător pentru președintele american. Primarul oraşului New York îl va vota pe Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul oraşului New York Michael Bloomberg, un independent, a creat surpriză joi, exprimându-şi sprijinul pentru preşedintele democrat american Barack Obama şi salutând implicarea lui în lupta împotriva încălzirii climatice.

Bloomberg, care era foarte curtat de ambii candidaţi, s-a arătat până acum foarte critic faţă de unul şi de celălalt, denunţând tonul campaniei şi estimând că atât Obama cât şi adversarul său republican Mitt Romney nu au abordat problemele de fond, aminteşte AFP.

Dar în scrisoarea sa "Bloomberg View", în lumina uraganului Sandy ce a creat pagube considerabile în oraşul său, el a estimat că Obama este cel care ar şti "să conducă în schimbările climatice", notează Agerpres.

"Climatul nostru se schimbă", a scris Bloomberg. "În 14 luni, două uragane ne-au forţat să evacuăm cartiere întregi, ceea ce oraşul nostru nu a mai făcut niciodată. Dacă aceasta este o tendinţă, ea nu este viabilă".

El a apreciat "măsurile importante" adoptate în ultimii patru ani de preşedintele Obama, mai ales "pentru a reduce bilanţul de carbon" american şi de asemenea a salutat că preşedintele susţine dreptul la avort şi s-a pronunţat pentru mariajul homosexual, două subiecte faţă de care primarul este foarte ataşat.

El a adăugat că l-ar fi putut vota pe Mitt Romney din 2003, când acesta era guvernator de Massachusetts, dar candidatul de astăzi "a revenit la toate poziţiile sensibile" pe care le avea atunci asupra "imigraţiei, armelor ilegale, avortului şi asigurărilor de sănătate".

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite