Hillary Clinton spune că a fost a fost martora unei explozii în Belfast

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hillary Clinton spune că a fost a fost martora unei explozii în Belfast
Hillary Clinton spune că a fost a fost martora unei explozii în Belfast

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, s-a referit la o explozie produsă la un hotel din Belfast în timpul vizitei sale în calitate de Primă Doamnă, în 1995, în timp ce acesta a fost atacat ultima dată cu doi ani înainte de sosirea ei, comentează The Times în ediţia electronică.

În timpul campaniei pentru nominalizare, Clinton a declarat exagerând că a aterizat în Bosnia sub o ploaie de gloanţe, iar în timpul vizitei de săptămâna trecută în Irlanda de Nord a exagerat rolul său în procesul de pace din Irlanda de Nord cu prilejul vizitelor în teritoriu în calitate de Primă Doamnă.

Revenind săptămâna trecută la Belfast, în încercarea de a da un impuls politicienilor care tergiversează semnarea unui acord final de pace, ea a declarat în Parlament că hotelul Europa, a fost devastat de o explozie la prima sa vizită, în 1995.

Hotelul, unde erau cazaţi majoritatea jurnaliştilor în timpul conflictului, a devenit celebru ca fiind ţinta atacurilor cu bombă, fiind supranumit "Hardboard Hotel", dar ultimul dispozitiv detonat de IRA Provizorie la acest hotel a fost în 1993, cu doi ani înainte de vizita preşedintelui american de atunci, Bill Clinton, împreună cu soţia sa. Acesta a fost renovat cu 22 de luni înainte de această vizită.

"Când Bill şi cu mine am venit pentru prima dată la Belfast am stat la hotelul Europa... deşi pe atunci avea secţiuni în renovare din cauza daunelor provocate de bombe", a declarat aceasta.

Un purtător de cuvânt al lui Hillary Clinton a declarat că aceasta încerca pur şi simplu să îşi exprime o "percepţie" sinceră asupra Belfastului de altă dată.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite