Cum vopsește General Motors mașinile pentru generația Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:
chevrolet
chevrolet

Culori nemaivăzute, ale căror nume sunt mai potrivite în dulapurile cu haine decât pe caroserii, vor înfrumuseța mașinile produse de General Motors. Totul pentru a întoarce tânăra generație la volan.

Prezența la volanul unei mașini scumpe, simplul act al șofatului și titlul de posesor al unui autoturism nu se mai numără printre ipostazele la care generația tânără aspiră.
 
Un articol apărut în publicația americană „The New York Times" analizează declinul pe care mașina l-a cunoscut în cultura anilor 2000 și prezintă teama pe care acest fenomen o provoacă marilor producători de autovehicule.

Studiu de caz: General Motors (GM). Repere: date statistice furnizate de diverse cercetări de piață.

- În 2008, doar 46,3 % dintre americanii cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani aveau carnet de șofer - o diferență de 18,1% față de anul 1998.
 
- În 2009, șoferii americani cu vârste cuprinse între 21 și 30 de ani parcurgeau la volan cu 12% mai puține mile decât în urmă cu un deceniu și jumătate.
 
- Într-un recent sondaj de opinie, 46% dintre posesorii de premise auto cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au declarat că dacă ar avea de ales între o conexiune la Internet și un automobil, ar opta pentru conexiunea la Internet.

- Într-un alt sondaj, 3.000 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 10 și 30 de ani au omis din topul primelor lor 10 mărci preferate brandurile auto.

Regândind Chevroletul

Pentru a contracara această tendință, compania GM a făcut mai multe studii, încercând să descopere stimulii pe care un autoturism ar trebui să-i conțină pentru ca tânăra generație să redevină interesată de mașini.

Autovehicolul al cărui marketing GM încearcă să-l revitalizeze este Chevroletul - cel care aduce 70% din veniturile companiei și cel care, odinioară, a reprezentat un adevărat magnet pentru adolescenții care tocmai primeau dreptul de a se urca la volan.

 Modelele de Chevrolet vizate: Sonic, Cruze și Spark - mașini cu un consum redus de combustibil, convenabile absolvenților de liceu și colegiu.

„Techno pink” și „Denim”

Primul rezultat al strategiei de a-i atrage pe tineri spre mașini constă în inventarea a trei noi culori de vopsele, o sinteză cromatică a gadgeturilor digitale (iPhone-uri, iPad-uri etc.) și a modei vestimentare care fascinează adolescenții zilelor noastre.

Astfel, au apărut noile nuanțe „Techno pink", „Denim" și „Lemonade", culori care, pentru început, din această vară, vor îmbrăca Chevroletul Spark.

O vopsea se creează în un an

Este o revoluție care necesită timp și care presupune piedici de care industria auto trebuie să țină cont - subliniază ziariștii „The New York Times".

Un nou model de mașină - care ar putea fi conceput special pe gustul noii generații - ar avea de trei ani doar ca să coboare de pe planșetă, iar o simplă vopsea, de felul celor de mai sus, devine utilizabilă abia la un an după ce i se stabește colorația.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite