Doi morţi după un schimb de focuri în Florida

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multe persoane au fost arestate şi mai multe arme confiscate
Multe persoane au fost arestate şi mai multe arme confiscate

Două persoane au fost ucise şi o a treia grav rănită într-un schimb de focuri, duminică, la Winter Springs, Florida, sud-estul Statelor Unite produs după o dispută izbucnită între membrii unui club de veterani de război motociclişti, potrivit poliţiei citată de presă, transmite AFP.

Incidentul s-a produs în jurul orei 10.40 (14.40 GMT) lângă clădirile Centrului pentru veterani de război în străinătate din Winter Springs, a declarat locotenentul Doug Seely, purtătorul de cuvânt al poliţiei din acest oraş situat la treizeci de kilometri nord de Orlando.

Numărul de trăgători implicaţi nu a fost precizat, scrie Agerpres.

Potrivit poliţiei, în centru avea loc un eveniment caritabil când a izbucnit disputa în parcarea clădirii.

Cele trei victime ar fi membri ai clubului Warlocks.

Două au murit, a treia a fost transportată la spitalul din Orlando în stare critică.

"Multe persoane au fost arestate şi mai multe arme confiscate", a adăugat purtătorul de cuvânt, adăugând că ancheta este doar la început.

Potrivit Orlando Sentinel, membri ai acestui club au fost implicaţi recent în mai multe fapte diverse.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite