Condamnat la 845 de ani închisoare spera reducerea pedepsei la 35 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sholam Weiss, condamnat la 845 de ani închisoare pentru participare la o escrocherie în domeniul asigurărilor, spera miercuri, ca guvernul federal american să-şi respecte promisiunea de reducere a pedepsei la 35 de ani închisoare, care ar fi fost avansată în schimbul extrădării sale din Austria, informează USA Today.

În faţa unei curţi de apel din Atlanta, statul american Georgia, avocatul Sholam Weiss, care a falimentat o companie de asigurări americană, spera să obţină o reducere a sentinţei pronunţate în 2000. 

Cu această sancţiune, Weiss bate toate recordurile în materie, depăşindu-i net pe Bernard Madoff, condamnat la 150 de ani închisoare pentru fraude financiare de mai multe zeci de milioane de dolari, şi pe Norman Schmidt (330 de ani închisoare pentru participare la o escrocherie de mari proporţii).

Potrivit cotidianului american USA Today, condamnarea fusese pronunţată de un tribunal în Florida în februarie 2000 pentru 93 de capete de acuzare şi deturnarea a 125 de milioane de dolari. Însă chiar înaintea deliberărilor şi după nouă ani de proces, Sholam Weiss a evadat. El a fost regăsit în Austria, în octombrie 2000, sub aspect fizic de nerecunoscut şi sub identitate falsă.

El şi alte şase persoane şi-au recunoscut vina de a fi complotat împotriva National Heritage Life, o companie de asigurări cu sediul central la Orlando, aducând-o la faliment în 1994. Aproximativ 25.000 de clienţi ai acestei companii şi-au pierdut atunci toate economiile de o viaţă.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite